A trecut destul de multă vreme de la lansarea APU-urilor şi iată că am ajuns la acel moment din viaţa unei serii de procesoare în care se arată cel mai interesant membru. Cam toţi utilizatorii mai pricepuţi în ale tehnicii de calcul spuneau despre APU-uri că sunt procesoare care nu prea au ce căuta la vânzare şi asta în principal pentru că nu prea puteu fi overclock-ate foarte mult.

01271Cum Intel şi AMD sunt conştienţi de faptul că există un segment de entuziaşti gata să stoarcă şi ultimul strop de performanţă din procesoare, era normal ca atât unul, cât şi celălalt să ofere procesoare overclock-abile.

Pentru AMD nu este o noutate întrucât procesoarele Black Edition (cu multiplicator deblocat) sunt prezente de ceva vreme pe piaţă. Este foarte interesant totuşi că AMD au ales să ofere pentru segmentul mainstream un astfel de procesor al cărui multiplicator este deblocat.

Ceea ce este şi mai interesant este faptul că acest procesor are un cu totul alt nume, unul ce ne face să ridicăm şi mai multe semne de întrebare cu privire la originalitatea alegerii acestor nume de procesoare (remember Phenom II 965 apărut după i7 965).

Există vreun alt procesor ce are terminaţia K pe planeta asta? Eu ştiu mai multe, nu doar unul singur şi sunt convins că şi voi ştiţi tot atâtea.

Lăsând la o parte aspectul originalităţii numelor, faptul că are tot K în terminaţie s-ar putea să îi ajute pe marea majoritate a utilizatorilor nu foarte experimentaţi în acest domeniu şi cunoscând deja de la celelalte procesoare că sunt overclock-abile, ar şti că există şi variante mai ieftine cu care vor putea experimenta.

 

Să revenim la oile noastre şi să discutăm despre ceea ce am testat şi vă prezentăm în acest articol: cel mai puternic APU de la AMD. Am să mai explic încă o dată pentru cei ce nu ştiu ce reprezintă de fapt această denumire, deşi George a facut-o cum nu se poate mai bine aici.

Cea mai rapidă metodă prin care se poate explica ce este un APU este prin a spune că este un CPU cu placă video integrată (ştiu că este o afirmaţie greşită deoarece doar GPU-ul este integrat, însă aşa înţelege oricine). Dacă dorim totuşi să oferim explicaţii ceva mai complexe, fie mergem în articolul indicat în link-ul de mai sus, fie începem să studiem diagrama de mai jos.

 

apu-diagram

Se poate observa că fiecare nucleu dispune de propriul cache şi că nu există un cache L3 shared.

 

Mergând mai departe prin descrierea acestui APU, iată că aflăm că este vorba (în cazul de faţă) de un quad core ce are lângă el un GPU.

Acel GPU poate fi atât Radeon HD 6550D, cât şi Radeon HD 6530D. Totul depinde de seria din care face parte procesorul. Adică cele din seria A8 vor veni echipate cu GPU 6550D care este, printr-o echivalare brutală, similar cu Radeon 4850. Evident, cele două nu pot fi comparate decât la nivelul numărului de shadere integrate, căci restul specificaţiilor, precum şi seturile de instrucţiuni sunt total diferite şi să nu mai punem la socoteală faptul că Radeon 4850 oferă o putere de aproximativ 1TeraFLOP, iar Radeon 6550D oferă aproximativ jumătate.

 

apu-igp

 

Acestea fiind povestite, hai să vedem şi pozele şi în pagina următoare vom discuta despre testele pe care le-am rulat pe această platformă.

{gallery}/02-articles/02-mobo/amd-a8-3870k/poze{/gallery}

Pages ( 1 of 2 ): 1 2Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.