În ziua de astăzi există o graniţă destul de bine evidenţiată între zonele pe care noi le numim „calitate” şi „preţ”. Totodată, orice gamer doreşte să posede acel dram de avantaj asupra adversarului pentru a se bucura la finalul oricărui meci de acele câteva secunde de glorie şi mulţumire.

Din păcate, avantajul „gear-ului” este un lux la în comunităţile de la noi, chiar dacă în ultima vreme am început să vedem cum gadgeturile producătorilor mari încep să ne facă cu ochiul de pe rafturile magazinelor. Chiar şi aşa, mulţi dintre noi au posibilităţi financiare limitate cînd vine vorba de achiziţionarea unui mouse, a unei tastaturi sau a unor căşti dedicate strict activităţii preferate: joaca.

Astfel, am început şi noi să examinăm puţin mai atent produsele care sunt mai permisive din punct de vedere al preţului fără să facă rabat prea mult de la calitate.

Natec sunt o companie foarte puţin cunoscută – nici Google nu prea a auzit de ei – care au început să aducă şi la noi periferice concepute special pentru gaming. Oferta lor este completă (mouşi, tastaturi, căşti, mousepad-uri) şi noi am ales să le examinăm pe rând. Natec Genesis H55 este unul dintre aceste periferice, o pereche de căşti care poate reprezenta o variantă destul de viabilă pentru unii dintre voi.

Specificaţiile tehnice nu sunt extraordinare. Căştile sunt on-ear, iar cupele sunt acoperite cu spumă pentru un confort sporit. Acestea adăpostesc o pereche de difuzoare de 40mm, din neodim. Răspunsul în frecvenţă este cuprins între 20 şi 20kHz, iar conectarea la PC se face prin intermediul a două jack-uri de 3,5″, gold plated. Firul are o lungime de 2.5m şi este matisat. Tot pe fir găsiţi un potenţiometru care este strict pentru controlul volumului. Un buton pentru dezactivarea microfonului sau măcar un clip pentru aşezarea cablului cât mai comodă i-ar fi justificat existenţa mai mult decât controlul volumului.

Designul este un subiect destul de delicat, însă nu îl putem trece cu vederea. Căştile sunt construite în totalitate din plastic, iar cupele sunt acoperite de un strat de vopsea glossy. Head-band-ul este şi el dintr-un plastic ceva mai rigid şi arcul ce îl susţine nu este suficient de puternic încât să exercite o presiune foarte mare asupra urechilor sau a capului. Spuma ce îl acoperă, deşi este lipită grobian, oferă suficient confort pentru o oră – două de joacă neîntreruptă.

Izolarea fonică este egală cu zero deoarece, aşa cum spuneam mai sus, presiunea formată în zona urechilor este foarte mică şi chiar dacă veţi strânge head-band-ul la maxim nu veţi obţine nici un fel de izolare. Totodată, dacă aveţi uneori mişcări puţin mai necontrolate sau bruşte există posibilitatea să vă cadă de pe urechi. Este de menţionat şi faptul că nu le veţi putea folosi aşa cum trebuie dacă purtaţi … cercei. Senzaţia de disconfort creată este destul de mare aşa că luaţi şi aspect în calcul dacă aveţi lobii urechilor „decoraţi”. Microfonul este unidirecţional, se poate rabata şi este la fel de strălucitor ca şi cupele.

Din punct de vedere al performanţei nu sunt foarte multe lucruri de spus. Odată conectate la PC sunteţi gata de joacă. Nu există vreun software care poate fi instalat sau alte năstruşnicii.

Noi am testat căştile folosind o placă de sunet de la ASUS, XONAR XENSE şi pentru partea de jocuri am folosit Call of Duty: Black Ops 2, League of Legends, Crysis 3 şi noul Tomb Raider. Pe partea de audiţie muzicală am folosit The Ultimate Demonstration Disc al celor de la Chesky Records, în format flac.

{gallery}/2013/04-gaming-gear/natec-h55/galerie:171:105:0:1{/gallery}

Performanţe şi concluzii.

Acum vine partea cea mai interesantă. Nu cred ca a existat până acum vreun echipament sau gadget care să-mi trezească sentimente contradictorii ca Genesys HS55. Ca să fiu mai explicit: calitatea construcţiei, finisajul cât şi designul mi-au provocat iniţial o impresie îngrozitoare. După ce le-am conectat la PC şi le-am testat am rămas plăcut impresionat.

Pe perioada de testare cu XONAR XENSE, în materie de audiţie muzicală căştile s-au descurcat ok. Sunetul a fost curat, fără distorsiuni, dinamic şi cu un bas difuz dar prezent şi destul de convingător.
În jocuri HS55 s-au comportat la fel de bine. Calitatea audio a fost bună, chiar dacă a trebuit să apelez la preseturile puse la dispoziţie de software-ul ASUS. Ambientul, poziţionarea şi spaţializarea sunt bune, fără a avea pierderi stereo.

Vestea proastă este că odată conectate la placa de sunet on-board de pe placa de bază din dotare (GIGABYTE GA-Z68X-UD3H-B3) care este un cip Realtek ALC889 nu mai sună la fel de bine.

Putem să le găsim totuşi scuze dacă ţinem cont de preţul de raft care este de 82 Lei, însă trebuie să amintim că prestaţia bună despre care vorbeam mai sus a fost împreună cu o placă de sunet care costă aproximativ 1000 Lei.

Sunetul a avut distorsiuni perceptibile, înaltele şi mediile se confundau, iar spaţializarea şi poziţionarea sunt foarte slabe.

Să nu uităm microfonul. Nu are noise cancelling sau altă tehnologie însă calitatea convorbirilor pe Skype sau Team Speak nu a avut de suferit, conform spuselor coechipierilor mei.

La un preţ mai mult decât decent, NATEC Genesys H55 sunt o soluţie ok, oferind un sunet destul acceptabil pentru jocurile on-line sau muzică, chiar dacă din punct de vedere al construcţiei şi al finisajului nu strălucesc şi la prima vedere nu par să merite să fie luate în seamă.

 

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.