În ultimele două săptămâni (sunt şi mai multe la număr, dar astea două au fost mai cu moţ) când stateam ca lepra şi nu făceam mai nimic, singurul lucru mai inteligent la care mă puteam gândi în afară de femei, mâncare şi băutură a fost starea actuală a industriei noastre mult prea iubite.

Încetul cu încetul, vedem cum jocurile ajung de la simple poveşti la serii de buget Hollywood şi cu atât mai mult, jocurile devin pentru mulţi oameni mai importante ca filmele sau muzica.

De acord, mult din ce vedem noi pe monitoare este datorită influenţei muzicii şi a filmelor, dar mai ales jocurile au ajuns să acapareze atenţia întregului mapamond, vezi fenomenele Diablo, Call of Duty, Mass Effect etc.

Darksiders 2

Şi cu toate acestea, gamerii tot nu sunt mulţumiţi din cauză că în mare parte, inspiraţia şi aplicaţia unor mecanici distractive de joc este în mare parte atribuită genului indie care de mai bine de 4 ani a început să se înmulţească alarmant. Nu zic că nu e bine, însă ca şi Hollywood-ul sau ca industria muzicii, marile producţii tind să impresioneze prin nimicuri, singurul motiv pentru care mulţi publisheri încă mulg văcuţa cu bani este faptul că gamerul actual este o lepră la fel de comfortabilă şi nepăsătoare ca şi mine.

Din păcate, simptomele încep să se arate, iar publisheri ca THQ se îndreaptă vertiginos înspre o groapă de gunoi din cauza faptului că prind oportunitatea de a mulge văcuţa de mai sus mult prea târziu.

Dacă stăm să ne gândim, de abia în ultimii 5 ani am văzut THQ menţionat pe site-urile mari de gaming. Însă după cum am spus, prea târziu şi iată că în momentul de faţă, THQ mai are 3 developeri de încredere, restul fiind fie dizolvaţi, vânduţi ca mână ieftină de outsourcing ş.a.m.d.

Vom vorbi în acest review despre văcuţa nouă pe care o reprezintă seria Darksiders, o serie creată de către Joe Madureira şi al său studio Vigil Games. Pentru cine nu ştia, Joe Madureira a.k.a JoeMad este un artist de benzi desenate destul de faimos pe plaiurile mai vestice, căci la noi în România noi încă ne căcăm pe noi să ne dăm seama dacă s-ar scoate un ban bun ceva îndrăzneţ sau dacă ar fi mai prudent să ne rezumăm la ieftinăreală genul Rahan.

Revenind la ale noastre, luna aceasta, continuarea primului joc din serie a fost lansată şi pe bună dreptate, avem de a face cu un joc care va schimba reţeta întregii serii. În următoarele rânduri, vă voi povesti de ce Darksiders 2 doreşte să se separe de stilul urmat de până acum.

 

Povestea calare vine

În primul rând, Darksiders 2 ne pune în pielea celui mai mare călăreţ, Death (că Moartea sună aiurea în contextul acesta). Acest Death este fratele cel mai mare a celorlalţi 3 călăreţi, el fiind ăl mai rece, mai calculat şi cu siguranţă mai pragmatic, decât fratele său mic, infantil şi beligerent, War, călăreţul din primul joc al seriei. Cu acestea fiind spuse, povestea începe exact în momentul în care primul Darksiders porneşte: War este implicat într-un complot ce anihilează întreaga umanitate, astfel Apocalipsa având loc cu mult mai devreme decât trebuia.

Eu speculez că toată treaba a fost făcută în aşa fel încât toţi cei 4 călăreţi să primească fiecare câte o aventură (joc) ce va ţine până la inevitabila reuniune a celor 4, provocată la finalului primului joc când War a distrus relicva cunoscută drept The Seventh Seal (pecete iar ar fi sunat aiurea). Dar de la început premiza este faptul că Death îşi asumă riscurile necesare şi porneşte într-o aventură personală unde scopul este ca cel de-al treilea regat, adică Omenirea, să fie reconstruit prin puterile creaţiei.

Darksiders 2

De aici povestea se ramifică în mici lucruri şi fapte care se vor petrece în mare parte în locaţii noi, unde Death va avea ocazia să vadă personaje din Darksiders 1 ca Samael, un lord al demonilor sau Uriel, un înger feminin care devine liderul forţelor Raiului. Spre deobsebire de Darksiders 1, Darksiders 2 introduce o poveste mai simplă.

Şi de ce spun asta? Practic, după ce treci de primul sfert al jocului deja îţi cam dai seama cine este antagonistul, cine face relele şi de ce. Nu ştiu dacă asta a fost intenţia celor de la Vigil însă până la sfârşitul jocului eşti ţinut într-o tânjire constantă după o schimbare în firul epic, însă nu este cazul. Însă mă bucur că spre deosebire de primul Darksiders, partea 2 deţine 2 locaţii imense şi alte 3 locaţii mai mici care totuşi oferă o oareşcare explorare pentru cei înnebuniţi după screenshot-uri panoramice.

 

Darksiders 2

 Darksiders 2

 Darksiders 2

 Darksiders 2

 Darksiders 2

 

Cu toate acestea, Darksiders 2 vine cu foarte multe schimbări faţă de primul în ceea ce priveşte avansarea personajului. Prima schimbare observată este faptul că Death deţine un inventar tipic unui RPG care împarte armele, bucăţile de armuri individuale şi obiecte magice în categoriile respective. Practic, Darksiders 2 merge pe o abordare ce seamănă de la o poştă cu Kingdoms of Amalur sau orice alt Action RPG în acel gen. Zic asta fiindcă pentru prima oară în această serie primeşti questuri şi puncte de experienţă pentru completarea aceastora sau din uciderea inamicilor. De aici, sunt 40 de nivele de câştigat şi odată cu un nivel obţinut te poţi aştepta la toate lucrurile pe care şi Kingdoms of Amalur le avea. Mă refer desigur la faptul că Darksiders 2 introduce statistici genul Critical Strike Chance, Arcane Damage, Defense, Resistance ş.a.m.d.

Darksiders 2

Cu atât mai mult, componenta de RPG nu putea fi completă fără obişnuitele talent points şi talent tree-uri pe care le dobândeşti la fiecare nivel obţinut. Ştiu, pare trist şi nu pare a semăna a Darksiders, dar dacă stau să mă gândesc, formula nu e una rea, însă design-ul jocului nu permite libertatea de mişcare şi nici măcar libertatea de a alege rezultatul acţiunilor desfăşurate. Nu cred că era timpul tocmai acum să mute seria în direcţia asta, dar după cum am mai spus, momentan, e o iniţiativă bună şi rămâne de văzut dacă vor face ceva mai elaborat în următoarele jocuri ale seriei.

Pe lângă toate acestea, Darksiders 2 revine cu un mod ce îmi aduce aminte de 3rd person shootere wave based care durează doar două ore. Practic ai două arme cu foc primar şi secundar, scopul fiind să culegi o relicvă a îngerilor din mâinile unor hoarde de demoni zombificaţi. Din păcate, două ore e puţin să te rupă din monotonie, iar modul în care pur şi simplu avansezi înainte ca drona şi omori zombii de la mic la mare în stânga şi în dreapta nu reprezintă o trăsătură importantă pentru joc.

Sincer să fiu, e posibil ca în unul din următoarele jocuri Darksiders, (căci la cum avansează povestea e clar că Vigil lucrează deja la un Darksiders 3, 4 sau chiar şi 5) când vei juca cu Strife, călăreţul care deţine două revolvere ca arme de bază să gustăm mai mult din această componentă de 3rd person shooter, însă i-aş ruga pe developeri să nu mă mai chinuie cu rahaturi tipice Left 4 Dead sau Resident Evil sau măcar să le facă îndestul de interesante încât să se merite tot chinul. Multiplayer poate?

 

Se vrea a fi RPG?

Că tot jocul se vrea a fi RPG, să vă spun puţin cum merge toată treaba, căci în câteva paragrafe am şi terminat, deoarece sistemul cvasi RPG al jocului este cât se poate de simplu.

În primul rând, itemele obţinute vin fie de la inamici, fie din cufere sau fie obţinute ca răsplate dintr-un quest. Fiecare item aparţine unei categorii şi aici avem o gamă variată de armament pentru domnul Death. Fie că umblii cu cele două coase, armele de suflet ale lui Death, fie că preferi o suliţă, un ciocan, un topor sau vrei să rupi feţe cu nişte gheare, arsenalul este unul impresionant şi diversitatea mişcărilor de luptă este mult mai bine trasată faţă de primul darksiders unde erai limitat de arma secundară care deţinea câteva mişcări. Aşa că aici totul e bine, iar Cei Ce Ţin cu Întunericul Doi – Moartea, dădaca supremă, vine cu un combat mult mai fluid şi mult mai variat, faţă de primul joc. Nu mă credeţi? Poftiţi şi vizionaţi clipul de mai jos.

Fiecare armă deţine între 3 – 7 statistici în funcţie de calitatea ei. Da, am zis calitatea, fiindcă nu se putea să nu îşi bage Vigil nasul în rahaturi de tipul iteme rare, epice, legendare ş.a.m.d. Este vina unor jocuri ca WoW care au propagat această mentalitate stupidă şi aici consider că Vigil puteau să facă ceva mai inteligent decât repartizarea asta obosită, dar probabil că le-a fost lene să mai muncească la ceva care prins populaţiei generale.

Darksiders 2

Desgur, armele nu sunt singurele lucruri care deţin aşa ceva, căci nu se putea ca fiecare armură să fie împărţită într-o categorie şi distribuită sub forma unui item de calitate verde, albastru, mov, maro sau roz cu fundiţă. În funcţie de cum vrei să te specializezi în luptă, Death poate purta armuri axate pe damage brut, lovituri critice masive sau în cazul celor care vor să se folosească de vrăji încontinuu, există şi armuri cu atribute ce cresc rezervele de Wrath (mana jocului) sau puterea vrăjilor. Tipic mizerie Action RPG care nu mi-a convenit la început, dar am ajuns să nu îmi pese aşa de mult, încât mi se pare o mişcare bună din partea developerilor până la urmă.

De asemenea, tradiţionalul uber mode din Darksiders 1 cunoscut ca Wrath form, unde War se putea transforma într-un demon imens pentru a distruge inamici pe secundă se întoarce aici sub forma aceluiaşi pachet redenumit, Reaper form în care Death se transformă în avatarul morţii cu a sa nelipsită coasă la bord. Combat-ul în acest mod este destul de….plictisitor cumva, parcă în Darksiders 1 aveai o satisfacţie ceva mai mare fiindcă aici nu prea mai contează că îţi activezi tu super puterea când doar din itemele obţinute cam începi să baţi totul fără a primi mari pagube.

Culmea, fiindcă acest Reaper mode este acum ataşat ca o statistică, simplul fapt să construieşti energie pentru a activa acest mod durează ore întregi, aşa că cel puţin eu de multe ori activam acest mod, doar ca să mă uit la cât de bine e randat modelul de Reaper form.

Darksiders 2

 Darksiders 2

 Darksiders 2

Că tot vorbeam de specializări în luptă, talent tree-urile în care poţi să torni puncte inutile sunt două la număr, fiecare talent tree fiind atribuit unui stil de joc. Harbinger este specializat pe vrăji de combat care implică un stil de joc mai alert şi mai brutal, cu vrăji care te pot teleporta în spatele unui inamic, vrăji care fac ravagii într-o anumită zonă şi chestii în genul acesta. Tree-ul de Necromancer în schimb implică un stil ceva mai pasiv, cu vrăji defensive sau vrăji ce pot chema acoliţi ca stoluri de ciori care ciugulesc inamicii sau un grup de zombii care pot să distragă atenţia inamicului.

Nu vă aşteptaţi la cine ştie ce sistem de personalizare, fiindcă jocul îţi serveşte pe tavă echipament din ce în ce mai bun, încât nici cea mai rară armă obţinută păleşte în faţa unui item epic care îţi poate mări considerabil statisticile. Ajungi să schimbi o bucată de ceva odată la 30 minute, încât nici nu te poţi bucura de o muncă grea….vă spun, pute a MMORPG theme park atât de rău, încât nici măcar boşii imenşi ai jocului nu se mai simt după o perioadă. Practic jocul îţi oferă un set de nivele dificile la început ca pe la sfârşit să constaţi că deja eşti într-o continuă vacanţă.

O altă chestie care deşi nu reprezintă un mare interes şi sincer, nu prea are ce se caute în joc este faptul că în fiecare locaţie sanctuar a jocului ai un fel de mailbox numit Serpent Tome, a cărei folosinţă este de a trimite gear sau iteme unui alt jucător prin intermediul unui THQ account. Acum, eu îi înţeleg că vor să îşi testeze sistemul acesta pentru viitoare microtranzacţii (ştiţi bine că se pregăteşte aşa ceva), dar taman acum să bage aşa ceva nu are nici o treabă cu ce se vrea a fi jocul.

Darksiders 2

Aşa că da, progresia jocului este construită foarte liniar. Exact la ce te-ai aştepta de la un asemenea gen de joc, nu? Mai sunt anumite questuri care se pot termina doar până la sfârşitul jocului, numai când ai obţinut o abilitate anume care te lasă să treci de un obstacol aşa că ai de mers pe căi întoarse cu orele (fix ca în Prince of Persia: Warrior Within), mai ales prin faptul că Darksiders 2 introduce două locaţii mai cu moţ (The Crucible şi Soul Arbiter’s Maze) care vin sub forma unor gauntlet-uri sau donjoane opţionale după cum s-ar zice, care nu sunt nimic mai mult decât nişte teste de gear pe tronson în care te baţi cu valuri de inamici, premiul cel mare fiind o bucată setul de Abyssal Armor, prezentă şi în Darksiders 1.

E o metodă ieftină a developerilor de a oferi rejucabilitate, mai ales că nivelele ce conţin ghicitori destul de complicate sau tronsoane cu puzzle-uri ce necesită sincronizare devin din în ce în ce mai rare şi mai simple pe parcurs, însă având în vedere faptul că povestea principală durează cam 12 ore, hai fie treacă.

 

FX si alte bazaconii tehnice

Intru puţin acum şi în detaliile mai tehnice ale jocului, care oricum nu sunt multe la număr. Dealtminteri, se vede clar că Darksiders 2 este un port la fel de slab ca şi primul cu puţine opţiuni în meniul grafic încât să îl faci să ruleze la standardele PC-ului tău. Acum nici nu vreau să fiu neiertător, căci jocul se menţine la un 60 fps, 30 în timpul unei lupte mai mari constant, singura problemă o reprezintă faptul că eşti cam forţat să joci jocul pe un gamepad, deoarece schema de control cu maus şi tastatură este complet anapoda. Poţi să faci modificări, dar vă spun serios că e mare diferenţă între a lovi o literă pe tastatură la momentul potrivit şi o simplă apăsare a unui RT de pe un controller, de aici venind motivul pentru care jocul este un port de PC slăbuţ.

Darksiders 2

Pe lângă toate neajunsurile tehnice, recunosc că Darksiders 2 revine cu un stil artistic foarte impresionant şi plin de detalii. Rareori vezi câte o textură pusă prost şi toate cele 5 lumi sunt randate bine fără lipsă de detaliu. Cu atât mai mult, toate personajele au animaţii foarte spectaculoase, mai ales Death care sare, taie, sfâşie şi rupe inamici stânga, dreapta în cele mai spectaculoase moduri posibile.

Nu uit sunetul, care în mare parte este singurul motiv pentru care am ţinut musai să termin jocul. Muzica mai ales este creată de Jesper Kyd (responsabil pentru seria Hitman, Assassin’s Creed şi altele) care deşi acum are un stil foarte oriental şi uşor de recunoscut, dar vă spun că la măiestria sa, acest joc a primit o coloană sonoră ce poate fi comparată cu perle ca Shadow of the Collosus ş.a.m.d. Desigur, munca de voce este una decentă, mai ales prin simplul fapt că MICHAEL FUCKING WINCOTT, exact, am zis Michael Wincott (Alien 4, The Count of Monte Cristo, The Ice Man), mare om, mare caracter, bos de bos al vocilor cu ton de şmecher, şi-a împrumutat vocea pentru personajul principal, Death.

Un alt actor cunoscut este James Cosmo (mai nou cunoscut din seria Song of Ice and Fire a.k.a Game of Thrones, ca actorul personajului Lord Commander Jeor Mormont of the Night’s Watch) care va lua rolul unui Maker (un popor de giganţi care seamănă cu Dwarfii din Warhammer Fantasy) şi va fi un fel de mini ghid pentru prima parte a jocului. Clipul de mai jos este dovada că muzica în acest joc adaugă cu mult atmosferei, ar fi fost şi aiurea având în vedere că e compusă de un om prolific ca Jesper Kyd.

 

Darksiders 2 Darksiders 2

 Darksiders 2

E păcat că în ziua de azi un joc e apreciat mai mult pentru voice acting şi sunet decât pentru ce oferă, dar în cazul lui Darksiders 2 care este o mini clonă după alte licenţe mai stabilite, eu zic că e destul de decent.

 

Finale

Şi am asta ar fi de spus despre Darksiders 2. Este un joc făcut în mare parte pentru a testa anumite elemente de gameplay şi am impresia că recepţia acestui joc va fi importantă pentru a rafina elementele brute în următoarele jocuri din serie. Însă din păcate, nu îşi merită preţul pentru cei care de abia au aflat de el, asta e clar.

E clar că e un must buy pentru fanii înflăcăraţi ai lui Joe Madureira, ai ficţiunii şi a benzilor desenate create de el. Nu mă înţelegeţi greşit, nu îl compar direct cu Kingdoms of Amalur, însă după umila mea părere structura împrumutată cu iteme, talent tree-uri şi mai ales povestea forţată pentru a genera continuări nu îţi oferă un joc cursiv. Atâta tot.

Darksiders 2

Însă să nu fim răi căci, Joe Madureira este un om cât se poate de şmecher, iar creaţia lui este dovada că nu îţi trebuie cine ştie ce idee revoluţionară ca să faci un joc bun, doar puţină perseverenţă şi un storyline plin de controverse. În mare parte, Darksiders este povestea a celor patru Călăreţi ai Apocalipsei sau mai bine zis, patru şmecheri ai smardoielii, marionete ale balanţei dintre Bine şi Rău, nimic mai simplu.

Fanii înflăcăraţi ai seriei spun că Darksiders este copilul bine crescut al mai multor jocuri ca God of War, Legacy of Kain: Defiance şi Zelda şi sincer, eu sunt cât de cât mulţumit de el, însă se vede de la o poştă că THQ vor să stoarcă cât mai mult din serie….şi e păcat.

Storyline: 7

Grafică: 8

Sunet: 10

Gameplay: 8

Multiplayer:

Overall: 8.25

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.