Este foarte probabil să vi se pară târziu acest review însă dacă ţinem cont de faptul că 6870 nu a fost tocmai disponibilă în magazine, putem spune că îl publicăm taman la fix. Motivul pentru care vom discuta despre un Radeon 6870 ce respectă design-ul de referinţă este cât se poate de simplu, are ceva în plus.

Aşa cum ne-am obişnuit până acum, plăcile video ASUS au de la bun început ceva în plus faţă de majoritatea plăcilor video ce se lansează în aceeaşi zi. Fie că este vorba de plăci video cu GPU NVIDIA, fie că este vorba de plăci ce vin motorizate cu cipuri grafice AMD, ASUS a dotat modelele chiar din ziua lansării ba cu răciri sofisticate şi „voltage tweak”, ba au respectat design-ul de referinţă şi au permis modificarea voltajului GPU-ului.

 

Probabil că vă întrebaţi de ce aţi cumpăra o placă video căreia îi este permisă modificarea voltajului. Logic, acest lucru aduce un spor de performanţă şi acolo unde nu sunt bani suficienţi pentru o placă video mai puternică vom găsi un strop de răbdare pentru a stoarce mai multă performanţă din placa video chiar cu riscul de a rămâne fără garanţie.

 

Ce legătură are garanţia în această ecuaţie? Păi nimic mai simplu. În primul rând pentru a putea modifica voltajul unei alte plăci video 6870 cu design de referinţă veţi fi nevoiţi să scrieţi un BIOS de 6870 de la ASUS. Acesta îl veţi găsi pe internet, însă utilitarul ce permite modificare voltajului nu îl veţi putea găsi atât de uşor întrucât acestea se găsesc cel mai adesea doar pe DVD-urile din cutiile plăcilor video.

Dar să presupunem că facem rost şi de un fişier BIOS de ASUS 6870 şi de utilitar şi ne apucăm să overclock-ăm în cel mai nervos mod posibil placa. Dacă avem „noroc” şi aceasta cedează nervos, s-ar putea ca posesorul ei să rămână cu buza umflată pentru că dacă cumva cei de la service vor reuşi să citească informaţia din BIOS şi vor observa că este cu totul alt BIOS decât cel al plăcii, aceştia vor refuza garanţia plăcii video.

 

Aşa că, este destul de simplu de dedus de ce plăcile video 6870 cu Voltage Tweak de la ASUS sunt o idee mai scumpe decât cele ale altor producători, pentru că totul este acoperit de garanţie (dacă nu dai de vreun „inteligent” la magazinul de unde o cumperi care să îţi spună vreo poveste nemuritoare despre ruptura milimetrică de pe cutia plăcii video şi cum că nu ţi-o poate primi în garanţie)

 

Despre specificaţii nu vom discuta pentru că acestea sunt aproximativ aceleaşi ca cele ale modelului de referinţă. Adică singura diferenţă este frecvenţa GPU-ului care a fost crescută de la 900 MHz la 915 MHz. Mai multe detalii despre 6870 cu designe de referinţă precum şi despre arhitectură, puteţi găsi aici.

 

 

Hai să aruncăm un ochi pe poze pentru ca apoi să vedem ce ştie să facă această placă video.

Pages ( 1 of 4 ): 1 234Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.