Lan party. Finală. Situaţie tensionată şi nervi întinşi la maxim. Nu se aude decât clipocitul îndrăcit al tastelor, al mouşilor şi uneori câte o înjurătură printre dinţi. Rămân în viaţă doar doi jucători. Fiecare îşi încordează toate simţurile pentru a afla poziţia celuilalt. Un foşnet mititel dezvăluie poziţia unuia dintre ei. De aici până la câştigarea meciului nu e decât un pas şi un glonţ bine ţintit.

Scenariul de mai sus e fictiv, dar cât se poate de palpabil şi se poate adapta la situaţia oricărui gamer care participă într-o competiţie unde fiecare frag contează sau sunt puse la bătaie orgolii. Încercam să subliniez prin scenariul de mai sus cât de importante sunt căştile pentru un gamer. Pot să facă diferenţa între adversari dar bineînţeles, nu ţin loc de skill.

O pereche de căşti bune te pot scoate de multe ori din încurcătură. Logitech G35 fac parte din categoria headseturilor pentru care orice jucător sau audio-maniac pune banii în puşculiţă sau la saltea. Preţul le poziţionează în rafturile de sus ale magazinelor, la propriu, dar se justifică sacrificiul de a-ţi păstra alocaţia în puşculiţă sau după caz reducerea numărului de ţigări ori a numărului de beri?

Faptul că G35 vin echipate cu o placă de sunet internă, oferă un avantaj enorm. În primul rând aveţi avantajul de a lua după voi un sistem de sunet complet – placă de sunet şi căşti. În al doilea rând dacă stăm să calculăm costurile de achiziţie al unei plăci de sunet de top alături de o pereche de căşti rezonabile din punctul de vedere al calităţii este posibil să depăşim un buget adecvat perioadei de foame…err, criză economică în care ne aflăm.

Despre asta vom vorbi în paginile următoare şi de data asta vom acorda mai multă atenţie detaliilor tehnice, tocmai datorită preţului dar şi a caracteristicilor despre care vom discuta mai departe.

V-am plictisit destul! Hai să purcedem!

 

Pages ( 1 of 6 ): 1 23 ... 6Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.