În ultima perioadă am putut observa cum toată atenţia din industria IT s-a îndreptat către noile procesoare Intel. Este perfect normal, având în vedere că în ultima vreme, mai exact de la Core 2 Duo încoace, Intel tot domină piaţa CPU-urilor.

Astăzi vom discuta tot despre un Haswell, însă de data aceasta este vorba despre i5 4670K, urmaşul lui i5 3570K.

Cea mai interesantă proprietate a lui i5 4670K este de deraprte preţul. Fiind înlocuitorul popularului i5 3570K, acesta este plasat exact în zona de preţ unde cumpărătorul român se simte în siguranţă cheltuind.

Deşi la prima vedere 4670K pare “the under dog” al familiei de procesoare Haswell, acesta este poziţionat de fapt în segmentul mainstream pentru că de fapt este foarte performant. Veţi vedea mai jos, la capitolul performanţă, cam unde este poziţionat de fapt.

 

Intel Core i5 4670K – Specificatii

Tabel-specificatii

Aşa cum ne-am obişnuit de la generaţiile precedente, i5 sunt nişte procesoare mai slabe ca dotări faţă de cele din seria i7. Totuşi, asta nu înseamnă că nu sunt nişte procesoare bune. Dacă vă mai aduceţi aminte, i7 4770K vine dotat cu 8MB de cache L3 şi este dotat cu tehnologia HyperThreading, iar i5 4670K vine echipat cu doar 6MB şi nu beneficiază de HyperThreading. IGP-ul din i5 4670K este tot HD4600 ce rulează tot la 1200 MHz, similar procesorului i7 4770K.

 

Platforma de test

platforma-de-testPlaca de bază ne-a demonstrat pe parcursul testării procesorului 4770K faptul că poate face faţă unor frecvenţe destul de mari pentru procesor şi de aceea am refolosit-o şi penutr 4670K.

  • Placă de bază: GIGABYTE G1.Sniper M5
  • Procesor: Intel Core i7 4670K
  • Cooler: Noctua NH-U12S cu două ventilatoare Noctua NF-F12 PWM
  • Memorii: 2×4 GB Kingston HyperX Beast Black PCB @ 2400 MHz 11-13-13-2T
  • Stocare: SSD Kingston HyperX 240GB
  • Sursă: Fractal Design 650W Tesla R2
  • Sistem de operare: Windows 7 64-Bit Ultimate
  • Display: BenQ XL2420T

 

Overclocking

Overclocking-ul l-am realizat în două moduri. Primul a fost acela de a stabili o frecvenţă viabilă pentur daily use şi al doilea a fost acela de a găsi frecvenţa maximă pe care o poate atinge i5 4670K folosindu-ne de resursele actuale.

În articolul lui 4770K vă spuneam că sunt impresionat de overclocking-ul folosind voltajul auto. Faptul că a funcţionat până la 4,9 GHz ne arată că inginerii de la GIGABYTE au petrecut destul de mult timp încercând să seteze valorile optime pentru aceste procesoare. Pentru i5 4670K-ul pe care l-am testat noi nu a funcţionat totul aşa roz precum cu 4770K. Totuşi, în ciuda faptului că aceste sample nu este la fel de interesant în overclocking tot am reuşit să atingem o frecvenţă maximă de 4,8 GHz în condiţii de stabilitate.

 

4,5 GHz – 45X – voltaj auto – 1,248v

4670k-autov-45x

 

4,8 GHz – 48X – voltaj auto – 1,344v

4670k-auto-48

 

Deşi 4670K era perfect stabil la 4,8 GHz, am decis să rulăm testele la 4,5 GHz tocmai pentru a putea compara mai bine procesorul cu un i53570K. Frecvenţe mai mari de 4,8 GHz a fost efectiv imposibil să atingem folosind cooler-ul Noctua care ducea procesorul în throttle de la un voltaj mai mare de 1,44v pe VCORE.

 

Teste de performanta

perf-4670k

i7 3770K şi i7 4770K sunt în tabel doar pentru referinţă. Ceea ce nu mă aşteptam deloc să observ în rezultate este diferenţa destul de mare între i5-uri în unele teste. Totuşi, nivelul de performanţă este destul de apropiat de generaţia precedentă, mai pu’in pe partea de Integer.

 

4670k-games

Ceea ce mă bucură să observ este diferenţa minusculă de performanţă a IGP-ului HD4600 folosit pentru i7 4770K şi i5 4670K. Asta înseamnă că şi i5 poate fi o alegere la fel de bună pentru un HTPC mai ieftin.

 

Temperatura

Temperaturile atinse de către 4670K sunt decente atât la frecvenţă defautl cât şi în overclocking. Totuşi, nu sunt foarte departe de cele ale lui 3570K şi asta înseamnă că dacă plănuiţi un upgrade nu este necesară schimbarea sistemului de răcire dacă trecerea se face la 3570K la 4670K.

Temperaturile au fost înregistrate în regim de încărcare 99% a procesorului folosind Prime 95.

Ventilatoarele cooler-ului noctua au funcţionat în modul auto şi asta înseamnă că la 52°C nivelul zgomotului era cât se poate de redus. Nici la 71-72°C acestea nu funcţionau la putere maximă.

 

i5 4670K @ default – 52°C

i5 4670K @ 4,5 GHz 1.248v – 72°C

i5 3570K @ default – 52°C

i5 3570K @ 4,5 GHz 1.236v – 71°C

 

Concluzii

În testele rulate reiese că i5 4670K este mai slab decât 4770K şi aşa şi este, însă, în momentul în care frecvenţa a fost crescută la 4,5 GHz observăm cum i5-ul începe să se apropie foarte tare de performanţele fratelui mai mare. De fapt, pe alocuri se vede cum i5 la 4,5GHz este mai puternic decât i7 la frecvenţă implicită.

Pare ciudată această comparaţie între un procesor overclock-at şi unul la frecvenţă implicită, însă totul se rezumă la banii investiţi şi la necesităţile utilizatorului. Dacă, de exemplu, procesorul va fi folosit pentru video encoding, atunci i5 4670K alături de un cooler bun pot fi o alegere mai inspirată pentru că este vorba până la urmă de acelaşi set de instrucţiuni de sub umbrela “Quick Sync Video” care aparent nu este avantajat aşa mult de un număr mai mare de fire de execuţie.

Procesorul este excelent şi cea poate cea mai interesantă alternativă a lui 4770K, dacă nu dispuneţi de atât de mulţi bani.

Leave a Reply