Atunci când te gândești la jocuri de fotbal în principal pe PC, dar și pe console, te gândești la FIFA. Iubitorii de PES mă vor urî pentru această afirmație și mă vor categorisi drept “hater”, însă acesta este purul adevăr.

FIFA International Soccer a apărut pentru prima oară în 1993 și de-atunci încântă iubitorii sportului rege. Este adevărat că în ultimii ani PES a venit tare din urmă, însă va mai trece o perioadă destul de lungă până când se va putea lupta de la egal la egal cu jocul produs de Electronic Arts.

FIFA 12
Nu știu ce s-a întâmplat anul acesta, dar probabil cei de la EA Canada au crezut în bancurile cu Apocalipsa din 2012. De ce spun asta? Simplu. Odată cu lansarea FIFA 2012 din 29-30 septembrie am putut să vedem cu ochii noștri ceva inedit.  Este primul an în care jocul este la fel pe toate platformele. Da, ați citit corect: identic și pe PC și pe console.

FIFA 12

Admirabilă intenția celor de la EA Sports. Au reușit în sfârșit să realizeze cel mai bun simulator de fotbal creat vreodată. În ultimii ani și-au concentrat atenția mai mult pe Match Engine, în cazul de față pe Impact Engine, Tactical Defending și Precision Dribbling.

Cei de la EA au conștientizat faptul că momentan nu prea mai pot să revoluționeze cu mare lucru grafica (care și așa e destul de realistă)  și totodată și-au dat seama de pericolul reprezentat de KONAMI și al lor PES, care în ultima vreme a câștigat din ce în ce mai multi adepți.

Era nevoie să fie implementat un gameplay mai asemănător cu realitatea, mai puțin rigid, în care fazele să se desfășoare cât mai fluent.

Astfel, Match Engine-ul a fost upgradat. Interacțiunile dintre jucători au devenit mult mai “fizice”, fie că vorbim de ciocniri, de conștientizarea poziției în spațiu (dacă un jucător se află aproape de marginea terenului, el va încerca să protejeze mingea), schimbări bruște de mișcare, alunecări ș.a.m.d.

Se întâmplă într-adevăr ca în unele cazuri să se exagereze și o simplă ciocnire duce la un mic haos în careul propriu, dar acestea sunt destul de rare.FIFA 12

Sistemul de apărare a fost modificat și el. Dacă până acum în aparare rezolvai problema ținând tasta de Tackle apăsată încontinuu, lucrurile stau cu totul altfel în FIFA 12. Se pune astfel accentul pe interceptarea paselor, pe poziționare, pe apăsarea tastei Tackle la momentul potrivit pentru a nu intra la minge în contra-timp sau a face vreun fault. Jucătorul va putea stalk-ui adversarul fie limitîndu-i raza de acțiune, fie trăgându-l mișelește de tricou, în cazul în care acesta din urmă va trece prin sprint și prin noile driblinguri implementate.

Stați liniștiți, AI-ul va profita de orice greșeală pe care o comiteți, mai ales dupa ce li s-a atribuit și lor Pro Player Intelligence.

Apariția și popularitatea platformei Steam create de Valve nu putea să nu lase un gust amar celor de la EA care nu au stat prea mult indiferenți. Au hotărât să facă un evil twin numit Origin, care însă deocamdată nu se ridică la așteptările gamerilor, făcând concurență doar cu numele și nu cu ceva concret.

Eu însă am o problemă care mă roade. De ce nu a hotărât Electronic Arts să introducă și FIFA Street pe PC dacă tot au reușit să facă treaba cu FIFA 12? Și-ar fi mărit considerabil vânzările și ar fi făcut mulți fani fericiți, fani care nu au destui bani ca să dețină pe langă un calculator şi un PS3 sau Xbox.

FIFA 12

Dezamăgirea legată de joc este reprezentată de Singleplayer. Modurile clasice de joc din ultimii ani, Exhibition, Be a Pro (unde deții tot meciul controlul unui singur jucător fie că este de câmp sau portar) sau Career Mode, unde poți deveni un player manager și timp de 15 ani să-ți conduci echipa pe culmile înalte ale succesului, au rămas aproape neschimbate.

Pentru Career Mode există însă variante mai bune de tipul Football Manager sau chiar rivalul lui, FIFA Manager.

Dar din nou se poate observa aici lăcomia celor de la EA care vor mereu să scoată bani din piatră seacă cu aproape același joc relansat de „n” ori în primăvara următorului an, vezi cazurile Uefa Champions League (înainte să cumpere KONAMI drepturile), EURO/WC.

FIFA 12

Meniurile jocului sunt extrem de bine făcute pentru ca jucătorul să navigheze cu ușurință de la un mod de joc la altul. Stați liniștiţi, la capitolul Multiplayer apare distracția adevărată. Este mai ușor acum să îți provoci prietenii la meciurile online printr-un singur click pe Online Friendlies. Pentru a crește competitivitatea sunt realizate mini-sezoane a câte 10 meciuri fiecare cu acordarea unui mic trofeu la finalul fiecărei serii.

Totodată a devenit foarte ușor să urmărești ceea ce prietenii tăi reușesc printr-o clonă de Facebook numit EA Sports Football Club. Au fost introduse și elemente de RPG jucătorul adunând experience points pentru a evolua de la un nivel la altul. Printre noutăți se mai numără și modul de joc “Head to Head Seasons”  în care pe baza punctelor obține în meciuri de tip Quickplay jucătorul promovează/retrogradează dintr-o divizie în alta, jucătorul pornind din divizia a 10-a.

Cireașa de pe tort este prezența Ultimate Team-ului pe PC. Cine nu își aduce aminte cu drag de albumele cu abțibildurile Panini cu jucători care apăreau an de an; câtă emoție aveam cu toții la deschiderea fiecărui pachet, cât ne chinuiam să facem schimb și să completăm un album cu cei mai buni fotbaliști ai vremii sau cu loturile echipelor de la un turneu final.

FIFA 12

Ideea este simplă: pe baza unor puncte pe care le aduni din meciuri sau vânzări de cartonașe de care nu ai nevoie, poți cumpăra 3 tipuri de pachete: Bronze, Silver și Gold. Fiecare oferă cartonașe cu jucători sau power-up-uri (upgrade contracte, ameliorare accidentări, boost-ere de moral) corelate cu valoarea pachetului cumpărat. Este greu dar nu imposibil să construiești o echipă competitivă sau/și cu jucătorii care îți plac, însă durează ceva vreme și trebuie să fii foarte activ pe transfer market căutând mereu bargain-uri.

Pentru cei care nu au timp/răbdare pentru așa ceva (și au un cont într-o bancă din Elveția) există varianta achiziționării de puncte cu bani reali.

Opțiunile de marketing au fost exploatate cu succes de EA, ca în fiecare an de altfel. Wayne Rooney cu un look nou dupa recentul transplant de păr, ține capul de afiș atât pe coperta jocului, cât și in-game, fiind însoțit de Kaka, Tim Cahill (Australia), Jack Wilshere (Anglia), Landon Donovan (USA), Lukas Podolski (Germania).

FIFA 12

FIFA 12

FIFA 12

FIFA 12

FIFA 12

FIFA 12

FIFA 12

FIFA 12

FIFA 12

La capitolul sunet nu sunt prea mari modificarile față de predecesorul său, FIFA 11, însă există o poveste destul de interesantă legată de comentatorii din joc.

Până în acest an vocea celebră care se auzea comentându-ți fiecare fază era cea a lui Andy Gray. Scoțianul a fost dat afară la începutul anului 2011 de la postul Sky Sports în urma unui scandal monstru în care acesta a avut anumite comentarii misogine la adresa unei tușiere. Astfel, locul lui a fost luat de Martin Tyler, care împreună cu Alan Smith (sau perechea Clive Tyldesley și Andy Townsend) ne vor încânta urechile în acest an. FIFA 12 reprezintă o altă premieră: este primul joc din serie care va fi lansat în arabă, perechea Essam El Shawaly și Abdullah Mubarak Al-Harby având rolurile principale.

 

Concluzii

La final nu pot să zic decât că anul acesta EA Sports și-a încântat fanii prin deciziile luate și sper ca anul viitor aceștia să nu bată pasul pe loc relaxați deoarece KONAMI stă mereu la pândă și nu se va mulțumi cu statutul de ocupant al locului 2.

FIFA 12

Fie că alegeţi modul singleplayer sau doriţi să jucati meciuri online împotriva altor oponenţi din lumea întreaga, FIFA 12 este cea mai buna alegere pentru că este adresat atât nostalgicilor care joacă an de an fiecare joc scos din serie, cât şi celor care de-abia acum au început să joace fotbal pe PC/console.

Nu am de unde să ştiu ce va aduce FIFA 13, dar sper că cifra ghinionistă să fie cumva anulată de cei de la Electronic Arts printr-o nouă serie de inovaţii pe piaţa simulatoarelor de fotbal.

 

  • Realism: 9
  • Gameplay: 9
  • Sunet: 9
  • Grafică: 9
  • Rejucabilitate: 9
  • Overall: 9

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.