Seria Total War nu mai are nevoie de nicio introducere. Orice gamer pasionat de jocurile de strategie care-şi merită numele a jucat măcar majoritatea titlurilor din serie. Iată că Total War: Rome II a intrat in scenă, aşa că a venit momentul pentru un review în detaliu al noului joc produs de Creative Assembly.

Primul Rome a fost un joc excepţional din cam toate punctele de vedere imaginabile şi îl joc cu plăcere şi în ziua de azi. Total War: Shogun II, predecesorul lui Total War: Rome II, a reprezentat un succes imens şi unul dintre cele mai bune jocuri din serie. Creative Assembly aveau la dispoziţie toate ingredientele necesare realizării unui joc excepţional, anume experienţa acumulată în crearea primului Rome, tot feedback-ul primit de atunci (mai ales mod-urile create de comunitate precum Europa Barbarorum sau Rome: Total Realism), un engine grafic cu suport DirectX 11 excelent, Jeff van Dyck pentru o nouă coloană sonora demnă de legendele Olimpului, un sistem de diplomaţie destul de bine pus la punct în Shogun II, etc. Deoarece jocul în sine reprezintă o ocazie specială, am decis să folosesc o abordare aparte pentru realizarea acestui review.

 

Campania de o mie de ani – single player

Am ales să împart descrierea campaniei single player în mai multe părţi deoarece jocurile Total War sunt extrem de complexe.

 

Factiunile jucabile – o companie prea selecta

„Grecii au condus lumea sub conducerea lui Alexandru cel Mare, dar acum se află în declin…. Macedonenii au armata formidabilă a lui Alexandru, însă nu îl mai au pe el însuşi… Cartaginezii sunt negustori şi mercenari iscusiţi şi îl au pe Hannibal, dar pare să le lipsească hotărârea să stăpânească lumea… Romanii au potenţial, dar deocamdată nu au gustat gloria adevărată… Egiptenii au fost mari şi mari sunt încă, dar sunt înconjuraţi de inamici… Restul regatelor fondate de succesorii lui Alexandu cel Mare sunt prea ocupate să se lupte între ele şi deocamdată niciunul nu s-a ridicat deasupra celorlalte… Galii sunt dezbinaţi, însa apariţia unui inamic comun ar putea să le unească… Germanicii sunt luptători buni, însa e nevoie de mai mult de atât pentru conducerea lumii… Britanicii sunt obsedaţi de război şi nimic altceva… Parţii devin din ce în ce mai puternici pe zi ce trece, dar asta va fi de ajuns oare?”

01 02 03

Mai sus am încercat să vă descriu în mare facţiunile din care aveţi de ales la ora actuală. Din fericire, Creative Assembly au plecat urechea la cererile jucătorilor şi în Total War: Rome II nu mai aveţi nevoie să terminaţi o campanie cu una dintre facţiunile romane ca să puteţi să accesaţi celelalte facţiuni jucabile. Numărul acestora din urmă la lansare a scăzut din păcate, dar producătorii ne asigură că facţiuni jucabile noi vor fi introduse sub forma unor DLC-uri, atât gratuite cât şi contra-cost.

04 05 06

Pontus au fost adăugaţi gratuit odată cu lansarea jocului (îi găsiţi sub categoria de regate estice). Bonusul pentru precomanda jocului, Greek States Culture Pack, este disponibil doar ca DLC plătit. Vă spun de pe acum că preţul de 7.99 Euro poate să fie justificat doar pentru aceia dintre voi care au o pasiune pentru greci sau pentru co-op. A fost anunţată introducerea gratuită a seleucizilor ca facţiune jucabilă, însă cu puţin noroc lucrurile nu se vor opri aici.

07 08 09

 

Singurul lucru care conteaza, familia

„Stiu că facem cu toţii parte din aceeaşi familie, însă până acum nu am auzit de omul ăsta. Nu ştiu nimic despre loialitatea lui, trecutul lui, despre faptele lui sau ale părinţilor lui. Nu ştiu nimic despre capabilităţile lui şi tu vrei să-l pun la comanda celei mai bune armate pe care o am?”

În cazul unora dintre facţiuni, precum romanii sau cartaginezii, puteţi să vă alegeţi familia sub a cărei stindard veţi cuceri lumea. Această opţiune era disponibilă încă din primul Rome în cazul romanilor, însă Rome II abordează lucrurile diferit. Familiile nu mai sunt facţiuni separate, ci reprezintă doar o cale de a-i permite jucătorului să-şi aleagă bonusul favorit la începutul campaniei.

10 11 12

Jocul şi-a pierdut din farmec. Cele mai plăcute campanii pe care le-am jucat cu romanii în primul Rome includeau aproape de sfârşit o confruntare masivă cu celelalte două facţiuni romane, care între timp se extinseseră corespunzător. Rezultatul era un fel de „război mondial” al jocului, iar însăşi provocarea de a înfrânge forţe cu căteva ordine de magnitudine mai mari decât ale mele şi trupe cel puţin la fel de bune ar fi fost de ajuns să facă jocul absolut genial.

13 14 15

Familia există mai mult cu numele în Rome II şi se aseamănă mai degrabă cu un grup de Facebook. Nu mai există arbore genealogic şi nici moştenitori, regi sau împăraţi. Membrii familiei proprii sau ai celorlalte familii nu mai intră automat în scenă în momentul în care ajung la maturitate, ci sunt angajaţi ca generali sau amirali dintr-o listă generată aleator. Unii dintre ei încep jocul ca politicieni (Statesmen) şi iau parte la joc doar în momentul în care sunt puşi la conducerea unei armate sau a unei flote.

16 17 18

Nu mai există acea ataşare emoţională de vreun personaj pe care l-ai crescut pentru rolul de împărat al facţiunii tale sau general renumit. Moartea unui membru al familiei este irelevantă deoarece numărul maxim de trei atribute (generate automat pe baza unor criterii neclare în general) şi un singur ajutor sau obiect special (pierdut automat la moartea personajului) înseamnă prea puţină diversitate. Personajele erau mult mai carismatice în primul Rome deoarece faptele dictau alocarea de atribute unui general. Acum nu mai aveţi cum să creaţi împăraţi perfecţi sau ucigaşi nebuni. Cu toţii sunt croiţi din exact aceeaşi stofă, colorată în acelaşi fel şi nu diferă decât nuanţa. Dar mai multe detalii despre nuanţele politice în secţiunea dedicată.

 

Harta strategica – o noua lume antica

„Ne-am născut în acest loc, în care neamul nostru a trăit de la începuturile timpului. Dintotdeauna am fost aici şi tot aici vom fi mult timp de-acum încolo. Dar am decis că nu mai este de ajuns ceea ce avem. Lumea este mare şi pe cât este de mare, pe-atât de multe bogăţii conţine. Şi mai multă putere decât zeii înşişi pentru cel îndeajuns de curajos să o cucerească! Toata lumea va fi a mea!”

Total War: Rome II

Sau cel puţin cu asemenea ambiţii megalomane ar trebui să începeţi orice campanie nouă de Total War: Rome II. Prima schimbare majoră pe care o să o observaţi când începeţi jocul este noua hartă strategică. Creative Assembly trebuiau să spună de la început că vor să concureze cu The Elder Scrolls V: Skyrim la acest capitol. Unele oraşe sunt acum mai mari decât regiuni întregi din primul Rome. Cred că producatorii au folosit glumele cu graşi ca punct de plecare pentru dimensiunile hărţii. Totul este foarte detaliat şi realizat cu simţ estetic, însă există şi probleme. Distanţa străbătută de armatele şi flotele navale nu au ţinut pasul cu dimensiunile hărţii. Metoda de deplasare a camerei dintr-un punct în altul al hărţii presupune „zborul” acesteia pe linia dintre punctul în care vă aflaţi şi locul unde vreţi să ajungeţi în locul tranziţiei instantanee, iar asta mi-a dat dureri de cap cât se poate de reale.

20 21 22

Provinciile nu mai au un singur oraş şi nici graniţele din primul Rome. De exemplu, Sparta, Atena şi Hierapytna (în Creta) alcătuie provincia Hellas, cu capitala în Atena. Producătorii au ales să folosească o abordare cât mai apropiată de realitatea istorică pentru denumirile provinciilor, lucru de apreciat. Primul Rome era destul de departe de realitate când venea vorba de provincii şi denumirile unora dintre oraşe. Dacă tot vorbim de realitatea istorică, Rome II o dă în bară când vine vorba de daci, nu am văzut nici urmă de falx, sica sau rhompaia în mâinile trupelor dacice.

23 24 25

Puteţi să colectaţi taxe şi să construiţi fără să stăpâniţi întreaga provincie, însă nu puteţi să folosiţi rarele edicte într-un asemenea caz. Fiecare provincie are între două şi patru oraşe, dintre care unul este capitala. Rome II este primul joc din seria Total War în care nu puteţi să construiţi drumuri noi. Nordul şi sudul hărţii sunt dominate de condiţii extreme de mediu, iar abaterea de la (literalmente) calea bătută vă costă viaţa unora dintre soldaţi. La fel se întâmplă şi cu flotele când vă depărtaţi prea tare de ţărm.

26 27 28

Minunile lumii antice nu au dispărut, ba chiar au fost suplimentate cu alte locaţii deosebite. Au în continuare un efect asupra jocului, însă unul mult mai puţin vizibil. Au fost adăugate pe hartă locaţii importante sau măcar deosebite din punct de vedere istoric, precum Stonehenge sau citadela din Bam.

29 30 31

 

Orasele, industria, cultura si poporul

„Pâine şi circ dragilor, pâine şi circ…”

Fiecare oraş are o clădire principală, să-i zicem primărie. Capitala este singurul loc în care puteţi să construiti clădiri precum amfiteatre, biblioteci, apeducte, pieţe şi şantiere navale, alături de unele dintre cele mai avansate clădiri de nivel IV. Restul oraşelor din provincie sunt singurele care pot să aibă ferme şi reprezintă sursa principală de hrană a populaţiei. Capitalele sunt singurele oraşe dotate cu ziduri de apărare. Acestea nu pot să fie îmbunătăţite sau construite în altă parte. Sistemul este puţin cam complicat, iar lipsa explicaţiilor nu ajută.

32 33 34

Oraşele sunt mici la început şi veţi avea ocazia să le măriţi pe măsură ce timpul trece şi populaţia creşte. Mărimea populaţiei este contorizată şi fiecare oraş are un icon alb care vă arată de câtă populaţie aveţi nevoie pentru extindere, proces care creează un nou loc liber pentru construcţii. Aceasta este o cale simplă şi elegantă de înlocuire a sistemul de gestionare a populaţiei din primul Rome.

35 36 37

Mulţumirea populaţiei reprezintă călcâiul lui Ahile pentru primul Rome, iar Rome II a rezolvat această problemă. Squalor, sau aglomeraţia din oraşe, se acumulează numai când construiţi unele clădiri de nivel III sau IV. Puteţi să construiţi temple sau teatre pentru menţinerea ordinii publice deoarece primăriile menţionate mai sus nu fac altceva decât să mărească venitul şi să genereze garnizoana oraşului, eventual şi nişte resurse pentru comerţ sau mâncare. Numărul de trupe din garnizoane s-a mârit considerabil şi este adecvat în majoritatea cazurilor pentru apărarea eficientă a oraşelor chiar şi în absenţa zidurilor.

38 39 40

Mâncarea a fost păstrată ca resursă principală pe lângă aur, însă în Rome II fermele cele mai mari produc squalor în cantităţi semnificative. Pentru balansarea acestui factor aveţi nevoie de temple, care la rândul lor consumă din mâncarea pe care o produc fermele. Este un cerc vicios căruia trebuie să-i acordaţi atenţie sporită când alegeţi ce să construiţi. În special în stagiile avansate ale jocului, puteţi să vă treziţi că surplusul abundent de mâncare pe care o aveaţi pusă deoparte s-a dus într-o singură tură şi că oamenii vă mor de foame. Sistemul de apartenenţă religioasă prezent în celelalte jocuri Total War a fost înlocuit cu unul de apartenenţa la o cultură. Mecanica a rămas exact aceeaşi însă.

41 42 43

 

Politica si razboiul civil

„De ce-i urăsc pe rebeli, mă întrebi? Pentru că au trădat. Şi nu pentru vreun scop nobil, pentru că aş fi vreun tiran sau vreun nebun, ci pentru propriul lor câştig. Se văd stăpânii imperiului pe care eu l-am creat, ei cred că imperiul li se cuvine lor! Mai presus de orice, îi urăsc pentru că au pus viitorul fiecăruia dintre noi în pericol, trădând mişeleşte când suntem în război cu alţii!!!”

Noul sistem politic suferă de aceeaşi lipsă de personalitate ca şi personajele, din păcate. Lupta pentru putere se duce între familiile nobiliare, prin intermediul a doi factori: influenţă (Gravitas) şi ambiţie (Ambition). Primul factor poate să fie crescut prin intermediul atributelor personajului şi a ajutoarelor/obiectelor, dar mai ales prin obţinerea de victorii militare pe câmpul de luptă. Ambiţia nu poate să fie crescută sau micşorată. Cele două atribute sunt combinate pentru a forma influenţa familiei jucătorului în senat sau ce formă de conducere foloseşte facţiunea cu care jucaţi. Este un mister cum funcţioneaza în mod exact această mecanică.

44 45 46

Aveţi la îndemână mai multe opţiuni ca să vă descotorosiţi de adversarii politici. Puteţi să încercaţi să adoptaţi personaje în propria familie, să le asasinaţi, să aranjaţi căsătorii cu femeile din familia voastră sau să răspândiţi zvonuri. Primele două opţiuni sunt destul de clare, căsătoria vă aduce teoretic suportul unora dintre senatori, iar răspândirea zvonurilor scade influenţa personajului vizat. Toate opţiunile necesită investiţii monetare semnificative, iar succesul nu este garantat. Capii celorlalte familii beneficiază de aceleaşi opţiuni şi nu se sfiesc să le folosească.

47 48 49

Orice aţi face, în cele din urmă se va ajunge la război civil. Acesta nu este declanşat de ceva anume, ci pur şi simplu apare. Nu puteţi să controlaţi această eventualitate în niciun fel, motiv pentru care noul sistem politic este absolut inutil. Chiar dacă ignoraţi complet lupta politică sau vă implicaţi cu toate resursele, rezultatul va fi întotdeauna acelaşi.

50 51 52

Declanşarea războiului civil se traduce prin apariţia din neant a unor armate inamice noi în unul sau mai multe oraşe pe care le aveaţi sub control înainte, în funcţie de câte familii sunt implicate. Armatele de război civil conţin trupe bune şi se vor extinde destul de agresiv deoarece nu sunt rebeli simpli. Dacă nu aveţi armate în apropiere, singura şansă să supravieţuiţi este să comandaţi personal bătăliile disperate duse de garnizoane. Odată ce aţi câştigat războiul civil, puteţi să alegeţi dacă Roma rămâne republică sau să deveniţi împărat. Celelalte facţiuni nu au parte de o asemenea alegere. Războiul civil nu apare decât o singură dată per campanie. După terminarea sa opţiunile pentru lupta politică (precum adopţia) dispar cu totul.

53 54 55

56 57 58

 

Diplomatie si comert

„Diplomaţii… te-ar face să crezi că fără ei nu poţi să faci nimic, când singurul lor aport real pentru un războinic sunt tratatele comerciale. Toţi aliaţii şi vasalii ne-au întors spatele în momentul în care am avut nevoie mai mare de ei. Curajul soldaţilor şi aurul comercianţilor ne-au adus victoria, nu diplomaţii.”

Diplomaţia în Rome II este una dintre cele mai mari dezamăgiri. Numărul de opţiuni este mai mic chiar şi decât în primul Rome, iar condiţii precum cedarea unei provincii sau medierea păcii între două facţiuni au dispărut cu totul. Veţi ajunge în situaţii în care inamicul unuia dintre aliaţii voştri vă va deveni vasal, moment în care ambii vă vor cere să-l atacaţi pe celălalt. Sfatul meu este să nu vă băgaţi în războaie care nu vă privesc, deoarece aliaţii şi vasalii sunt la fel de utili ca sistemul politic. Chiar dacă le îndepliniţi toate dorinţele posibile şi intraţi de partea lor în orice război, reciproca nu va fi valabilă niciodată fără plata unei sume ridicol de mare de bani în cel mai bun caz. Dacă aveţi inamici comuni cu un aliat, aveţi la dispoziţie un buton în ecranul de diplomaţie care vă permite să selectaţi o ţintă pentru atac. Din păcate, am observat că AI-ul preferă să aştepte până când este exterminat de inamic decât să trimită armate să ajute.

59 60 61

Pe măsură ce vă extindeţi, veţi observa că din ce în ce mai mulţi aliaţi care v-au fost loiali înainte anulează din senin orice tratat, chiar şi cel de comerţ. Facţiuni din partea opusă a hărţii, cu care v-aţi întâlnit doar în ecranul diplomatic, anulează tratatele comerciale fără să aibă orice fel de justificare. Chiar şi facţiuni care au o părere foarte bună despre voi refuză orice ofertă, oricât de avantajoasă, iar tratatele de pace pot să fie încheiate numai când aveţi un avantaj clar asupra inamicului şi oferiţi o sumă ridicol de mare de bani. Dacă în Shogun II asemenea comportament era parţial justificat deoarece clanurile ascultau de shogunul inamic, în Rome II chiar nu are ce să caute.

62 63 64

Lăsând dezastrul diplomatic la o parte, comerţul reprezintă un factor important şi în Rome II. Cu cât faceţi comerţ cu mai multe facţiuni, cu atât o să aveţi un venit mai consistent. Diversitatea bunurilor pe care le exportaţi este mai importantă decât cantitatea. Singura informaţie afişată de ecranul pentru comerţ este câştigul obţinut. Alte informaţii, precum tarifele pentru fiecare tip de resursă, nu mai sunt disponibile. Rutele comerciale trebuie să aibă o legătură directă cu capitala imperiului, chiar dacă produsele în sine nu au nicio legătură. Aceasta este o problemă imensă pentru unele facţiuni precum Sparta, care nu are acces la porturi şi trebuie să cucereasca Atena ca să poată să deschidă rute comerciale maritime. Cea mai sigură metodă de a face bani este cucerirea unor provincii noi şi cercetarea pe ramura filosifică pentru scăderea corupţiei ce creşte incredibil odată ce v-aţi extins.

 

Generalii si armatele, amiralii si flotele

„Cuceritorii Cartaginei, grecilor, Macedoniei, Egiptului, al ponţilor şi al celţilor. Spărgătorii de ziduri şi sfărâmatorii de scuturi. Aleşii lui Jupiter şi fiii lui Marte. Cei mai curajoşi soldaţi ai Romei. Împreună cu ei am făurit un imperiu! Ei sunt armata mea şi cei mai buni luptători din lume.”

Total War: Rome II introduce o serie de schimbări majore în ceea ce priveşte armatele şi flotele. La începutul jocului aveţi la dispoziţie un număr maxim mic de armate şi flote. Puteţi să creşteţi treptat acest număr până la 15 armate şi 10 flote numai prin cucerirea de provincii noi. Limitarea aceasta este inutilă, dar nu pot să spun că m-a încurcat prea des. Recrutarea trupelor noi poate să fie făcuta numai prin intermediul generalului, care are de ales dintre trupele şi mercenarii din regiunea în care se află. Armatele şi flotele pot să fie alcătuite din maximum 20 de unităţi.

65 66 67

A doua schimbare majoră introdusă de Rome II sunt tradiţiile militare. Acestea scad impactul morţii unui general bun asupra armatei pe care o conduce. Noul sistem merge chiar foarte bine. Armata câştigă experienţă pe măsură ce câştigă lupte şi odată ce a făcut un nivel nou, puteţi să vă alegeţi bonusuri în funcţie de rolul pe care vreţi să-l îndeplinească. Prefer arborele de abilităţi din Shogun II deoarece sistemul din Rome II nu permite planificarea dezvoltării armatelor.

68 69 70

Armatele şi flotele au la dispoziţie şi o serie de posturi (stance) pe lângă cea normală, fiecare cu plusurile şi minusurile de rigoare. Forced March permite dublarea distanţei parcursă într-o tură, însă nu mai puteţi să atacaţi nimic. Mai aveţi încă trei astfel de posturi: Fortify, Raiding şi Ambush. Forced March mi s-a părut cea mai utilă, mai ales pentru adus armate dintr-o parte în alta a hărţii aproape de sfârşitul jocului.

71 72 73

Tradiţiile militare contribuie foarte puţin la personalitatea complet neinteresantă a personajelor. Sistemul de atribute generate complet aleator este responsabil pentru acest neajuns. Diferenţa dintre un general nou şi unul care a trecut prin toate încercările se rezumă la două „vrăji” în plus şi o gardă de corp puţin mai puternică pentru cel vechi. Skill-urile generalului afectează semnificativ această diferenţă, însă este neclar exact cum. Situaţia este identică pentru amirali şi flotele lor.

În Rome II puteţi în sfârşit să vă alegeţi ce trupe formează garda de corp a generalilor şi a amiralilor. Majoritatea facţiunilor au de ales între o unitate de cavalerie şi una de infanterie şi ambele opţiuni au acelaşi număr de oameni ca o grupa normală, altă schimbare spre bine. Există şi excepţii de la regulă, precum spartanii care nu au decât Royal Spartans ca gardă de corp.

74 75 76

Au apărut trei schimbări majore comparativ cu Shogun II în privinţa bătăliilor. Prima şi cea mai importantă este că flotele pot să participe la bătăliile tradiţionale când acestea se desfăşoară pe malul mării. Dacă aveţi o flotă în apropiere, navele pot să debarce soldaţi pe ţărm şi să bombardeze cu catapulte şi baliste trupele inamice aflate în raza de acţiune. Oraşele cu port pot să fie cucerite de flote fără intervenţia armatelor terestre, însă punerea în practică nu este perfectă. Aveţi nevoie de foarte mult spaţiu pentru debarcarea unei flote întregi în acelaşi loc şi uneori pur şi simplu nu îl aveţi la dispoziţie. Mai este nevoie de muncă pentru implementarea desantului maritim deoarece uneori trupele pur şi simplu refuză să debarce sau nava nu se opreşte pe plajă şi o ia la plimbare pe sol. Aceste bug-uri vor fi rezolvate mai devreme sau mai târziu prin patch-uri cu puţin noroc. Armatele nu mai au nevoie de flote, acum sunt îmbarcate automat pe nave de transport când trebuie să călătorească pe apă. Pot să participe la bătălii navale cu navele de transport, dar nu sunt nici pe departe la fel de eficiente ca flotele de război.

77 78 79

A doua schimbare majoră este introducerea punctelor strategice în unele din bătăliile normale. Am terminat jocul şi încă nu am reuşit să înţeleg exact în ce situaţii apar acestea, însă există o legătură cu atacarea armatelor care asediază o cetate. Punctele strategice ţintuiesc pe loc apărătorul în poziţii predeterminate pe toată durata bătăliei fără niciun rost, iar locul ales este stupid din toate punctele de vedere în majoritatea cazurilor. Decizia de a introduce punctele strategice în bătăliile normale este pur şi simplu stupidă.

80 81 82

A treia schimbare majoră este introducerea unui sistem de line of sight identic cu cel din Company of Heroes 2. Trupele sunt invizibile inamicilor în interiorul pădurilor şi puteţi să folosiţi dealurile ca să deplasaţi trupe fără să fie văzute. Acelaşi principiu se aplică asediilor, deci odată ce inamicului a început atacul asupra trupelor din interiorul oraşului, puteţi să strecuraţi trupe şi să-l atacaţi din spate.

83 84 85

 

Agentii si sistemul de atribute

„Un pumnal în întuneric, o picătură de otravă, o ofertă tentantă, un ordin fals sau omul potrivit la locul potrivit. Toate acestea pot să asigure victoria şi trebuie să fie folosite oricând este posibil. În acelaşi timp, trebuie să fii pregătit să te aperi de aceleaşi trucuri, la care inamicul tău va apela cu siguranţă.”

Rome II vă permite să recrutaţi numai trei tipuri de agenţi, fiecare cu rolul său. Avem clasicii spioni, al căror caracteristică principală este viclenia (Cunning). Aceştia sunt perfecţi pentru recunoaştere, descoperirea spionilor inamici, asasinare, sabotaj şi convertirea agenţilor inamici. Cea de-a doua clasă sunt demnitarii, al căror caracteristică principală este autoritatea (Authority). Scopul acestora este convertirea culturală, administrarea taxelor în provinciile proprii, subminarea provinciilor şi a generalilor inamici şi incitarea la revoltă. Cel de-al treilea tip de agent este campionul, cu caracteristica sa principală zelul (Zeal). Campionul este companionul perfect pentru generali deoarece îi face mai puternici în luptă şi creşte tură de tură experienţa soldaţilor. De asemenea, mai poate să asasineze generali şi agenţi inamici, să convertească agenţi, să plece în aventuri, să asalteze garnizoane şi patrule inamice şi să incite sclavii să se revolte. Agenţii sunt mult mai versatili şi implicit mai utili decât înainte. Îmi place cum au gandit Creative Assembly noua generaţie de agenţi deoarece permite menţinerea armatelor la nivelul maxim de experienţă.

86 87 88

Sistemul de caracteristici există doar pentru interacţiunile dintre agenţi şi generali. Este preferabil să le creşteti caracteristica Zeal generalilor deoarece îi face pe ei şi garda lor de corp mai capabili în luptă, una dintre celelalte caracteristici poate să fie suplimentată prin ataşarea unui spion sau a unui demnitar la nevoie.

89 90 91

 

Cercetarea si tehnologiile

„Erau mai mulţi, dar disciplina noastră i-a infrânt. De zidurile cetăţilor noastre s-au spart precum valurile de stânci, iar armele noastre le-au strâpuns armurile şi le-au spart scuturile. Iar în spatele acestor realizări stau cei mai buni matematicieni, filosofi şi istorici. I-am bătut pentru că am ştiut să învăţăm de la alţii şi să recunoaştem valoarea unei idei bune.”

În Rome II sunt două ramuri tehnologice, una pentru îmbunătăţirea forţelor armate şi una pentru dezvoltarea economiei. Axaţi-vă pe obţinerea unui avantaj cât mai mare cât mai rapid şi nu uitaţi că nimic nu vă afectează economia precum corupţia odată ce v-aţi extins serios. Singura nemulţumire are legatură cu panoul pentru cercetarea tehnologiilor. Fiecare ramură de cercetare are patru tab-uri şi acest sistem este mult mai ineficient decât arborele universal dn Shogun II, care era foarte uşor de înţeles şi perfect pentru realizarea unei strategii.

92 93 94

 

Multiplayer – simplu, scurt si la obiect

„Spartanul… poate că în altă lume am fi fost fraţi şi am fi cucerit lumea împreună. În schimb, lumea va fi a celui ce o să câştige această bătălie.”

Multiplayer-ul din Rome II este împărţit în două: bătăliile tradiţionale şi modul co-op. Toată latura RPG a bătăliilor tradiţionale cu care v-aţi obişnuit în Shogun II nu mai există, iar funcţia automatch a dispărut. Aveţi la dispoziţie un sistem de lobby desprins din primul Rome şi puteţi să creaţi o serie de armate predefinite. Deşi modul multiplayer este aşa datorită grabei cu care a fost lansat Rome II, îmi place mult mai mult cum stau lucrurile acum. Nu mai există situaţiile ridicole în care o singură unitate de veterani de nivel maxim pune pe fugă o armată întreagă încă înainte să intre efectiv în luptă. Nu mai stau să-mi bat capul cu achievement-uri ridicole şi abilităţi care garantează victoria. Funcţia automatch ar fi fost utilă, însă sunt dispus să renunţ la acest confort pentru un mod multiplayer care-mi permite să mă bucur de joc.

95 96 97

Modul co-op foloseşte aceeaşi mecanică din Shogun II. Puteţi să jucaţi campania mare împreună cu un prieten în mod cooperativ sau adversativ. Am testat acest mod împreună cu Paul Ghioca şi sunt multumit per total de felul în care merg lucrurile. Nu au apărut desincronizări sau alte probleme tehnice şi totul s-a mişcat chiar bine per total. Am putut să ne coordonăm forţele în bătăliile pe care le-am purtat împreună şi nu a existat lag. Singurele probleme au fost în timpul asediilor deoarece odată asediate, cetăţile nu mai pot să fie atacate de nimic altceva. De asemenea, aş prefera să nu fiu forţat să aleg de la început între a fi aliat sau inamic cu celălalt jucător pentru tot restul jocului.

98 99 100

 

Gameplay si interfata

„Am comandat multe armate pe parcursul multor campanii. Am câştigat destule victorii improbabile. Motivele sunt multe, însă niciodată până acum nu am câştigat deoarece armata inamică a încercat să treacă prin trupele mele fără să lupte.”

Oricât de ciudat ar suna ceea ce am spus mai sus, asemenea situaţii apar des când apăraţi un oraş. AI-ul încearcă cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună să alerge până la punctul strategic fără să lupte, chiar dacă în cale îi stă o garnizoană întreagă. Odată ajunşi, soldaţii inamici încep să lupte cu adevărat, însă nu prea au şanse să ajungă măcar până acolo. Chiar şi când sunteţi forţaţi să vă desfăşuraţi trupele fix lângă victory point, o să observaţi că unele unităţi inamice ori pleacă după proverbialele ţigări, ori fac ture frenetice în jurul vreunei stânci în timp ce arcaşii îi decimează. Veţi întâlni şi cazuri când aruncătorii de javelin-uri se încăpăţânează să intre în melee în loc să-şi facă treaba chiar şi cu modul skirmish activat. Că tot vorbim de asedii, acum pierd trupe şi armatele care asediază, nu numai cele asediate.

101 102 103

Bătăliile în câmp deschis suferă de o problemă similară, nu mai puteţi să faceţi şarje disciplinate ordonând unei linii întregi să sa mişte până la poziţia inamicului. Dacă le-aţi ordonat să meargă până într-un anumit punct, soldaţii exact asta vor face indiferent de ce le stă în cale. Aceeaşi scăpare este probabil vinovată de comportamentul ridicol al AI-ului când asaltează cetăţi, deci există şansa să fie rezolvată printr-un patch. Deocamdată trebuie să apelaţi la funcţia pause sau să le ordonaţi unităţilor să mişte şi apoi să faceţi slalom cu mausul ca să ordonaţi fiecărei unităţi să atace o ţintă anume. Păcat.

104 105 106

AI-ul din Rome II are şi părţi bune pe câmpul de luptă. Chiar dacă nu prea îşi aşteaptă propriile întăriri ca să atace cu o forţă cât mai mare, AI-ul reuşeşte să-şi folosească unităţile destul de bine când nu încearcă să ia prin asalt cetăţile. Am observat că se pricepe în special să ţină ocupată infanteria de melee a jucătorului uman şi să o distrugă bucată cu bucată cu un număr exagerat de mare de trupe înarmate cu prăştii, arcuri şi javelin-uri.

Bătăliile navale au devenit ridicole. Este recomandabil să folosiţi o flotă cu o treime nave de asalt cu trupe de melee şi restul nave de luptă la distanţă (arcuri şi baliste preferabil) şi să folosiţi autoresolve-ul ca să nu vă faceţi nervi degeaba. Luptele dintre nave sunt mai haotice decât oricând. Navele de asalt cu trupe de melee sunt utile doar ca apărare în faţa altora de acelaşi fel, iar cele pentru lupta de la distanţă pur şi simplu rup tot. Clasa de navă pe care o folosiţi contează prea puţin deoarece echipajul moare întotdeauna primul, de parcă lupta ar avea loc la sol. Ramming-ul între galere este făcut execrabil. Galerele proprii vor ataca pe linie dreaptă inamicul în loc să încerce măcar să lovească părţile laterale ale navelor. Dacă nu aveţi grijă de fiecare galeră în parte, or să lovească prova navei inamice şi or să se scufunde imediat din motive misterioase. Galerele pot să piardă fără motiv şi cand izbesc nave fără niciun fel de aparare împotriva acestei manevre, precum bărcile supradimensionate ale celţilor.

107 108 109

Combinaţia între bătăliile navale şi cea la sol merge destul de bine şi creează bătălii mai interesante decăt de obicei, în special în cazul asediilor. AI-ul încearcă să vă atragă atenţia cu manevrele navale până când armata de la sol sparge una dintre porţi. În bătăliile normale încearcă să-şi debarce trupele astfel încât să atace din două direcţii simultan. AI-ul se descurcă excelent cu manevrele şi nu e usor de bătut când are superioritate numerică. Există şi bug-uri. Trupele debarcă parţial sau chiar deloc uneori. Nu o să aveţi loc să debarcaţi toate trupele pe aceeaşi parte a orasului de obicei şi nu aveţi opţiunea să debarcaţi trupele înainte de bătălie.

110 111 112

AI-ul este acceptabil pe harta strategică. Mulţi useri s-au plâns că au întâlnit un AI aproape pasiv, dar pe nivelul normal de dificultate nu am întâlnit aşa ceva decât în cazul aliaţilor. Inamicii au opus rezistenţă adecvată în general şi au încercat să atace punctele slabe, precum oraşele fără armate în apropiere. Problema AI-ul pe harta strategică este că atacă haotic şi necoordonat orice îi iese în cale odată ce nu mai are niciun oraş, chiar daca nu are nicio şansă de izbândă. O să daţi şi peste oponenţi cărora le mor armatele şi garnizoanele de foame deoarece nu au construit ce trebuie şi mai au doar vreo două sute de soldaţi din câteva mii. Asta nu ar trebui să se întâmple, la fel cum armatele dintr-o cetate asediată nu ar trebui să poată să recruteze trupe noi. Dar ceea ce m-a deranjat cel mai tare la AI-ul strateg este că tinde să recruteze numai cele mai slabe, simple şi banale trupe. Pe parcursul unei campanii întregi am văzut doar o singură dată care de luptă şi poate de două ori elefanţi. Trupe de elită rar, iar unităţi de catafracţi numai când AI-ul era forţat să-i ia pentru garda de corp a generalului. Suliţele sunt mai la modă decât smartphone-urile şi deşi spre sfârşitul campaniei lucrurile s-au mai îmbunătăţit în această privinţă, aş fi dat orice pentru diversitatea de trupe folosite de AI în primul Rome.

113 114 115

AI-ul trupelor a suferit nişte schimbări majore în mai rău în unele cazuri. Hopliţii greci cu suliţe nu mai ştiu cum să lupte în celebra falangă şi formaţia se destramă destul de repede odată ce au intrat în luptă. Trupele de hopliţi cu lănci (pikes) sunt singurii care mai ştiu să lupte în această formaţie. Trupele care au câştigat o luptă rămân pe loc şi nu fac nimic în timp ce arcaşii îi anihilează de la câţiva metri distanţă dacă nu primesc ordine noi să atace. Cavaleria se mişcă mult mai încet chiar şi cu upgrade-uri de viteză, iar singurele trupe de distanţă capabile să cauzeze pierderi inamicului fără focul concentrat al mai multor unităţi sunt cele înarmate cu javelin-uri. Pe de altă parte, legionarii romani au învăţat să arunce cu pilumurile din dotare în timp ce şarjează spre deosebire de cei din primul Rome.

Este necesar să convertiţi clădirile din oraşele cu altă cultură decât cea a facţiunii cu care jucaţi ca să le îmbunătăţiţi, să antrenati trupe şi să primiţi garnizoana întreagă. Uneori o sa păstraţi unele dintre aceste clădiri deoarece oferă bonusuri mai mari decât cele proprii. Puteţi să convertiţi şi clădirile proprii în altele din aceeaşi categorie, însă costurile în bani şi timp sunt similare. Acum puteţi să convertiţi unităţile romane vechi în versiuni mai noi (de exemplu, Hastati în Legionnaries) cu butonul Retrain, iar upgrade-urile pentru arme, armură, muniţie şi cai pot să fie făcute instantaneu în provinciile care le oferă.

116 117 118

Dimensiunile gargantuane ale hărţii strategice creează probleme. Cu cât cuceriţi mai mult din hartă, cu atât o să vă fie mai greu să gestionaţi oraşele existente datorită distanţelor enorme. Deşi sistemul de provincii ajută în această privinţă, implemetarea management-ului oraşelor pe o hartă similară cu cea diplomatică ar fi fost de un ajutor inestimabil. Numărul enorm de facţiuni creează probleme şi o să aveţi din ce în ce mai mult de aşteptat odată ce v-aţi încheiat tura cu cât aţi cucerit mai multe provincii. AI-ul încă nu a renunţat la armatele de buzunar care se plimbă degeaba pe hartă, dar opţiunea de urmărire a mişcărilor sale este prea importantă ca să o dezactivaţi.

119 120 121

Interfaţa este foarte prost făcută. Despre ecranul pentru cercetare am vorbit deja, însă probleme de acest fel apar aproape peste tot. Singurul lucru realmente bun al interfeţei hărţii strategice este că meniul de construcţie acoperă toate oraşele din aceeaşi regiune într-o singură fereastră. Sub clădirile aferente fiecărui oraş puteţi să vedeţi ce trupe sunt disponibile în garnizoană şi numărul acestora. În rest, icon-urile clădirilor le sunt inferioare chiar şi celor din primul joc Total War de acum 13 ani. Mi-a luat jumate de campanie să înţeleg cât de cât noul sistem de construcţii deoarece enciclopedia Total War inclusă este prost făcută şi mult prea mare. Majoritatea clădirilor sunt doar variaţii pe aceeaşi temă şi există doar ca să încurce jucătorul. Imaginile butoanelor sunt la fel de intuitive precum un circuit integrat pentru un student la Arte.

Misiunile date de senatul roman din primul Rome au fost înlocuite cu o serie de misiuni irelevante care premiază jucătorul degeaba pentru acţiuni pe care le-ar fi întreprins oricum mai devreme sau mai tarziu, precum cucerirea a trei provincii sau înrolarea unui total de 120 unităţi. Vă recomand să le ignoraţi complet deoarece multe dintre aceste misiuni vă forţează să jucaţi jocul într-un anume fel şi astfel veţi pierde mult din farmecul şi asa limitat al jocului. Din când în când veţi fi forţaţi să luaţi o decizie în privinţa unui eveniment generat aleator, ale cărui consecinţe sunt dezvăluite ulterior. Aceste misiuni sunt la fel de inutile ca şi restul sistemului politic din care fac parte şi ar fi putut la fel de bine să nu existe deoarece consecinţele sunt realmente irelevante. Per total, misiunile din Rome II sunt irelevante atât comparativ cu cele din primul Rome, cât şi cu cele din Shogun II.

122 123 124

Interfaţa pentru armate şi flote în harta strategică are mult mai multe butoane decât ar trebui. Recrutarea soldaţilor şi a mercenarilor se face în două ferestre complet diferite din motive de neînţeles. Fereastra cu informaţii despre tradiţiile militare, comandant şi agentul ataşat sunt puse în trei tab-uri diferite în loc să fie pe o singură pagină. Interfaţa din timpul bătăliilor ocupă prea mult spaţiu degeaba. Unele trupe au aceeaşi imagine sau imagini similare deşi diferă enorm ca potenţial. Icon-urile trupelor sunt foarte prost făcute, sunt mult prea înalte şi sunt împărţite în două linii de fiecare dată când aveţi mai mult de 14 unităţi şi ocupă lejer o treime din ecran. Harta ocupă un colţ mic în dreapta ecranului împreună cu butoanele pentru pauză şi fast forward, iar colţul din stânga este rezervat unor statistici inutile în luptă şi este gol 99% din timp. Butoanele pentru rotirea pe loc a trupelor şi a formaţiilor au disparut cu totul, iar pentru mişcările înainte/înapoi/la stânga/dreapta trebuie să folosiţi săgeţile de pe tastatură. Singura îmbunătăţire adusă de interfaţa din Rome II este butonul de Toggle Melee care vă permite să le ordonaţi trupelor cu arme de distanţă să intre în lupta corp la corp înainte să termine muniţia.

125 126 127

 

Grafica si sunetul

„Lumea este plină de detaliu, dar parcă prea întunecată, prea lipsită de viaţă…iar muzica nu-mi mai produce nicio bucurie.”

Modelele geometrice ale unităţilor din Rome II folosesc din plin tessellation şi nu o să vedeţi margini colţuroase când nu este cazul. Scuturile rotunde ale grecilor chiar sunt rotunde acum, în loc de poligoane. Animaţiile sunt făcute mai bine, iar mişcările trupelor arată mult mai natural. Texturile nu sunt tocmai îndeajuns de mari atunci când priviţi trupele la nivelul maxim de zoom. Shogun II a folosit texturi mai mari. Jocul tinde să încarce texturile cu întârziere pe harta strategică, la fel ca în jocurile care folosesc Unreal Engine 3. Acest fenomen este vizibil mai ales când săriţi dintr-o parte în alta a hărţii, iar cantitatea de memorie a plăcii grafice nu ajută cu nimic.

Iluminarea folosită în Rome II este o altă problemă. Engine-ul grafic foloseşte numai soarele de pe cer şi focul ca surse de iluminare în încercarea de a face totul să arate cât mai realist. Deşi asta sună bine în teorie, implementarea corectă a acestui sistem necesită raytracing deoarece particulele de lumină ricoşează de suprafeţele cu care intră în contact în realitate. Procedeul folosit în Rome II nici măcar nu ţine cont că ochiul uman se adaptează la iluminarea mediului în realitate. Rezultatul este o imagine mult mai ştearsă si lipsită de viaţă, chiar deprimantă uneori. Problema iluminării este mai puţin vizibilă pe harta strategică deoarece jucătorul priveşte totul de sus.

128 129 130

Creative Assembly ar trebui să investească resurse semnificative în optimizarea engine-ului grafic. În harta strategică am obţinut constant sub 24 cadre pe secundă chiar şi după patch-ul promis de producători. În bătălii am avut această problema doar când aveam afişate simultan pe ecran ceva mai mult de 40 de unităţi. Am jucat cu toate detaliile la maxim, însă placa grafică Radeon HD 7950 Boost 3GB folosită depăşeşte cerinţele recomandate afişate de producător. Crash-urile nu sunt o raritate şi am avut neplăcerea de a avea trei într-o singură zi. Timpii de încărcare sunt destul de mari din cauza hărţii strategice şi uneori o să staţi să încurajaţi bara de încărcare timp de mai mult de un minut. Poate că Creative Assemblz ar trebui sa bată din nou palma cu AMD, Shogun II unul dintre cele mai bine optimizate jocuri DirectX 11 şi ar fi cazul să se întâmple rapid acelaşi lucru şi cu Rome II.

Niciun joc Total War lansat până acum nu a avut o coloană sonoră mai slabă decât Rome II. Producătorii au încercat să recreeze parţial cântecele din perioada antică fără să ţină cont că acestea sunt realmente sforăitoare în mare parte. Nu am adormit jucând jocul, însă nu a existat nici măcar un singur moment în care să remarc melodiile. În unele momente chiar am avut impresia ca au refolosit melodiile din Shogun II, însă aparent cele două melodii se aseamănă din cauza fluierului. Coloana sonoră a primului Rome, compusă de Jeff van Dyck, este net superioară din toate punctele de vedere şi creează o atmosferă de zile mari.

131 132 133

Vocile din Rome II sunt neremarcabile cu foarte puţine excepţii şi din când în când apar replici pronunţate cu un accent britanic atât de puternic, încât aveam impresia că tocmai am trimis o armată împotriva francezilor lui Napoleon. Puteţi să învăţaţi accentul britanic de la grecii şi romanii din Rome II fără probleme. Singurele voci făcute bine sunt cele ale esticilor (parţii şi egiptenii, de exemplu). Primul Rome este superior din nou, actorii măcar încercau să vorbească engleza cu un accent cât de cât tematic.

 

Concluzie

„Prin voia zeilor şi tăria armatelor mele inepuizabile, în ciuda trădărilor şi graţie victoriilor eroice, din Iberia şi până în Bactria, din Caledonia şi până în Etiopia, sunt stăpânul tuturor!”

Iată că am ajuns la sfârşitul (sunt sigur) mult aşteptat al acestui review. A fost un drum lung până aici atât pentru mine, cât şi pentru tine, citiorule. Părerea mea este că Total War: Rome II este un joc slab având în vedere seria din care face parte. Singurul joc din această serie care a fost mai slab este Medieval II: Total War. În ambele cazuri, jocurile au avut potenţial imens şi producătorii toate ingredientele necesare pentru realizarea unui joc de excepţie. Şi atunci, ca şi acum, rezultatul final a lăsat multe de dorit.

Dar ca joc în sine? Pentru cei care nu au jucat niciun joc Total War până acum, Rome II nu este cea mai bună alegere. Ca veteran al seriei, joc Total War încă de la primul joc, Shogun: Total War, şi chiar şi în aceste condiţii mi-a luat până aproape de sfârşitul campaniei să înţeleg cât de cât cum au gandit producătorii sistemul jocului. Îmi pot inchipui doar cât de complicat li s-ar părea jocul celor care nu au restul seriei în spate pentru referinţă. Nici veteranilor nu o să le cadă bine felul în care este explicat noul sistem, dar se vor adapta mai uşor.

140 141 142

Harta strategică este o adevarată realizare din punct de vedere vizual şi munca depusă de producători este clar vizibilă. Creşterea numărului de oraşe şi adunarea lor în provincii este încă un lucru bun. Din păcate, se pare că producatorii au cam uitat să ţină cont de noua hartă în momentul în care au decis distanţele străbătute de armate. Gestionarea provinciilor unui imperiu care se întinde pe mai bine de jumate de hartă este dificilă în mod inutil şi ar fi putut să fie rezolvată foarte uşor.

Bătăliile pe pământ sunt în continuare interesante, însă suferă destul de serios de pe urma bug-urilor şi a pathfinding-ului deficitar pe alocuri. Bug-urile probabil că or să fie rezolvate mai devreme sau mai târziu, iar majoritatea problemelor de pathfinding pot să fie anticipate şi evitate deşi sunt enervante. Rămâne de văzut însă dacă producătorii or să scoată punctele strategice din bătăliile ce nu implică asedierea unei cetăţi, însă sper că or să realizeze cât de stupidă a fost decizia asta. Noul sistem de line of sight funcţionează foarte bine şi apreciez că producătorii au ales să îl încorporeze. Deşi totul pare puţin cam arcade comparativ cu predecesorii săi, Rome II recreează satisfăcător bătăliile din lumea antică.

134 135 136

Bătăliile navale suferă la capitolul pathfinding, implementarea execrabilă a ramming-ului între nave şi mai ales din cauza faptului că trupele de luptă de la distanţă sunt mult prea puternice. Lupta între nave ar fi trebuit să fie cel putin interesantă, dar este haotică şi devine repetitivă extrem de repede. Din fericire, desantul naval şi participarea flotelor la luptele dintre armate adaugă o nouă dimensiune luptelor şi îndeplineşte foarte mult din ceea ce şi-au propus producătorii la acest capitol.

Interfaţa reprezintă una dintre problemele majore ale lui Rome II, în frunte cu icon-urile incredibil de prost făcute. Sper că producătorii lucrează de zor la o interfaţă cu totul nouă şi că o să o vedem în curând. Diplomaţia şi noul sistem politic sunt aproape la fel de slabe ca şi interfaţa şi de mult nu am mai văzut un joc Total War atât de slab finisat.

137 138 139

Grafica este detaliată, însă suferă de pe urma unui sistem de iluminare deficitar şi a unor texturi puţin cam mici. Crash-urile frecvente nu ajută deloc, iar sunetul ar putea să lipsească cu desăvârşire şi nimeni nu i-ar observa absenţa. De o lipsă acută de personalitate sunt afectate şi personajele jocului datorită sistemului nou de atribute şi de lipsa arborelui genealogic care dădea semnificaţie termenului de familie.

Total War: Rome II este un joc slab în ansamblu. Cei care se aşteptau să primească un moştenitor demn de primul Rome şi de Shogun II vor fi dezamăgiţi cu siguranţă. Dacă tot ce vă doriţi de la Rome II sunt bătălii între armate din lumea antică şi grafică modernă, atunci o să fiţi încântaţi. Comunitatea de modderi lucrează de zor încă de la apariţia jocului şi s-ar putea să reuşească să îl repare, aşa cum au făcut în mare parte cu Medieval II, însă asta o să dureze. Cea mai buna alternativa la Total War; Rome II la actuală este Total War: Shogun II, al cărui preţ de doar 29,90 RON este mai mic decât DLC-ul Greek States Culture Pack. Cel mai mic pret pe care l-am gasit pentru Total War: Rome II, anume 159,90 RON pentru o cheie de Steam, mi se pare cam mare pentru ceea ce primiţi la schimb. Shogun II a fost şi este în continuare un joc mai bun şi a intrat pe piaţă la doar 129,90 RON dacă nu mă înşeală memoria. În momentul în care producătorii or să rezolve bug-urile şi or să introducă o interfaţă complet refăcută şi un sistem viabil de familii si atribute pentru personaje (arbore genealogic pentru început), puteţi să consideraţi că nota generală a crescut cu trei puncte. La ora actuală asta este nota pe care o merită Total War: Rome II însă.

  • Gameplay: 6
  • Sunet: 5
  • Grafica: 8
  • Rejucabilitate: 6
  • Stabilitate: 6
  • Overall: 6,20

Cumpără Total War: Rome II la prețul de 159,90 Lei de aici.

Cumpără Total War: Shogun II la prețul de 29,90 Lei de aici.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.