Genius au început să îşi vâre coada foarte adânc în segmentul de gaming şi am început să observ tot mai des produsele lor din seria GX prin magazine. Acesta nu este un lucru rău pentru că până la urmă sunt nişte produse accesibile, chiar dacă nu beneficiază de cele mai strălucite finisaje.

Genius GX MaurusAstăzi vom discuta despre un mouse de gaming ce este dotat cu senzor optic. Deşi piaţa este mânată de miile de DPI ale noilor mauşi, iată că de fapt mauşii destinaţi gamerilor mai old school ce nu au nevoie de mai mult de 800 DPI tot reuşesc să răzbată.

Maurus face parte din seria GX a celor de la Genius. Această serie este dedicată gamerilor şi dispozitivele sunt concepute în aşa fel încât dorinţele lor să fie întrunite.

Deşi sunt foarte la modă mauşii ergonomici, Genius a simţit nevoia să lanseze unul ce nu întruneşte tocmai formele unui maus comod. Mauşii ambidextrii sunt consideraţi de către mulţi utilizatori ca fiind comozi, însă, în realitate, sunt total incomozi. Singurul lor avantaj îl reprezintă de fapt uşurinţa cu care te obişnuieşti.

Maurus este atât un maus ambidextru, cât şi unul special conceput pentru claw-grip, ceea ce duce la compromiterea confortului. Asta o ştiu şi cei ce folosesc un asemenea maus şi sunt întotdeauna dispuşi să renunţe la confort pentru performanţa lor personală în jocuri. Şi eu fac la fel şi ştiu exact la ce mă refer.

 

Specificatii

  • Model: GX Maurus
  • Tip senzor: Optic
  • Model senzor: Avago A3090
  • Nr. butoane: 5
  • Iluminare: Da, logo şi scroll
  • Rezoluţie senzor: 450 – 3500 DPI
  • Macro-uri: da, 2

Mouse-ul pe care noi l-am mai testat şi venea dotat cu acelaşi senzor este Spawn de la CM Storm. Dacă nu aţi citit review-ul, vă recomand să o faceţi accesând acest link. Vă spuneam la vremea respectivă că este un senzor excelent acest A3090. Ei bine, şi implementarea celor de la Genius este foarte bună şi, culmea, acest maus are din prima opţiuni pentru toate preferinţele de DPI.

Din păcate, are alte minusuri, cum ar fi imposibilitatea de a schimba rezoluţia on the fly sau butoane dedicate pentru schimbarea profilului activ. Partea bună este că pot fi programate cele pentru back şi forward, însă pierdem aceste două funcţii foarte importante. Partea cea mai bună este reprezentată de existenţa macro-urilor. La acest buget este chiar o surpriză plăcută.

Hai să vedeţi pozele şi apoi vom discuta şi despre senzor.

 

Galerie foto

Din poze se poate observa foarte clar că forma este de mouse ambidextru şi cel mai important aspect pe care îl puteţi observa în imagini îl reprezintă thumb rest-ul. Prezenţa acestuia face ca mouse-ul să fie confortabil chiar şi pentru palm-grip. Din păcate, cocoaşa mică a mouse-ului face ca acesta să nu fie foarte confortabil pentru palm-grip, pentru că podul palmei nu atinge bine suprafaţa mouseului în zona logo-ului. Senzaţia creată este de instabilitate.

Totuşi, Maurus este mult mai potrivit pentru claw-grip. Forma mică, împreună cu greutatea redusă îl face perfect pentru acest tip de grip. Totuşi, am observat că după perioade îndelungate de joacă tinde să devină uşor inconfortabil pentru vârfurile degetelor. Dacă laturile mouse-ului ar fi fost înclinate uşor spre interior faţă de vertical cum sunt acum, senzaţia ar fi dispărut.

 

Senzor

Culoarea roşu şi verde din screenshot-urile de deasupra arată prezenţa acceleraţiei negative sau pozitive. După cum puteţi observa, setarea „mouse speed” coincide cu cea din Windows şi de aici şi apariţia acceleraţiei. Evident, înainte de teste, acceleraţia a fost îndepărtată în totalitate folosind mouse fix-ul dedicat.

 

Software

Opţiunile software-ului sunt suficiente pentru a satisface minimul de cerinţe ale unui gamer. Avem opţiuni de la senzitivitate până la setarea iluminării. Iar faptul că există şi macro-uri nu poate decât să ne bucure, singurul neajuns fiind numărul butoanelor pentru că trebuie să facem cel puţin un compromis dacă dorim schimbarea profilului sau utilizarea macro-urilor.

 

Concluzii

maurusSpre surprinderea mea Maurus este un mouse de gaming foarte bun. Chiar dacă are mici minusuri, este de departe una dintre cele mai bune alegeri la 110 Lei. Există în mod clar mouse-uri mai bune. CM Storm Spawn sau G300 de exemplu sunt superiori acestui model, însă preţul lor este mai mare cu 30-40 Lei.

Nu v-am povestit nimic despre patine în mod intenţionat. Deşi cele preinstalate pe mouse sunt destul de bune, acestea sunt de fapt un minus, pentru că nu se găsesc în comerţ şi, în momentul în care s-au tocit, mouse-ul devine cam inutilizabil.

Şi să nu uităm de iluminarea mausului. Am fost plăcut surprins să observ că lumina nu se strecoară înspre exteriorul mouse-ului pe la îmbinături aşa cum am văzut şi la mauşi mai scumpi.

Ultimul aspect pe care îl mai aduc în discuţie este stratul de cauciuc ce acoperă lateralele. Prezenţa lui reprezintă un plus pentru că ajută la o priză mai bună, însă ar fi fost perfect dacă cei de la Genius ar fi considerat să folosească şi nişte striaţii.

Overall, Maurus este o surpriză plăcută şi chiar îl recomand celor ce nu dispun de fonduri prea mari pentru un mouse de gaming.

 

Plusuri si minusuri

goodforgaming

+ Senzor excelent
+ Preţ
+ Finisaj

– Patine

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.