Am auzit numai bune despre acest joc. Am auzit că ar fi experienţa definitorie pentru ce ar trebui să fie un 3rd person survival game. Că povestea te înduioşează până când nu mai ai lacrimi. Că acest joc este deja desemnat pentru a fi Jocul Anului. Că o grămadă de alte motive, aşa că hai să vedem despre ce este vorba în The Last of Us.

The Last of The Walking Dead?

În primul rând, notaţi cum am început să scriem mai multe review-uri pentru jocuri de consolă. Da, mă curvesc şi eu pentru cititori ca să fiu băiet rezonabil….glumeam.

Recunosc, am fost foarte curios să încerc acest titlu pentru că Naughty Dog sunt singurul studio de console pe care îl respect la ora actuală. Însă ce este The Last of Us şi ce înseamnă?

Povestea este una cât se poate de simplă. Clişeul post apocaliptic continuă când întreaga planetă (adică Statele Unite ale Americii) este lovită de o epidemie letală care îşi preschimbă victimele în nişte bestii turbate. Cu timpul, această infecţie provoacă în corpul uman o creştere rapidă a unui sortiment de fungus care cu timpul degradează corpul, aducându-l într-o stare de putrefacţie completă care emană gaze cu spori care la rândul lor, caută noi victime.

Bun. De unde a venit această plagă? Cine a fost prima victimă? Această epidemie are loc doar în incinta Statelor Unite sau este ceva global? Nu ştim nimic. Tot ce ştim este că Joel este un tată (presupus văduv) iubitor care îşi preţuieşte fiica, Sarah mai presus ca orice. Într-o noapte răcoroasă a statului Texas, viaţa lui Joel s-a schimbat şi nimic nu va mai fi la fel.

Este momentul în care Naughty Dog m-au lovit puternic şi m-au făcut pentru prima oară să vorbesc singur cu ecranul, aşteptându-mă la evenimente mai plăcute. Nu am avut parte de aşa ceva, căci din momentul în care a început toată povestea, jocul a ţinut musai să îmi arate că nu doar The Walking Dead (jocul point and click, nu serialul) este în stare să îmi arate un scenariu dramatic bine pus la punct. Cumva acest joc reuşeşte să aducă un scenariu ceva mai diferit decât your average zombie post-Apocalypto.

Eh…..în fine. Promit să nu vă dau spoilere (mari), dacă îmi promiteţi că veţi pune mâna pe acest joc. Faceţi chetă cu nişte prieteni şi luaţi-vă consola cu jocul sau dacă aveţi bani de dat pe porcării, măcar tăiaţi din consumul de alcool, ţigări şi alte prăjeli, nu vă trebuie musai astea, jocul vă trebuie.

Ideea întregului fir narativ este să te facă să înţelegi că viaţa de părinte adoptiv într-un mediu extrem de ostil reprezintă cea mai dificilă fază prin care să poţi trece. Joel, protagonistul jocului, este un părinte îndurerat care îşi continuă existenţa aşa cum poate mai bine. Mila şi compasiunea sunt elementele cheie care propagă scenariul şi care te vor acompania pe tot parcursul jocului. Vrei să vezi un joc în care să te implici emoţional? The Last of Us este acel joc.

Pentru o experienţă cât mai puternică ce bubuie de „feels”, recomand ca oricine citeşte acest articol şi are ceva experienţă de părinte (which I doubt) să joace jocul până la capăt şi să îmi spună cum s-a simţit.

Ce am observat eu în timpul playthrough-ului? Nu există prea multe momente relaxante, jocul având tendinţă să te ţină pe acelaşi film tensionat şi plin de angoasă. Povestea este o altă introspectivă bună pentru anul 2013 în domeniul video ludic. La final, omenirea se descurcă….într-un fel, căci metodele prin care îşi continuă existenţa pot fi uneori puse sub semnul întrebării. Asta-i viaţa şi narativul jocului ţine să îţi aducă aminte de acest lucru mai tot timpul, lucru puţin enervant. Sunt multe personaje pe care le vei dori în preajmă, te vei ataşa de ele, dar jocul nu vrea asta. Vrea să te pună la respect şi să îţi arate că într-o lume disperată, foarte puţini supravieţuiesc.

Culmea, singurul personaj care părea a fi interesant este Bill, un supravieţuitor (şi aici Naughty Dog vor să ofere un os audienţei homosexuale, nu că asta ar fi un lucru rău pentru cei interesaţi de aşa ceva) care trăieşte într-un mod exagerat de precaut…..din nou, nu e rău într-o lume în care poţi muri în secunda doi.

Destul cu povestea, vă las pe voi să trageţi propriile concluzii. Eu unul, nu prea am fost mulţumit de final fiindcă Joel e portretizat de Naughty Dog ca un personaj negativ, deşi el e şi neutru şi pozitiv, prea multă prăjeală pentru o poveste atât de scurtă sincer. Cu siguranţă nu îl pot simpatiza pe Joel fiindcă nu este un personaj tocmai onorabil, dar nici nu pot să-l urăsc pentru că ia decizii pe care numai un părinte „îngrijorat” le-ar face. Nu ştiu, mi s-a părut puţină ciudată treaba protagonistului.

Nu cred că ai putea să fi atât de egoist, dar având în vedere că Joel şi Ellie trec prin o serie de traume (sau situaţii limită?) nu pot să condamn acum scenaristul jocului pentru ce mesaj o fi vrut el să îmi transmită. Însă din punctul meu de vedere, acest joc este adresat mai mult părinţilor (şi tinerii îl pot juca, însă nu cred că vor înţelege mare rahat). Prea multă dramă în generaţia asta de jocuri vă spun sincer, cred că developerii au uitat de happy ending-uri………bine, nu genul ăla de happy ending.

Să trecem la gameplay, căci aici eu am să arăt niţel cu degetul cu privinţă la anumite aspecte.

Nu-i Left 4 Dead

În primul rând, The Last of Us este un 3rd person survival ce pune accentul mai mult pe abordarea căilor ascunse. Joel nu este un războinic atotputernic, mai ales la începutul jocului, aşa că de multe ori singura soluţie pentru a ajunge la următorul nivel este să te furişezi pe lângă inamici. Desigur, nu te opreşte nimeni să spargi boturi în stânga şi în dreapta, însă de multe ori nu prea ai ocazia să faci aşa ceva fiindcă AI-ul se asigură (în special pe Hard) să îţi dea o lecţie de minte în ceea ce priveşte cafteala.

Din păcate, prima critică am să o adresez AI-ului care părea ceva mai bine realizat în trailere ca să realizez defapt că tot procesul de gândire al AI-ului este bazat pe nişte comenzi destul de simple. Caută şi omoară.

Pe Normal difficulty precizez că majoritatea situaţiilor sunt uşor de rezolvat dacă reuşeşti să separi un inamic de altul fiindcă unii inamici pur şi simplu nu reacţionează sau mai bine zis, sunt forţaţi de script-ul jocului să nu se grupeze calumea şi să găsească metode să te caute eficient. Dar bănuiesc că pe Normal totul e făcut ca să te bucuri mai mult de poveste şi nu de provocarea gameplay-ului.

Revenind la Hard, da, vă recomand din suflet să jucaţi pe această dificultate fiindcă simţiţi altfel jocul. Totul devine tensionat, zombii sunt mult mai atenţi la ce se întâmplă în jurul lor, mai ales Clickers care te vor auzi foarte uşor dacă păşeşti pe unde nu trebuie.

O să vorbesc puţin despre tipurile de inamici ca să vă faceţi o mică ideea cam cum ar trebui jocul să vă servească porţiunile de stealth sau action. În principiu, hoarda de infectaţi se bazează pe 4 tipuri de inamici care să îţi facă zilele amare. Primul tip sunt zombii standard numiţi Runners care te pot vedea şi auzi. Mulţi dintre ei vor veni înspre tine fugind şi sincer poţi să te descurci cu ei foarte uşor dacă reuşeşti să îi iei pe rând separându-i unul de altul.  Nu eşti invincibil, aşa că un grup de Runners care au pus ochii pe tine pot se vor îngrămădi pe tine în secunda unu, dacă nu ai omorât cel puţin doi sau trei cu vreo armă de foc înainte să reducă distanţa la tine. Dacă aţi ales calea furişatului a.k.a calea Înţeleptului, e destul de uşor să separaţi un Runner de grup şi să îl strangulaţi, să îi înfingeţi un cuţit în gât sau să îl omorâţi imediat cu arcul.

Cel de-al doilea tip de infected se numesc Clickers. Aceştia reprezintă un stagiu avansat al infecţiei şi ca rezultat al acestui fapt, ei nu te pot vedea datorită faptului că au ditamai plantaţia de ciuperci pe faţă, însă au un simţ al auzului foarte bine dezvoltat, ceva asemănător cu liliecii. Spre deosebire de Runners, aceştia sunt ceva mai rezistenţi împotriva unor arme de foc (la început sunt ca nişte mini tancuri) şi e de-ajuns ca unul să se apropie de tine şi crede-ţi-mă pe cuvânt că veţi muri instantaneu fără drept de apel. Cu anumite upgradeuri, vi se dă o şansă să scăpaţi din ghearele Clickerului prin a îi înfinge un cuţit (shiv) sau o armă melee cu un cuţit ataşat direct în gât. Dacă vă furişaţi puteţi fără nici o problemă să îl daţi jos cu un shiv, dar eu unul v-aş recomanda să intraţi la contact cu un Clicker DOAR dacă vă blochează calea. Însă nu este cazul pentru acest lucru, fiindcă întotdeauna puteţi să îl îndreptaţi spre altă locaţie aruncând sticle, cărămizi sau săgeţi.

Al treilea tip de infected sunt Stalkerii care spre deosebire de Runners şi Clickers au să vă simtă prezenţa, neputând să vă furişaţi pe lângă ei. Sunt câteva situaţi în care veţi da de aceştia, dar e de notat că ei atacă doar în grupuri, de obicei unul câte unu, aşa că vă recomand să găsiţi un loc bun unde puteţi să îi pândiţi (un coridor lung ar fi perfect) şi  un foc bine plasat la căpăţână sau o bâtă bună îi vor linişti fără probleme.

Ultimul tip de infected este Bloater-ul care îşi face apariţia foarte rar şi doar în anumite puncte cheie ale poveştii. Bloaterii (după cum şi numele lor implică, tradus liber Umflaţi) sunt nişte giganţi care sunt imuni la armele melee şi trebuiesc omorâţi de la o distanţă cu arme puternice (puşcă, carabină, molotov etc.). Din păcate, nu vă permit să staţi pe loc deoarece ei aruncă o bucată din carnea lor plină de spori ca pe un proiectil şi acela emană un gaz nociv care vă încetineşte şi vă omoară destul de rapid dacă nu ieşiţi din el. De multe ori, Bloaterii sunt acompaniaţi de alţi infected, deci ar fi bine să ucideţi mai întâi inamicii mai mici şi după aia să vă concentraţi tot focul pe ei.

Cam atât cu hoarda de infectaţi….mă aşteptam la mai multe tipuri, însă din ce am observat în meniul cu desenele de concept ale jocului este că trebuiau să fie mai multe tipuri de creaturi, aşa că îmi imaginez că Naughty Dog a trebuit să mai sacrifice din diversitate pentru a lansa jocul atunci când trebuia….adică la sfârşitul generaţiei consolei.

Hunters (oamenii inamici) nu prea pot fi împărţiţi în categorii, iar comportamentul lor nu diferă foarte mult. Sunt unii hunteri care au puşti, alţii care cară după ei nişte obiecte contondente, alţii au puşti cu lunetă, însă toţi au acelaşi comportament: caută şi omoară. Problema mare este că ei, ca şi tine sunt oameni şi de multe ori nu fac mult zgomot ca infected, mai ales dacă vor să te aştepte în anumite locuri. Aşa că aşteptaţi-vă la multe ambuscade din partea lor.

Că tot vorbeam de zgomot, una dintre mecanicile importante ale jocului este faptul că poţi să îţi activezi un fel de viziune cu simţuri în care poţi vedea sunetele produse de inamici şi implicit siluetele care le cauzează după pereţi. Este o mecanică interesantă, mai ales în cazul în care trebuie să te foloseşti de abilităţile tale de a te furişa. Dacă vrei să fi hardcore şi să îţi dai seama de totul fără ajutor, acea opţiune poate fi uşor ignorată, însă pe Hard nu aş recomanda aşa ceva…..am încercat şi nu prea mi-a ieşit schema în unele părţi ale jocului.

Combat-ul este destul de standard, însă the Last of Us are o chichiţă foarte dinamică în ceea ce priveşte acţiunea. De multe ori, un inamic poate fi bătut cu pumnii şi ce e fain e că dacă un inamic este lângă un zid atunci Joel se va folosi de zid sau de orice alt obiect de decor mai solid pentru a îşi omorî ţinta cât mai rapid (şi cât mai sângeros). Din păcate, de la jumătatea jocului eşti deja în stare să îţi dai seama de comportamentul AI-ul încât ori te furişezi uşor pe lângă ei, ori reuşeşti să faci în aşa fel încât să îţi maximizezi eficienţa unui  masacrul cu plasamentul atent de mine şi focuri de armă.

Arsenalul este destul de variat, dar majoritatea armelor sunt chestii standard precum pistoale, puşti, bâte, ţevi de metal, cuţite şi alte cele. Singura armă mai neobişnuită este aruncătorul de flăcări, dar acea armă va fi disponibilă doar la finalul jocului. Bine….arma e overpowered pentru simplul fapt că poţi să îi îţi iei uşor muniţia înapoi de pe cadavrele prăjite, dar apreciez faptul că developerii au vrut să te simţi ca un zeu, aşa la final de joc.

Şi acum ştiu că o să vină o anume cititoare să îmi dea cu bâta peste cap cu nişte argumente în sictir şi să îmi spună că sunt PREA critic cu jocul, dar sunt anumite chichiţe în mecanica de combat care pe mine m-au scos puţin din film. Un exemplu bun ar fi consumul ciudat de shiv-uri. Păi cum vine asta? Exact aşa: fiecare shiv este consumabil şi nu poate fi folosit din nou dacă l-ai folosit. Un upgrade te poate lăsa să foloseşti acelaşi shiv de două ori, însă nu am înţeles care e treaba cu ele? E metalul prost? Sângele inamicilor este coroziv? Nu se putea ca Joel să taie gâtul cuiva fără să îşi consume cuţitul? Înţeleg că toată treaba asta e un laitmotiv pentru sistemul de crafting al jocului, dar chiar era necesar? E o mică chestie care m-a scos din imersiunea jocului, însă nu am să depunctez jocul tocmai pentru nişte decizii ciudate de design.

O altă chestie ce ţine de armele melee este faptul că majoritatea au durabilitate şi nu pot fi folosite din nou după ce s-au uzat. Ok. E normal ca o scândură, bâtă de baseball, eu ştiu, ceva din lemn să se strice după câteva lovituri….e lemn şi acela poate-i prost. E ok. Dar un topor şi o machetă din metal? Serios? Macheta e făcută din tinichea nu înţeleg? Toporul ăla făcut întregime din metal, ăla ce are de pot să îl folosesc doar de patru ori? Dacă îmi daţi o armă de metal, lăsaţi-mă oameni buni să o folosesc la buna discreţie şi să o schimb doar dacă vreau eu. Dar na, decizii de design grăbite? Nu îmi dau seama.

Shootăreala este în regulă, armele de foc se comportă aşa cum trebuie, toate au reculul bine reprezentat, toate se încarcă aşa cum ar trebui o armă de foc reală să se încarce……dar ţintitul pe consolă este abismal. Îmi pare rău, eu merg după vorba aia: Keyboard + Mouse or DIE. Cu abilitatea de a ţine arma drept şi tot e greu să ţinteşti calumea. Ştiu că face parte din chestia aia a jocului să nu te facă un zeu al gloanţelor. Ştiu. Vreau şi eu oleacă de perfecţiune când vine vorba de un shooter 3rd person cum trebuie din moment ce jocul şi o componentă de multiplayer.Visez.

Adevărata valoare a jocului (cel puţin pentru mine) este furişatul. Este unul dintre jocurile cu stealth bun ale acestui an. Furişatul se simte calumea pe controller, AI-ul are un script decent (pe Hard) în care îşi face căutarea, na, totul este bine uns. Din păcate jocul îţi bagă pe gât nişte situaţii în care nu prea te poţi furişa, aşa că un Ghost Walkthrough este aproape imposibil, dar hei, asta e. Şţiţi că vine când am să spun că sunt nişte mici probleme cu privinţă la furişare şi la factorul de imersiune al jocului. Dar acest lucru nu vine din cauza ta, acest lucru vine din cauza faptului că jocul este programat să se învârtă doar în jurul tău. Orice fel de reacţie provocată va fi doar din cauza ta, AI-ul inamic şi cu AI-ul prieten se disting între ei ca vampirii în oglindă. De multe ori am văzut cum micuţa Ellie fuge de nebună pe lângă mine, făcând zgomot, cumva şi pe lângă inamici, fără să fie văzută sau auzită. Micile detalii contează, dar din nou sunt sigur că Naughty Dog nu prea au avut timp să cizeleze script-ul AI-ului din cauza unor constrângeri de timp.

Din tot ce am enumerat aici, cam totul suferă niţel de constrângeri de engine/timp. Este aceeaşi situaţie pe care o are şi noul Tomb Raider, dar cine sunt eu să judec deciziile de design ale unui studio atât de bine antrenat ca Naughty Dog…..sau Crystal Dynamics.

Ziceam ceva la un moment dat de un sistem de crafting? Băi da, există un sistem de crafting care spre deosebire de celălalt joc de mai sus, are mai multă noimă şi este bine reprezentat în contextul întregului univers al jocului. Totul e simplu. Pe parcursul jocului tu găseşti anumite obiecte pe care le poţi colecţiona ca să îţi construieşti tot felul de nebunii de la truse de prim ajutor până la cocktailuri molotov. Te simţi ca un supravieţuitor pentru că aceste obiecte le cari după tine şi le poţi construi în orice punct al jocului. Armele în schimb pot fi modificate doar în anumite ateliere, ceea ce e normal că doar nu mă apuc acum să îmi fac puşca mai puternică în mijlocul unui parc abandonat cu puzderia de infected la câţiva metrii de mine. Crafting-ul jocului îţi dă un scop bine definit şi chiar te îndeamnă să explorezi lumea jocului, findcă nu ştii niciodată când vei găsi ceva util ca un borcan cu zahăr lăsat printr-un dulap.

Fac o mică paranteză şi spun că viaţa nu se regenerează miraculos ca în alte jocuri. Nu tată, ai un număr limitat de truse de prim ajutor pe care le poţi folosi şi trebuie să ai mare grijă când şi câte să foloseşti. Nice touch there ya know?

Nu am uitat de puzzles, căci sunt câteva, dar nu oferă mare variaţie în afară de împinge X tomberon pentru a ajunge într-o anume locaţie. O altă variantă ar fi să o muţi pe micuţa Ellie pe o platformă de lemn în timp ce tu eşti în apă dintr-o locaţie în alta ca ea să îţi deschidă o cale, însă la fel, tema nu prea e variată. E scuzabil fiindcă The Last of Us nu este un puzzle platformer, ci un simplu survival game.

Încheiem segmentul de gameplay cu oleacă de multiplayer care din păcate este un tip de joc foarte standard cu o mică întorsătură. Există un singur mod de joc anume Deathmatch, dar ideea multiplayerului este că tu reprezinţi o facţiune de supravieţuitori din universul jocului. Fiecare meci, fie el câştigat sau pierdut va conta la progresia personajului tău cât şi a întregii facţiuni pe care o reprezinţi…..că de aia se numeşte multiplayerul, Factions.

Însă preferam să am o experienţă solidă de singleplayer (căci The Last of Us cam asta vrea să fie), decât să am un multiplayer băgat acolo la îngrămădeală pentru a mai ţine jocul în viaţă. Şi jur că dacă renunţau la multiplayer puteau şi ei să bage nişte elemente de luat decizii în povestea jocului cu finaluri diferite. Sunt mai mult ca sigur. C’est la jeux.

Naughty Dog, arhitecti si sunetisti de mare angajament.

Am ajuns la momentul în care Naughty Dog ca să zic aşa, şi-au adus acasă grosul. Grafica şi sunetul jocului.

Sunt uluit cum Naughty Dog au reuşit să îi întreacă pe cei de la Sony Santa Monica în ceea ce priveşte detaliile tehnice ale unui joc care încheie generaţia trecută de console. Da, engine-ul este unul foarte bun şi cred că a reuşit pe deplin să aducă o lume construită într-un mod fotorealist într-un joc video. Totul de la monumentele mari până la cele mici a fost luat şi cizelat cu atâta atenţie la detaliu încât sindromul meu de a găsi repetiţie în level design a fost dat la o parte. Nu există locaţii care se repetă, totul este unic. Dumnezeule până şi simplele suburbii ale jocului au case cu camere diferite şi unice. De la casa în care stătea familia americană clasică până la casa în care stătea familia americană de rednecks se vedea că level designerii au pus o arhitectură detaliată fiecărei locaţii.

Până şi segmentele sălbatice ale jocului sunt diferite. Nici o pădure nu este la fel făcută, totul pare a fi natural, de parcă eram acolo pe undeva prin vreo zonă forestieră cu rucsacul în spate şi cu cămaşa de lumberjack. Recomand cu căldură acest joc oricărui arhitect pasionat fiindcă numai o echipă de asemenea oameni putea să clădească o lume virtuală atât de aproape de realitate cu atât mai mult cât lumea din joc este şi mai frumoasă când animaţiile bine realizate ale NPC-urilor aduc un sentiment puternic de scenariu post-Infected apocalypse.

Din nefericire, engine-ul jocului lasă de dorit la capitolul optimizare. Da, ştiu, e un joc care arată bine pe o consolă de 7 ani, hardware-ul e de vină, nu developerii. Însă alegerea developerilor să mă scoată din imersiunea jocului prin a îmi servi un frumos 15 fps când am mai mult de 2 inamici în proximitate este nebunie. Puteau să renunţe la motion blur-ul din luptele melee, puteau să facă atât de multe. E alegerea lor, îi înţeleg, dar nu sunt complet satisfăcut, mai ales că suntem în 2013 unde cam orice joc ar trebui să îţi servească un framerate cât de cât acceptabil.

Ajungem la alte treburi şi anume cele sonore unde The Last of Us reuşeşte să îţi livreze o experienţă cinematică de mare angajament.

Totul se îmbină extraordinar. Ai momentele când jocul vrea să te relaxezi şi nu îţi oferă nici un inamic pe ecran, atunci poţi să te miri la măiestria tehnică a jocului. Faza tare este că aceste momente sunt scurte, căci imediat atmosfera se întunecă, muzica se opreşte, în depărtare poţi auzi un Infected zbierând şi tăcerea apăsătoare îşi face treaba cu brio.

Voice acting-ul este în regulă, cu noul Steve Blum al industriei Troy Baker la cârma protagonistului Joel. În caz că nu ştiaţi cine naiba e Troy Baker şi de ce v-ar interesa, el este un tip care în ultimii trei ani a produs voci pentru o grămadă de personaje din jocuri. Anywho, Ellie e vedeta. Actriţa (pe care sincer nu o ştiu) fură lumina pentru simplul fapt că într-o poveste fictivă în care lumea este în ruine, puştoaica asta chiar dă o voce de bad ass.

Coloana sonoră este una limitată, însă jocul nu încearcă să îţi bage pe gât şlagăre, ci momente narative impresionante şi împuternicite de o simplă chitară rece. S-au gândit băieţii ăia de la Naughty Dog cum să vă ia banii mai rapid, nu glumă.

Desigur, puteţi să nu mă băgaţi în seamă şi să îmi spuneţi că dacă nu-i pe PC jocul, nu mă interesează, însă tind să cred că un gamer sănătos la cap apreciază un catalog variat de platforme de joc.

The End of This

Nu pot decât să vă recomand jocul cu cea mai mare plăcere. Asta dacă aveţi o consolă PS3, dacă nu, nu vă obligă nimeni să renunţaţi la vicii pentru a pune un ban cinstit la puşculiţă.

Sau eu ştiu, dacă refuzaţi complet noţiunea de joc pe consolă, atunci îmi pare rău că aţi ajuns la o asemenea decizie, însă gaming-ul înseamnă ceva mai mult decât CS 1.6, DotA, hardware şi eu mai ştiu ce alte chestii vă convin.

Luaţi o pauză de la toate acestea şi încercaţi şi voi ceva nou. Vă mai îmbogăţiţi cu ceva dacă tot vă daţi gameri de mare calibru.

Divaghez şi îmi cer scuze, dar cam asta e treaba. The Last of Us este titlul care încheie generaţia trecută de jocuri exclusive pentru PS3 şi sincer, cred că titlul este magnum opus-ul studio-ului Naughty Dog. It can’t get any better than this.

Păreri? Aţi apucat să îl jucaţi? V-a plăcut? V-a displăcut? Sunt curios să văd ce impresii v-aţi format cu privinţă la acest titlu. Daţi o vorbă în secţiunea de comentarii mai jos! Până atunci, poftiţi notele mele.

• Gameplay – 8
• Sunet – 10
• Grafică – 9 
• Multiplayer – 4
• Storyline – 9
• Overall: 8