The Witcher 3 vine din partea lumii cunoscuta mai mult pentru slav squatting si comunism decat pentru jocuri de calitate, desi ne-au adus si Metro 2033 si STALKER. E si The Witcher 3 p-acolo? Noi am incercat sa aflam raspunsul si acum aveti ocazia sacititi un material de la niste oameni care au jucat si dincolo de quest-ul cu „The Bloody Baron”. 

 

Storyline

…si putin context

The Witcher 3: The Wild Hunt este un RPG de acțiune, creat de firma poloneză CD Projekt RED. Acesta reprezintă al treilea joc din seria The Witcher, primele două apărând în octombrie 2007, respectiv mai 2011. Seria e bazată pe cărțile cu același nume, scrise de Andrzej Sapkowski, și reprezintă continuarea noncanonică a evenimentelor descrise în ele. În joc, intri în pielea lui Geralt of Rivia, un om care bate toti barbatii, poseda toate femeile si face toti banii. Esti un mutant, un curvar, un vânător de monștri, pe scurt, un „witcher”, într-un cadru medieval-fantastic cu ton intunecat. Pentru a-ti exercita meseria, interoghezi lume, faci bombe si licori magice care sa te tina in viata si, in general, dai cu palosul in stanga si in dreapta pana sar suficiente capete si bani (lucrezi pe bani, ca orice barbat adevarat). Din cand in cand te mai opresti sa vorbesti cu oameni si sa raspunzi la intrebari existentiale. Toate astea tes niste povesti interesante.

Premiza din The Witcher 3: The Wild Hunt e destul de încurcată pentru cei care au jucat și jocurile anterioare și de-a dreptul obscură pentru cei noi seriei. Geralt și-a recăpătat complet memoria pe care și-o pierduse într-o confruntare cu The Wild Hunt, un cortegiu de stafii care îl vânau în celelalte jocuri. El are o iubită și o fată adoptivă, pe care le caută prin Temeria și Redania, două țări ale căror stăpâniri s-au destrămat din cauza războiului cu Nilfgaard, război care continuă pe durata jocului.

E destul de complicat și pentru fanii seriei, având în vedere că elementele de mai sus au fost menționate rar și n-au avut niciun impact asupra poveștilor din jocurile anterioare. Ce e mai rău e că nu încearcă să clarifice cum s-a ajuns aici din punctul în care te lasă finalul din The Witcher 2, dar te minte ca o sa conteze ce ai facut in jocul anterior si te lasa sa importi un save, cu care n-o sa faca mai nimic. E un comportament urat, dar nu e cu nimic diferit de ce faci tu femeilor din joc. Jocul nu se oprește să explice lucrurile pe care le arată (cum nici tu femeilor), se așteaptă să legi ideile din mers (la fel), fără prea multă expoziție (pentru ca oricum ai treaba). Mă gândesc că poate fi considerată o alegere artistică, în ton cu condiția de vesnic pribeag a lui Geralt. Da, un joc pe al carui parcurs jumate din femei isi pierd bluzele, poate avea pretentii artistice, dar asta nu îl scuză de cât de neprietenos e față de cei neinițiați.

 

Gameplay

…cu vorba buna

In joc se vorbeste mult, ceea ce e bine pentru ca are voice acting peste tot si, in mare, voice acting-ul e bun. Ar fi fost si mai bine daca ai fi avut ceva de facut in conversatii, ca, in general, doar il asculti pe Geralt. Replicile sunt colorate, pline de înjurături, expresii specifice, umor și sarcasm: e un personaj care zice ca nu mai poate sa se uite la seiful lui spart si gol, ca o sa faca ulcer; o tipa ii arata niste soricei albi lui Geralt si el raspunde ca se apuca de baut daca voia sa vada d-astea; dai de un fierar care stă lângă casa lui făcută scrum, îl întrebi ce a pățit și-ți răspunde că i s-a părut cam frig noaptea trecuta și s-a gândit să-și dea foc la prăvălie să se încălzească. Jocul e plin de replici in stilul asta. Dialogul e influențat de stilul clasic pentru un RPG, ca în Fallout sau Baldur’s Gate, cu opțiuni multiple, deși e vădit mai simplu decât în jocurile din care se inspiră.

Opțiunile de dialog se împart în două categorii, gri și galbene. Cele gri dezvăluie informații suplimentare despre situație sau dezvoltă personajele implicate, ceea ce te poate ajuta când va trebui să iei o hotărâre. Cele galbene te pun sa alegi, de la chestii simple si satisfacatoare cum ar fi „Te las sa traiesti / Nu, multumesc, sunt insurat.” sau sa le spui unui grup de interlopi să se ducă în morții lor (cu consecinte evidente), la situatii total obscure in care te miri unde dai si unde crapa (cum adică variantele mele sunt să se facă tocană din orfani sau să fie trecut prin sabie satu’ X? Pot să omor foarte mulți oameni în același timp, nu-mi influențează cu nimic opțiunile?!).

Ca exemplu în care conceptul merge, ajungi la un moment dat într-o tavernă și ești abordat de un grup de mercenari. Schimbul de replici e scurt și duce la varianta în care bei cu ei sau cea în care-i omori și bei singur. Dacă îi omori, ți se spune că sunt oamenii baronului local, se împrăștie vestea despre ce ai făcut, lumea se inchide in case cand intri prin sate, îți e refuzat accesul în castelul baronului și ești recunoscut și atacat ocazional de camarazii celor morți.

Tot în conversații, se observă destul de repede că replicile pe care le poți alege nu reprezintă cuvintele exacte ale lui Geralt, cât o idee pentru ce va zice. Prin Geralt, producatorii au evitat problema de a te lasa sa joci ce fel de personaj vrei tu, dandu-ti rolul pe care l-ar vrea toata lumea (esti steril si imun la boli cu transmitere sexuala). Asta, combinat cu abilitatile descrise mai sus, duce la faptul ca majoritatea lumii te injura si te uraste, din invidie, ca alte motive n-ar avea. Oricum, e vina lor, pentru ca sunt atat de ranchiunosi incat nu-si schimba atitudinea nici atunci cand ii ajuti, le dai bani, le omori monstrii si le satisfaci femeile. Bine, poate e si vina producatorilor, ca nu au facut jocul sa se acordeze cu actiunile tale, chiar daca ai optiunea sa tragi un pic de Geralt intr-o parte sau alta, din punct de vedere moral (ex: te poți trezi că Geralt întreabă țăranul leșinat de foame cât îi dă ca să-l scape de blestem, chiar dacă tu încerci să te porți frumos cu toata lumea).

Seria mereu a avut personaje memorabile, mai putine ca in alte RPG-uri, dar dezvoltate. Oamenii de care dai nu sunt doar panou de primit/predat quest-uri. Au personalitate, ticuri verbale, principii si vorbesc cu tine de tot felul de porcarii. Uneori, vin cu tine sa te sustina in conversatii cu alte personaje sau te acompaniaza in lupta. E o abordare interesanta care te face sa te atasezi de ele si face puternice momentele in care poti alege sa le omori. The Witcher 3 e la fel ca restul seriei, din punctul asta de vedere.

Asta, combinata cu faptul că personajele sunt redate foarte bine din punct de vedere grafic, cu diferite tipuri somatice, cu gestică și mimică amplă, cu stiluri vestimentare interesante, dă mare parte din savoarea lumii prin care te plimbi.

…te plimbi prin lume

Zona în care se desfășoară jocul e foarte mare, comparabilă cu cea din Skyrim, și ai libertatea să te plimbi dintr-un colț în altul, fără restricții… si fara foarte multe lucruri de facut. Ai fix două orașe, o grămadă de sate și multe locații interesante. Lumea e presărată cu mici scene care nu te influențează direct, dar adaugă culoare. Plimbându-te prin oraș poți observa cum o gardă ia mită, cum doi inși se tocmesc cu o curvă, cum un hoț își urmărește victima, poți vedea pe la sate cum fug oamenii în case și trag obloanele. În pădure sunt căprioare și iepuri care fug de lupi, în peșteri sunt urși.

Totul ar face lumea să pară foarte vie, dacă ai avea vreun fel real de a interacționa cu ceea ce vezi. Novigrad (orașul mai mare) e destul de gol, din punctul ăsta de vedere. Dacă doar urmărești quest-ul principal, e posibil să nu observi, pentru că te plimbă prin mai multe locuri, la o ghicitoare, la un han, la un concert și așa mai departe. Problema apare când încerci să te detașezi puțin de asta, să te bucuri de aspectul open-world al jocului. Quest-uri reale secundare (pentru că sunt unele care se rezolvă în sub un minut și nu merită luate în considerare) sunt destul de puține și singurul fel în care poți interacționa cu majoritatea covârșitoare a NPC-urilor e prin a te face că-i pocnești, ca să se agite puțin, fără vreo urmare. Nu poți intra în dialog cu nimeni pe stradă (ceea ce exclude posibilitatea de a aborda curve sau de a da bani la cerșetori), nu ai cu cine să te cerți, de cine să intrebi de direcții sau de probleme. Dacă vrei ceva, te duci la un panou de afișe și-ți iei quest-uri de acolo, după care cauți NPC-ul indicat.

Oxenfurt, celălalt oraș, e de-a dreptul sinistru. Nu ai nimic de făcut în el. Practic, producătorii consideră locațiile de interes care îți apar pe hartă ca fiind elementul de explorare open-world al jocului și sacrifică elementele bune din jocurile anterioare. Mai mult, odată terminat quest-ul principal, personajele din el dispar și nu mai poți interacționa cu ele. Având în vedere că majoritatea interacțiunilor posibile sunt cu personajele legate de quest-ul principal, lumea fără ele pare destul de goală. Din nou, personajele si quest-urile sunt interesante, dar sunt destul de putine, poate nu mai putine ca in jocurile anterioare, dar ma asteptam sa fie mai multe, avand in vedere ca jocul se lauda ca fiind mult mai mare. Locațiile de interes sunt ruine, peșteri, epave sau tabere de bandiți. Odată ajuns la o astfel de locație, poți să dai de cufere, inamici, să găsești documente care să inițieze o scurtă investigație sau altele. Uneori, după ce cureți o astfel de zonă, te trezești că vin oameni și se stabilesc acolo, eventual și cu un negustor. E drăguț, dar, din nou, nu prea ai cum să interacționezi cu ei.

O parte dubioasă aici e că NPC-urile care vin să locuiască în zonele astea datorită ție au aceleași replici pe care le auzi peste tot pe fundal și te poți trezi că te laudă sau te înjură. Odată au venit și cu gărzi care m-au atacat când am încercat să iau ce era în cufărul de la locație. Mă rog, elementele astea sunt scurte și destul de interesante cât să vrei să te abați din drum când le vezi pe hartă, dar nu sunt suficient cât să scuze lipsa generală de interactivitate cu lumea. Majoritatea locațiilor au un semn de drum la intrare și poți interacționa cu el pentru a accesa opțiunea de fast travel, care te poate duce la orice alt semn pe care l-ai descoperit. Când nu te folosești de opțiunea de fast travel, te poți plimba pe jos, cu calul sau cu barca.

Calul e cea mai interesantă adăugire legată de călătorit. Îl cheamă Roach. E bine sa te obisnuiesti cu el pentru ca jocul presupune că e tot timpul cu tine. Tot ce poti sa faci pe jos, poti sa faci si de pe cal (da, absolut tot…). Evident, vrei asta si CD Projekt RED te intelege. Tot ce trebuie sa faci e sa fluieri si calul va veni la tine, ba chiar va merge pe langa tine si o sa-ti tina de urat, in timp ce vorbesti cu el, pentru ca Geralt ii spune sa se grabeasca sau sa incetineasca, in functie de ce faci tu cu tastatura. Nu poate să moară, dar obosește și se sperie de monștri (când i se umple o bară ce reprezintă gradul lui de teamă). Odată speriat, cabrează și te aruncă din șa, ceea ce e o soluție foarte elegantă ca să nu poți abuza de avantajul pe care ți-l dă în luptă. O sa vrei sa abuzezi de el in lupta pe cat posibil, totusi, pentru ca se controleaza bine si, cand te apropii de inamic, jocul incetineste pentru un efect cinematic si ca sa poti lovi mai bine. Trebuie sa te gasesti in padure o singura data, galopand printre corturi, sa lovesti si sa lasi in urma un bandit cazand, taiat si cuprins de flacari din focul de tabara, ca sa te indragostesti de Roach. Problema cu deplasarea e la mersul pe jos și la înotat. Geralt nu accelerează, trece direct de la mers la alergat și se smucește ciudat când se întoarce. De inotat, Geralt inoata ca un sinucigas. E clar ca schema de control a fost gandita pentru console, pentru ca e mult mai bine cu controller. Bine că peisajele erau frumoase…

…cu vorba buna si palosul in mana

E bine și că problemele de control nu sunt prezente în lupte, pentru că despre asta e The Witcher 3 (sau, mai exact despre asta e varianta cenzurata a The Witcher 3). Luptele sunt satisfăcătoare. Te miști undeva între mers și alergat și, atunci când lovesti, te duci automat spre unul din inamici. De asemenea, poți să rămâi blocat pe o anumită țintă și să direcționezi toate atacurile spre ea, apăsând o tastă.

Poți să ataci rapid sau puternic, să stai în gardă, să te ferești sau să parezi fix în momentul în care vine un atac spre tine pentru a-ți face o deschidere. Inamicii sunt vulnerabili la diferite mișcări, la fel cum femeile sunt vulnerabile la (n.e.: ajunge!). Spre exemplu, e bine să te ferești de oponenți cu great weapons, pentru că îți sparg garda și te amețesc, în timp ce e bine să aștepți o deschidere pentru cei cu scut. Nu prea are sens să parezi loviturile monștrilor din câte am observat, dar te poți feri de ei. Fiecare tip de monstru are un mod preferat de atac și ajută foarte mult să ții cont de asta. Spre exemplu, un drowner se apleacă din când în când pentru a se arunca spre tine și trebuie să te ferești în lateral, pentru că tot te prinde dacă te dai înapoi.

Pe lângă mișcări, mai ai bombe, o arbaletă cu mai multe tipuri de săgeți și un set de vrăji. Toate pot fi folosite pentru a da foc la inamici, a-i ameți sau a-i încetini. Ai o vrajă cu care infuențezi oameni și alte creaturi. În luptă, vraja asta amețește inamici, dar o poți folosi pe calul tău pentru a-l calma sau pe alt cal pentru a-l agita cât să arunce călărețul, in ceea ce reprezinta unul din cele mai epice momente dintr-un joc facut aproape exclusiv din momente epice (sau dialog care nu se mai termina…). Toate astea duc la niște lupte foarte tactice, în care trebuie să folosești mai tot ce ai la dispozitie, cel putin daca joci ca un barbat adevarat, pe „Blood and broken bones”.

Singura problema pe care am avut-o in lupta e legată de faptul că Geralt poartă două săbii, una de oțel, pentru oameni și animale, și una de argint, pentru monștri. Când e în pericol, el încearcă să o scoată pe cea adecvată, uneori. Alteori, o bagă în teacă p-aia pe care o are în mână și încearcă să ia vampirul la pumni. Se întâmplă destul de rar asta și nu e sfârșitul lumii, dar e frustrant. Tot de neînțeles e și limita pentru uleiuri. Îți ungi obiectul muncii cu diferite uleiuri pentru a putea lovi mai tare în tipuri de creaturi (perfect normal). Uleiul ține pe armă pentru 20 de lovituri, dar sticla din care ai dat nu se termină. Niciodată. În mijlocul luptei, după cele 20 de lovituri, intri frumos în meniul pentru echipament, dai din nou cu ulei pe armă si, eventual, bei si o bere. Asta întrerupe inutil acțiunea.

Uleiurile de mai sus sunt făcute din meniul de alchimie. De acolo faci poțiuni și bombe. Diferit de celelalte jocuri din serie, aici trebuie să faci fiecare tip de obiect o singură dată. Jocul nu explică bine sistemul, dar odată făcute, obiectele pot fi folosite de două – trei ori (mai puțin uleiurile) și nu poți avea mai multe obiecte de un fel. Dacă meditezi cu cel puțin o poțiune sau bombă folosită cel puțin o dată și ai un tip de alcool (Alcohest) la tine, ți se refac toate poțiunile și toate bombele și le poți folosi din nou. Sună întortocheat? Probabil pentru că faci bombe din băutură. Preferam sistemul din primul joc.

Din fericire, acum poți folosi poțiuni oricând, nu doar când meditezi, și rețetele nu mai ocupă loc în inventory. Altă schimbare dubioasă față de restul seriei e modul în care jocul tratează componentele pentru poțiuni. Înainte, fiecare tip de plantă sau element conținea unul sau mai multe tipuri de substanțe și tu aveai nevoie de substanțele respective. Acum nu. Dacă rețeta zice mătrăgună, nimic pe lumea asta nu va putea înlocui mătrăguna.

Pe lângă alchimie, ai un meniu separat prin care îți poți construi echipament. Mă rog, nu îl construiești tu. Te duci la un fierar și face el treaba pentru un preț redus. Tot la fierar poți sparge obiecte inutile în componente. E drăguț să scoți argint dintr-un set de ceai ca să faci o sabie cu care să omori fantoma care bântuie locul de unde l-ai luat, dar nu pot să zic că m-a atras sistemul. In mare, gaseam obiecte la fel de bune sau interesante din explorare si schemele pentru crafting pe care puteam sa le cumpar nu faceau o comparatie cu cea aveam pe mine, ceea ce insemna ca trebuia sa ies din meniul de cumparat, sa-i zic la revedere negustorului (jocul te forteaza sa fii politicos), sa intru in meniu, sa sper ca-l nimeresc p-ala cu inventory si… nu, joc jocul ca sa omor monstri. Mi-as fi batut capul cu crafting-ul daca ar fi fost mai simplu. In plus, nu mai poti sa faci sau sa pui capcane, cum puteai in The Witcher 2. Acolo nu le prea foloseai pentru ca povestea te punea sa mergi mereu in locuri noi si era greu sa-ti pregatesti un loc cu capcane, dar aici, unde e open-world si chiar ai putea sa faci lucruri interesante cu ele (sau macar sa prinzi iepuri), nu le mai ai. Urat.

Un meniu, va rog!

Meniurile sunt, în mare, o îmbunătățire față de jocul anterior, dar jocul anterior le făcuse zob, așa că nu poate fi considerat un merit. În opinia mea, implementarea pentru echipament, alchimie și meniuri, în general, fusese rezolvată încă din primul joc din serie și nu înțeleg de ce au simțit nevoia să umble la ele, decât prin prisma faptului că primul joc a fost doar pe PC. The Witcher 3 suferă din cauza faptului că a fost dezvoltat pentru mai multe platforme. Interfața e groaznică. Nu atât de rea ca în The Witcher 2, dar se vede că a fost gândită pentru console. Ai meniuri separate pentru atribute, echipament, alchimie, meditație, crafting, jurnal pentru quest-uri, pentru inamici, pentru personaje. Toate au meniurile lor, cu liste sau alte meniuri care reprezintă diferite categorii. Problema e că fiecare meniu are keybind separat și trebuie să apeși tasta respectivă ca să ieși din el. Dacă apeși Esc, interfața te duce la un meniu care le cuprinde pe toate și trebuie să apeși din nou ca să te întorci la joc, ceea ce, uneori, te duce direct în meniul principal. Listele nu rămân în felul în care le-ai accesat, ceea ce înseamnă că, dacă vrei să te uiți prin secondary quests, trebuie mai întâi să apeși J, să închizi lista de quest-uri principale și să o deschizi pe cea care te interesează, de fiecare dată.

Ai o parte din echipament accesibil rapid, apăsând Tab, dar de multe ori trebuie să apeși de două ori ca să ți-l deschidă. Uneori, jocul te lasă să folosești în luptă și obiecte direct din rucsac, alteori nu (vezi posibilitatea sa bagi rapid si un gat de bere).

În interacțiunile tale cu mediul înconjurător, uneori ”Da” înseamnă tasta E, alteori înseamnă spațiu. La fel e și pentru ”Nu” cu Esc și riști să te trezești iar cu meniul principal în față. Te obișnuiești, dar nu înțeleg ce a fost în capul celor de la CD Projekt RED.

Cand o sa fiu mare…

Faci quest-uri, câștigi experiență (nu e foarte echilibrat în câtă experiență primești pentru ce quest-uri faci), apoi îți pui puncte în diferite abilități. Sistemul îți dă posibilitatea să-l construiești pe Geralt cum vrei și asta înseamnă că-l poți face agil, rezistent sau te poți baza pe vrăji sau alchimie. De asemenea, poți amesteca stiluri și jocul nu te penalizează pentru asta. E destul de interesant și aștepți cu nerăbdare momentul în care treci la următorul nivel. Din nefericire, mai sunt două motive urâte care te fac să tânjeşti după experienţă. În primul rând, echipamentul de care faci rost are nivel minim pentru a-l echipa și am avut de suficiente dăți surpriza să nu pot folosi un obiect decât peste 10 nivele, după ce mă chinuisem să-l găsesc sau să-l construiesc. Dă o senzație de MMO care nu are sens. În al doilea rând, quest-urile sunt puse la grămadă fără să ia în considerare nivelul tău, deși ai opțiunea să treci prin circul cu interfața ca să ajungi la quest log, unde îți arată un nivel recomandat. Nivelul ăla recomandat e foarte important, pentru că un monstru cu 5 nivele peste tine te calcă pe cap. Nu ai ce să-i faci și nu e ca și cum dai de problemele astea doar în zone în care ai fi avertizat cumva. Din același loc de unde iei un quest de nivelul 7, poți lua, în același timp, și unul de nivelul 24. Înțeleg că au vrut să dea prin asta un motiv să te întorci prin părțile în care ai mai fost, dar conceptul e implementat foarte prost.

O sa inteleg! 

Majoritatea quest-urilor au o parte de investigație, care, mecanic, implică să stai cu imaginea distorsionată (în modul de ”Witcher Sense”) și să te uiți la diferite chestii până trage Geralt o concluzie despre ele, daca ai noroc, sau pana te dor ochii, daca n-ai. Uneori e folosit în feluri interesante, dar distorsionarea imaginii obosește și, de cele mai multe ori, tu doar vânezi pixeli și urmărești un șir de firimituri, fără ca mecanica asta să te implice în vreun mod real.

Jocuri in joc

Ai câteva lucruri care să-ți distragă atenția de la meseria ta de vânător de monștri. Ai meciuri de box (fără quick-time events), curse de cai, mers la curve (primești xp) și Gwent, un joc de cărți care înlocuiește poker cu zaruri din jocurile anterioare. Cred că am jucat Gwent aproape la fel de mult cât am jucat The Witcher. E simplu de inteles, ti-e explicat in primul han in care intri si singurul lucru pe care il am de reprosat e ca nu mai dai de oponenti decat dupa ce termini prologul. O sa stai ca un trist la masa cu acelasi om neinteresant si o sa joci carti, pentru ca The Witcher vrea sa iti ofere aventuri si tu vrei sa te simti bine.

Curvele sunt vadit mai putine decat in jocurile anterioare, cel putin cele cu care poti interactiona, si au toate aceeasi animatie in cutscene. Am studiat si observat aceste lucruri din pura curiozitate profesionala. Nu inteleg unde s-au dus cele 16 ore de sex scene motion capture cu care se laudau producatorii.

 

Grafica

…sau ce vedem si noi frumos

Pentru review, jocul a fost rulat pe o platofroma compusa dintr-un Intel Core i7-3970X, cu 16GB RAM si placa video Nvidia GTX 980 (inlocuita apoi cu un AMD Radeon R9 285 de dragul diversitatii). Jocul statea la 50 FPS cu toate detaliile la maxim in prima configuratie, si la acelasi numar de FPS cu majoritatea setarilor pe High, cu a doua placa video, dar cu HairWorks dezactivat. Tehnologia Nvidia HairWorks face ca părul personajelor sa fie reprezentat dinamic, cu fiecare fir animat. E un efect interesant, dar taie cam 10 FPS-uri și părul arată bine și fără.

Jocul arată superb. Efectele de foc și fum sunt bine realizate și umbrele joacă pe suprafețe în funcție de sursele de lumină. Se vede prin apă, ploaia udă haine, înainte de furtuni bate un vânt care îndoaie copaci. Personajele sunt detaliate și bine animate. Sunt expresive în conversații și luptele sunt pline de animații brutale, în care sar capete, mâini, oameni se zbat în flăcări. E foarte bine realizată animația prin care Geralt se ferește, lasă impresia că e foarte agil.

Peisajele, in general, arata bine si lanurile de grau mi-au adus aminte de Gothic, moment in care am oprit muzica, am pus Harvest si m-am plimbat prin ele absorbind nostalgie.

 

Sunet

…s-auzim numai de bine

Vocile sunt realizate bine și personajele intonează adecvat situației. Producătorii au avut grijă ca fiecare personaj să aibă accent în funcție de zona din care se trage și de pătura socială din care face parte. E destul de amuzant când se imită unii pe alții, cu tot cu accent. Voice acting-ul e atat de bun, incat m-a pacalit complet intr-o situatie, desi aveam un mic indiciu ca nu aleg bine. N-o sa divulg unde se intampla, dar e impresionant. Sabiile scrasnesc, lemnul pocneste in foc, afara tuna, vantul urla. Muzica e plăcută și, de obicei, se potrivește cu diferitele situații în care te afli, dar putea să fie mai multă. După primele 3 ore ai auzit mai tot ce-ți oferă și, având în vedere că jocul se laudă cu 100+ ore, muzica devine enervantă.

 

Concluzii

…ca avem si alta treaba

Jocul ofera multe lucruri si, din fericire, multe din ele sunt si interesante. Are unele probleme mari si elemente introduse fara sa fie gandite pana la capat. Pare un joc facut din pasiune, cu bune si rele. In unele locuri e mai bun decat jocul anterior, in altele mai prost. La fel a fost si cu The Witcher 2 la vremea lui.

Elementele pe care se bazeaza sunt luptele (este, pana la urma, un joc hack & slash) si povestea, lumea cu stilul ei deosebit. Acolo unde nu mai sunt suficiente partile astea doua, reusesc sa fie suportabile si celelalte elemente cat sa faca totul sa merite. Poate, daca as fi jucat si eu doar pana la The Bloody Baron, as fi sarit strigand ca e cel mai bun joc facut vreodata. Asa, e cum ar trebui sa fie un hack & slash, dar e clar ca ar fi putut mai mult.

The Witcher 3 e un joc bun. Nu pot spune că e jocul perfect, nici că ar fi, discutabil, cel mai bun joc făcut vreodată, pentru că asta ar necesita o comparație și o ierharhizare care nu are vreun rost real. E un joc interesant, prin puterea meritelor sale. E plin de lucruri frustrante, dar are destule părți bune în jurul lor cât să merite efortul de a-i tolera defectele.

 

Note

• Gameplay: 7
• Sunet: 8
• Grafica: 10
• Story: 8
• Performanta: 8
• Overall: 8.2