Diablo 3 review

Vă povesteam eu odinioară în articolul de preview al versiunii BETA a jocului că am farmat destul de bine în Diablo II încât să fiu pregătit pentru ceea ce va veni în Diablo III. Însă aş dori să fac un fel de retrospectivă a seriei şi să vedem unde am ajuns acum căci ultimul capitol din serie a apărut după mulţi ani de aşteptare.

Ţin minte cu pasiune momentele create şi orchestrate cu atâta atenţie de foştii Blizzard North când am făcut rost de Diablo I prin 1997. Itemele, locaţiile, monştrii, povestea, totul a fost minunat realizat şi nimic nu va schimba sentimentul oferit de primul Diablo.

S-a ajuns departe de atunci. Diablo III a ajuns un fenomen, defapt toată proprietatea intelectuală este un fenomen în sine. Şi cu puţină magie de marketing, oleacă de PR şi un trailer bine pus, acum poţi face istorie. Nu zic nu, căci aşa a făcut şi Diablo I la momentul apariţiei sale. Marea diferenţă este că Diablo III, nu prea mai este un joc pentru majoritatea. Deja mulţi îl iau ca pe o formă de comerţ virtual şi nu ştiu dacă intenţia celor de la Blizzard a fost tocmai corectă.

La noi în România, Diablo III se împarte între grupurile de jucători menţionate mai sus şi cei care chiar doresc să vadă jocul ca pe o formă de artă, nu ca pe un business. Diablo II măcar a avut bunul simţ să îmbine afacerile cu plăcerile şi a ieşit fenomenal, dar oare acest nou titlu reuşeşte să facă acelaşi lucru? Fiind jucător înflăcărat al primului Diablo, scopul meu a fost să mă delectez cu simpla experienţă atmosferică şi imersiunea oferită. Însă Diablo III nu prea face asta în anume locuri.

Sincer să fiu eu mă mir cum Diablo III se consideră o continuare când este alt joc faţa de ce eram obişnuit. Desigur, este alt joc fiindcă nu este făcut de aceeaşi echipă, căci Blizzard North a fost desfiinţat acum ceva timp şi nimic nu îi va mai aduce înapoi. Aşa că ştacheta preluată de către cei de la Blizzard Irvine este una destul de importantă. Să vedem însă ce oferă acest Diablo III, aşteptat de milioane de oameni timp de 10 ani.

În primul rând, noţiunea de joc complex a fost scoasă pe geam, Diablo III fiind mult mai aerisit faţă de predecesori. De ce spun asta? Păi:

Nu mai există alocarea punctelor în atribute.
Nu mai există alocarea punctelor în abilităţi.
Toată gama de abilităţi este mai redusă cu puţine opţiuni între.
Itemizarea este simplă şi la obiect (ca la Diablo I)
Dezvoltarea personajului este intuitivă
Lumea este ceva mai condensată cu puţine locuri de vizitat.

Toate aceste lucruri fac din Diablo III un joc mult mai bun după umila mea părere. Acum mă pot aşeza frumos să mă joc fără să îmi fie frică de anumite alegeri greşite care să îmi dea tot caracterul peste cap şi să fiu nevoit să o iau de la capăt.

Diablo III oferă un pachet atrăgător de 5 clase bine definite, unice şi simple de jucat. Chit că joc Barbarian nu trebuie să îmi fie frică de anumite impasuri oferite care dealtminteri nu ar fi existat dacă aş fi jucat să zicem, Necromancer sau Sorceress. Ori că mă joc Monk, ori Witch Doctor, experienţele sunt la fel de antrenante. Şi aici Blizzard Irvine au făcut alegerile corecte.

La fel, noul sistem de personalizare a abilităţilor sub forma runelor este şi el aerisit. Un simplu level up îmi va permite să îmi aleg o rună care să îmi schimbe funcţionalitatea abilităţii şi cu asta basta.

Nostalgicii m-ar certa şi mi-ar spune că lipsa de complexitate reflectă lenevia celor de la Blizzard. Aş fi fost de acord cu ei dacă jocul era lipsit de orice fel de substanţă, însă nu este cazul. Pentru că deşi limitările evidente ar semnala ceva neînregulă cu jocul, ţineţi minte că şi Diablo I a fost la fel de bun şi la fel de simplu. Şi nu a fost nimic neînregulă cu asta. Sunt de părere că deşi mulţi fani Diablo consideră noul titlu un hack and slash de next gen, Blizzard a dorit în schimb o mică întoarcere la origini şi aici este unde mulţi greşesc în a judeca jocul aşa de rapid.

În plus, noile caracteristici prezentate sub forma unui sistem de crafting interesant, împreună cu viitoarele implementări precum PvP-ul şi Real Money Auction House, oferă rejucabilitate mult mai mare faţă de orice alt hack and slash prezent.

Aşa că lăsaţi mândria şi consideraţi faptul că Blizzard a reuşit să aducă acest gen de jocuri la un nivel de calitate acceptabil, jocul având câte-o bucăţică de acţiune pentru oricine. Din păcate, până şi un mamut ca Diablo III a avut o lansare cu probleme.

După aşteptări seculare, momentul lansării a fost unul dezamăgitor şi m-am aşteptat la mai multe din partea studio-ului. Pe lângă faptul că Europa a trebuit să aştepte 1 oră, maxim două în plus pentru a intra în joc, am mai adăugat şi deconectările random sub forma unei erori ce a persistat cu mult după lansare.

După exemplul Wold of Warcraft, ştim cu toţii că Blizzard nu prea au cea mai bună infrastructură de servere de pe planetă. Eu îi iert, însă imaginea lor a luat câţiva pumni în bot pentru un titlu cu mult hype învârtindu-se în jurul lui.

Revenind la grupul celor care au terorizat ţinutul, patru oameni şmecheri au îndurat nefasta eroare „37” cu stoicism şi într-un final au apucat să se joace, aşa mai la uşi închise totul fiind organizat doar pentru noi în sediul GIGABYTE. Împreună cu Cristian Movanu de la GIGABYTE care a jucat un Witch Doctor, Cosmin Mirea de la Intel care a jucat un Demon Hunter, eu cu un Monk şi maestrul mekanik şef Tudor „Monstru” Bădică (împreună cu Gabi, o dom’şoară pretenă cu domnul Monstru, care ne-a cam pus niţel la ruşine în ceea ce priveşte skill-ul) de la LAB 501 care tot un Demon Hunter a butonat, am ajuns cu bine până în Actul II după doar 4 ore de explorat, hăcuit demoni şi râsete copioase pe seama inabilităţii mele de a ajunge la o ţintă înainte de a muri la mâinile unuia dintre Demon Hunteri.

Cu toate acestea, a fost o experienţă frumoasă, am văzut şi o parte din poveste şi pot spune că sunt multe, multe surprize presărate pe întregul drum, dar nu le voi spune, căci spoilerul e spoiler şi nu vreau să vă ruinez experienţa, chit că unii dintre voi probabil jucaţi deja pe Nightmare. Nu m-ar mira ca în Coreea de Sud să fie vreunul care probabil deja joacă pe Inferno, dar e ograda lor aşa că nu prea am să mă bag.

Din păcate nu pot termina acest review pe un ton complet mulţumit. Mai ales că nu există PvP sau un Real Money Auction House care încă nu ştiu ce rol va avea în viitorul jocului, aşa că vă voi spune doar atât: Diablo III este cu siguranţă ultima parte din serie pentru că modelul World of Warcraft este unul demn de urmărit.

Este un joc decent, uşor de înţeles şi distractiv, cu o poveste drăguţă…..momentan. Viitorul jocului vor fi micro-tranzacţiile şi PvP-ul şi nu are nimeni nici o idee dacă toate aceste lucruri sunt benefice sau nu. Este o vreme destul de proastă pentru Blizzard, căci popularitatea imensă adusă de seria Diablo este acum ameninţată de alte titluri din aceeaşi cateogrie, precum Path of Exile sau Grim Dawn.

Vom vedea ce se va întâmpla când vor anunţa un nou expansion, căci cu toţii ştim că asta va urma.