Gigabyte G1 Gaming Black Edition 9 Series preview

Written by  // 24 April 2014 //
(6 votes)
    Gigabyte G1 Gaming Black Edition 9 Series preview
    Evolutia placilor de baza nu s-a oprit niciodata datorita concurentei acerbe dintre producatori. Iata ca Gigabyte sunt pe punctul de a lansa o noua generatie pentru socket-ul LGA1150, deci ceea ce urmeaza o sa fie interesant pentru toti utilizatorii care planuiesc un upgrade la Haswell.

    Layout-ul placilor de baza a fost perfectionat de aproximativ un deceniu. Partile importante sunt destul de simple, sloturile de memorie trebuie sa fie pozitionate astfel incat sa poata sa fie folosite chiar daca ai o placa grafica imensa montata in sistem, conectorii SATA la fel, iar spatiul din jurul socket-ului procesorului sa fie indeajuns de mare pentru cele mai mari coolere si sisteme de retentie pentru acestea. Dupa cum se poate observa cu usurinta, noua placa de baza de la Gigabyte respecta toate aceste principii importante.

    gbt-g1-black-01

    Cum layout-ul nu mai reprezinta o problema, producatorii au incercat sa iasa in fata oferind dotari din ce in ce mai variate, de la conectori auxiliari de toate formele si marimile si implementari iesite din comun, pana la scheme coloristice cat mai placute. Ca sa fiu sincer, cea mai mare provocare pana acum pentru producatori a fost schema coloristica. Se pare ca Gigabyte au ajuns intr-un final la concluzia ca o combinatie intre rosu si negru reprezinta o alegere mai buna decat cea intre negru si verde folosita pana acum la placile de baza de gaming. Stiti cum se spune, negru este noul negru.

    gbt-g1-black-02gbt-g1-black-03

    Dotarile nu au fost ignorate, chiar dimpotriva. Sonorul este asigurat de un cip Creative Sound Core 3D care beneficiaza de o implementare excelenta, pe masura asteptarilor pe care le-ati avea de la o placa de sunet dedicata. Avem condensatorii electrolitici Nichicon Muse, conectorii placati cu aur si OP-AMP-ul pe soclu. Retelistica beneficiaza de o implementare similara, avem un cip Killer E2200 si o placa de retea wireless pe PCI-Express.

    gbt-g1-black-04

    Altceva mai iese in evidenta. Sub radiatorul cu sigla "G1 Gaming" se gaseste un controller PCI-Express 3.0 produs de PLX, modelul 8747. Configuratiile SLI sau CrossFire cu pana la patru placi grafice nu reprezinta o problema pentru aceasta placa de baza. De asemenea, se observa conectorii SATA Express. Va fi interesant sa vedem cum se comporta un SSD pe o asemenea interfata si la ce performante putem sa ne asteptam.

    gbt-g1-black-06 gbt-g1-black-05

    Daca gamerii probabil saliveaza deja gandindu-se la aceasta placa, nici overclockerii nu au fost ignorati. Avem un VRM cu opt stagii construit din componente de cea mai buna calitate, iar tranzistorii MOSFET sunt raciti de radiatoare din aluminiu care pot sa fie conectate la un circuit de racire cu apa. In coltul din dreapta sus al placii se gasesc butoanele pentru On/Off, Reset si Clear CMOS, alaturi de debug LED.

    Per total, vestile sunt foarte bune daca va doriti o placa de baza pentru gaming pe platforma Intel LGA1150. La ridicarea NDA-ului, veti putea sa cititi un review complet despre aceasta placa de baza.

    Last modified on Monday, 16 June 2014 15:15

    Dan Motoroiu

    Dintotdeauna am fost pasionat de PC-uri si de gaming. Prima oprire a fost la XtremPC ca redactor hardware, iar acum continui traditia la WASD.

    Google

    You are here: HomeHardware reviewsMoBo & CPU Gigabyte G1 Gaming Black Edition 9 Series preview