Mad Catz GLIDE 7 şi GLIDE 9 review

Written by  // 25 April 2013 //
(5 votes)
    Mad Catz GLIDE 7 şi GLIDE 9 review
    Mad Catz sunt cunoscuţi, însă în niciun caz pentru mousepad-urile lor. Faima şi-au clădit-o datorită designului ciudat combinat cu o ergonomie DIY. Să nu cumva să credeţi că termenul de ciudat l-am folosit în sens peiorativ, căci şi mie îmi place felul în care arată perifericele lor.

    Astăzi vom discuta despre două suprafeţe produse de către celebrul producător de periferice. Am ales să facem un review 2 în 1 deoarece cele două mousepad-uri nu ne-au impresionat cu nimic. Ba mai mult ne-au şi enervat şi am început să le botezăm în tot felul.

     

    Mad Catz GLIDE 9

    Este un mousepad dur, construit din aluminiu şi cu aspect de aluminiu periat. Deşi ar părea drept o pilă pentru patinele mauşilor, striaţiile sunt atât de fine încât nici nu se poate pune problema de tocitul excesiv al patinelor. Baza mousepad-ului este construită dintr-un cauciuc aerat care seamănă din punct de vedere aspectual cu un burete cu porii foarte fini. De fapt, şi comportamentul acestuia este similar cu al unui burete pentru că nu reuşeşte să ofere niciun fel de aderenţă la suprafaţa pe care este aşezat pad-ul.

    În redacţie noi l-am botezat tocătorul pentru acesta ar putea fi rolul secundar pe care i l-am putea atribui.

    În ceea ce priveşte performanţele lui atunci când este folosit G400 pe el, ei bine, mousepad-ul este extrem de....zgomotos. Alunecarea mouse-ului exista şi este un pic prea mare pentru gusturile mele. Gândiţi-vă că nu există niciun fel de granulaţie care să crească frecarea dintre mouse şi pad. Tracking-ul este decent în cazul lui G400S, însă zgomotul produs la frecarea mouse-ului pe această suprafaţă este incredibil de enervant. Bineînţeles, acest zgomot este inexistent dacă mouse-ul este folosit la high-sens. Însă la low-sens, acolo unde de fapt există frecarea adevărată, zgomotul începe să zgârie timpanele.

    Hai să vă arăt câteva poze cu GLIDE 9 şi apoi să discutăm şi despre GLIDE 7.

    • Click to enlarge image glide-9-01.JPG
    • Click to enlarge image glide-9-02.JPG
    • Click to enlarge image glide-9-03.JPG
    • Click to enlarge image glide-9-04.JPG
    • Click to enlarge image glide-9-05.JPG
    • Click to enlarge image glide-9-06.JPG
    •  

     

    Mad Catz GLIDE 7

    Nnu are nicio legătură cu mousepad-ul despre care am discutat mai sus. În afară de numele similar nu au nimic în comun şi de fapt sunt total diferiţi. GLIDE 7 nu este un mousepad solid ci unul flexibil construit în totalitate din cauciuc. Cum aşa? Uite aşa, căci Mad Catz au scos un mousepad pentru gospodine ce îl pot folosi pe post de muşama.

    Tracking-ul lui G400S este bun pe acest pad însă senzaţia că suprafaţa este mereu udă este chiar enervantă. Să nu vă mai povestesc că dacă îţi transpiră mâna şi umezeşti uşor suprafaţa vei avea cea mai bună aderenţă a mouse-ului la suprafaţă de pe această planetă. Totuşi, fiind construit din cauciuc să ştiţi că şi talpa are o aderenţă foarte bună la birou sau suprafaţa pe care este aşezat.

    Din păcate alunecarea este inexistentă şi este pur şi simplu oribil de folosit acest mousepad.

    Hai să vedeţi poze şi cu acest mousepad.

    • Click to enlarge image glide-7-01.JPG
    • Click to enlarge image glide-7-02.JPG
    • Click to enlarge image glide-7-03.JPG
    • Click to enlarge image glide-7-04.JPG
    • Click to enlarge image glide-7-05.JPG
    • Click to enlarge image glide-7-06.JPG
    • Click to enlarge image glide-7-07.JPG
    • Click to enlarge image glide-7-08.JPG
    •  

     

    Concluzii

    g400s-mad-catz-glide7-9Deşi nu îmi face plăcere să să îmi pierd vremea cu produse de proastă calitate sau prost gândit am zis de data aceasta să fac o excepţie deoarece este vorba de două mousepad-uri foarte scumpe pe care probabil mulţi ar fi tentaţi să le cumpere. Şi ca totul să fie perfect, curăţarea lor este foarte dificilă deoarece, cel puţin GLIDE 9 poate fi zgâriat foarte uşor când se încercă îndepărtarea punctelor de mizerie. Să nu mai vorbim de faptul că dacă patinele mouse-ului nu sunt perfecte pot chiar ele să zgârie aest mousepad.

    Glide 7 costă 123 Lei, iar Glide 9 costă 216 Lei. Şi având în vedere că există pad-uri şi mai ieftine, însă mai ales mult mai bune, pe acestea două nu le pot recomanda nici în ruptul capului.

     

     

    Last modified on Tuesday, 26 November 2013 11:14

    Octavian Fulger

    Cândva eram pasionat de IT, apoi m-am plictisit, apoi la PC Mag mi-am redescoperit pasiunea şi am continuat sa fac ceea ce imi place la WASD.

    Google+

    You are here: HomeGaming GearMousepads Mad Catz GLIDE 7 şi GLIDE 9 review