Assassin’s Creed: Rogue reprezinta ultima experienta dedicata vechii generatii a arhicunoscutei francize Assassin’s Creed, serie care a inceput glorios in 2007 printr-un concept revolutionar, ca apoi sa devina Call of Duty-ul aproape anual al Ubisoftului.

Reuseste acest ultim joc dedicat vechii generatii sa se desparta de gameri ramanând in bunele lor gratii si amintiri, sau indeamna fanii sa-si inece amarul printr-o despartire seaca?

Tradat si tradator

Assassin’s Creed: Rogue a fost lansat aproape simultan cu noul si contestabilul Unity, fapt care i-a umbrit aproape in totalitate existenta,  iar multi gameri nici macar n-au auzit de aceasta noua aditie a seriei. Probabil ca nu a fost cea mai stralucita idee, dar suntem recunoscatori fata de Ubisoft deoarece au incercat sa le ofere ceva si utilizatorilor consolelor generatiei trecute.

Povestea din Rogue este una destul de ambigua, dar proaspata cand vine vorba de firul narativ obisnuit al seriei. Actiunea este situata in mijlocul secolului al 18-lea pe parcursul Razboiului de Sapte ani (1754-1763) dintre Franta Reformata si coloniile britanice din America, la doar un an dupa incidentele din Assassin’s Creed IV: Black Flag.

Esti aruncat in rolul lui Shay Patrick Cormack (o noua memorie sapata de maleficii de la Abstergo Entertainment), care din pricina unor intamplari mai putin fericite si foarte dubioase ajunge sa realizeze ca fratii sai Asasini au ajuns sa incalce codul de onoare pe care cu totii au jurat sa-l respecte – fiind orbiti de setea de putere si de beneficiile personale aduse de anumite artefacte extrem de instabile și periculoase. Ulterior unor incidente in care Patrick Cormack este nevoit sa ucida nevinovati si de asemenea deslusind scopurile intunecate ale coruptei sale Fratii, acesta intoarce armele si jura razbunare impotriva a tot ce inseamna asasin.

Premiza este interesanta si destul de diferita fata de jocurile francizei lansate pana acum – si ma refer strict la povestea lui Cormack. O buna parte din joc, Patrick Cormack nu apartine niciunei factiuni, fie Asasini sau Templieri. Trebuie sa admit ca evolutia personajului, desi usor previzibila la inceput si “cheesy” devine una care intriga dupa o suficienta perioada de joc. Spre deosebire de cam toate celelalte personaje, acestuia au reusit sa-i ofere cu adevarat personalitate iar luptele sale interioare relaționand fata de datoria si onoarea unui Asasin combinate cu tradarea prin care a fost supus pot deveni impresionante. In rest, povestea este una generica, plina de clisee si momente previzibile, insa Shay ramane totusi un om oarecum cinstit pana la sfarsit.

Rogue – Expansion Pack

Gameplay-ul este o copie fidela a tot ce inseamna Black Flag. Mai concret, ma refer la un copy-paste cu nerusinare din jocul anterior, plus cateva aditii prin forma unor minigames, dar! Depinzand din perspectiva prin care analizezi lucrurile s-ar putea sa nu fie un lucru intr-atat de negativ. Avem de-a face in aceeasi masura cu un open-world portionat, piperat cu insule, munti, ghetari si orase.

Bataliile navale sunt in continuare prezente cu mici adaugari care parca-parca ofera o mai mare versatilitate, dar in rest jocul este absolut identic cu tot ce vezi in titlurile anterioare ale seriei.

Aceleași probleme de control ale personajului raman cu mandire in picioare, momente ilogice in care nu-ti ies sariturile sau miscarile, te trezesti mancand podeaua sau topaind total aiurea, ai parte de oponenti care fac hora in jurul tau in timp ce te ataca unul cate unul – hai, maxim doi. Exista si gruparile de Asasini care ar trebui sa ofere lupte dificile, insa majoritatea sunt doar Asasini de Duminica, acestia fiind extrem de banali de eliminat.

Sunt problemele obisnuite care-ti taie din elan, probleme pe care Ubisoft nu s-a obosit sa le rezolve nici in Rogue, nici in Unity si pun pariu ca nici in viitorul apropiat, dat fiind faptul ca totusi este vorba despre o franciza AAA multiplatform.

Nothing is true

Din perspectiva grafica nu exista mari diferente fata de predecesorul sau, Black Flag, iar iferentele care exista nu sunt tocmai din categoria celor pozitive. Marea problema a acestui joc este lipsa sarmului care facea jocul anterior unul exotic. Mai concret, culorile – sau lipsa acestora. Nu cred c-am mai vazut pana acum un joc Assassin’s Creed care sa fie atat de gri si efectiv trist cand vine vorba de paleta culorilor.

Texturile arata binișor de la distanța, daca poti ignora culorile sterse, dar de la apropiere se poate observa in prea multe cazuri ca engine-ul AnvilNext nu-I asa de “next” pe cum pare. Animatiile personajelor sunt decente, dar acesta este de asemenea meritul jocurilor anterioare caci si aici avem de-a face cu rigging-ul si captura data cu Copy-Paste din Assassin’s Creed III. Personajele arata bine și ocazional se simt unele mici imbunatatiri cand vine vorba de texturile acestora si expresiile faciale.

Ca sunet si soundtrack, nimic neobisnuit. Avem tipica muzica ambientala ignorabila a seriei si in rest se pot identifica cu usurința sunete preluate din jocurile anterioare. Vocile multor personaje sunt destul de banale, desi trebuie sa admit ca accentul irlandez al lui Shay este o aditie extrem de placuta si ofera personajului o mai mare credibilitate decat, de exemplu, frangleza lui Arno din Unity.

Rebelul de pe marginea bordurii

Din perspectiva rejucabilitatii, pot zice cu mana pe inima ca o singura trecere prin joc este arhisuficienta pentru a satisface curiozitatea oricarui fan al seriei si pentru a vedea despre ce e vorba, din pacate gameplay-ul este aceeasi iluzie Ubisoft care continua traditia aceluiasi Open World umflat artificial cu task-uri monotone si minigame-uri plictisitoare.

Assassin’s Creed: Rogue reprezinta ultima strigare a celor de la Ubisoft catre generatia veche de console si este una ragusita, neputand sa aiba impactul foarte placut si exotic al Black Flag-ului si fiind, in general, o experienta….seaca.

Notele mai jos! Va rog sa ne spuneti parerile voastre despre joc in comentariile de mai jos sau pe pagina noastra de Facebook.

Gameplay: 7.5 (Aceeasi mancare de peste cu mici imbunatatiri la sistemul de lupte navale si la capturarea HQ-urilor)

Sunet: 6.5 (Sunete neimpresionante, preluate deseori din jocurile anterioare si muzica generica)

Grafica: 7 (Grafica cu nuante foarte sterse si gri)

Story: 6 (Poveste in general ilogica si banala care se contrazice deseori singura, exceptii rare fiind momentele de reflectie ale lui Shay)

Performanța: 6 (30 FPSuri pe Playstation 3, dar cu surprinzatoare pierderi de frame-uri in momente mai aglomerate, desi grafic, jocul nu este remarcabil)

Overall: 6.6 (O aditie mediocra pentru fanii inraiti ai seriei, dar neimpresionant pentru oricine suficient de neinspirat sa inceapa seria Assassin’s Creed jucand aceasta iteratie)