După succese precum NH-D14, iată că a venit momentul ca Noctua să revină la coolere cu dimensiuni mai normale. NH-U12S şi NH-U14S sunt cele două modele recent lansate de renumitul producator şi încearcă să ofere performanţe şi dotări de top fără să ocupe tot spaţiul din carcasă.

Diferenţele între cele două coolere nu sunt foarte mari la nivel de design, în esenţă NH-U14S reprezintă versiunea pentru ventilatoare de 140mm a lui NH-U12S, însă detaliile le veţi afla în secţiunea dedicată. În cadrul acestui articol vom afla ce diferenţe există între cele două modele, din toate punctele de vedere.

nh-u14s-004

Dar să începem cu partea comună. Primul lucru pe care l-am observat este că bundle-ul este acelaşi pentru ambele modele. Asta înseamnă că amândouă cooler-ele folosesc exact acelaşi sistem de retenţie, numit SecuFirm2. Acesta este unul dintre cele mai bune sisteme de retenţie folosite, dacă nu chiar cel mai bun. În esenţă, sunt două versiuni ale aceluiaşi sistem, una pentru procesoare Intel şi una pentru procesoare AMD. Sunt livrate în cutii diferite, una cu sistemul de prindere pentru AMD, cealaltă pentru Intel.

Sistemul de retenţie oferit de Noctua pentru procesoarele AMD este foarte simplu şi în acelaşi timp foarte eficient, fiind alcătuit din patru suporţi din plastic (un al cincilea este oferit ca rezervă), patru şuruburi ceva mai lungi şi două bare speciale. Barele au câte o gaură la fiecare capăt prin care trec suruburile şi un şurub gata montat în mijloc de care se prinde cooler-ul. Ca să puteţi să folosiţi acest sistem de retenţie, aveţi nevoie de o placă de bază care foloseşte backplate-ul metalic al sistemului de retenţie standard. Toate modelele high end vin cu aşa ceva şi să fim serioşi, nimeni (sănătos la cap) nu dă pe placa de bază mai puţin decât dă pe cooler-ul procesorului.

prindere-amd

Din punct de vedere practic, sistemul de retenţie Noctua pentru AMD nu are cum să se încurce de diversele componente deoarece se încadrează în conturul sistemului de retenţie standard, pe baza căruia sunt proiectate toate plăcile de bază. Instalarea este extrem de rapidă, nu aveţi de făcut altceva decât să scoateţi părţile din plastic ale sistemului de retenţie standard, să aşezaţi suporţii din plastic, treceţi şuruburile prin barele speciale, apoi prin suporţii din plastic şi le înşurubaţi în backplate-ul metalic. Presiunea generată odată ce aţi înşurubat cooler-ul este foarte bună, practic nu lasă în urmă decât un strat foarte subţire de pastă termoconductoare (ceea ce este ideal) şi în acelaşi timp nu curbează PCB-ul mulţumită backplate-ului metalic al sistemului de retenţie standard folosit de AMD. Acest sistem este compatibil cu orice platforma AMD de la socket AM2 în sus (deci AM2, AM2+, AM3, AM3+, FM1, FM2). Cooler-ul poate să fie instalat într-o singură poziţie, paralel cu modulele de memorie RAM.

prindere-intel

Sistemul de retenţie pentru platforme Intel foloseşte, în mare, aceleaşi componente ca şi cel pentru platforme AMD. Pentru LGA1156/LGA1155/LGA1150 este inclus un backplate metalic cu patru şuruburi, patru suporţi din plastic, două bare speciale şi două piuliţe care pot să fie înşurubate cu ajutorul unei şurubelniţe cu cap cruce. Pentru sistemele LGA2011 sunt livrate patru şuruburi speciale, care înlocuiesc backplate-ul metalic şi suporţii din plastic, restul fiind identic. La fel ca în cazul sistemului de retenţie pentru platforme AMD, instalarea este foarte uşoară şi rapidă. Presiunea exercitată odată ce cooler-ul este montat este de asemenea excelentă, iar stratul de pastă termoconductoare obţinut este foarte subţire. Diferenţa este că IHS-urile procesoarelor Intel nu sunt perfect plate. PCB-ul nu este deformat graţie backplate-ului metalic, respectiv construcţiei socket-ului LGA2011. Sistemul de retenţie pentru platformele Intel este la fel de minimalist şi nu interferează cu componentele plăcii de bază. Cooler-ul poate să fie montat în două poziţii, paralel cu sau perpendicular pe modulele de memorie RAM.

bundle-01

Mai este livrată o cutie în care se află accesoriile. Aceasta conţine o şurubelniţă cu cap cruce destul de lungă şi foarte utilă pentru montarea cooler-ului, un abţibild metalic cu sigla Noctua, două cleme de retenţie pentru ventilatoare, o seringă cu pastă termoconductoare Noctua NT-H1, două benzi adezive din silicon pentru atenuarea vibraţiilor, patru suporţi din cauciuc care se montează pe colţurile ventilatoarelor şi ajută la atenuarea vibraţiilor şi un cablu prelungitor care reduce turaţia ventilatorului.

 

NH-U12S

Mezinul Noctua NH-U12S este un cooler de tip tower tradiţional, făcut să acomodeze ventilatoare de 120mm. Talpa şi cele cinci heatpipe-uri sunt construite din cupru nichelat, iar lamelele sunt din aluminiu. Talpa cooler-ului nu oferă o suprafaţă perfect plată, aceasta fiind prelucrată de o maşină industrială. Rezultatul acestui proces este prezenţa unor linii curbe pe toată suprafaţa tălpii radiatorului, însă sunt îndeajuns de mici încât să nu afecteze negativ transferul de caldură. De fapt, Noctua au ales să folosească acest tip de suprafaţă pentru optimizarea procesului de întindere a pastei termoconductoare şi eliminarea oricăror bule de aer care pot să apară între procesor şi talpă în timpul montării radiatorului.

Un alt lucru pe care l-am observat la NH-U12S (şi la radiatoarele Noctua în general) este că lamelele de aluminiu sunt cositorite de heatpipe+uri, nu doar aşezate pe ele. Dacă a existat vreodată un ingredient secret al cooler-elor Noctua, un motiv pentru performanţele superioare pe care le oferă şi în acelaşi timp şi pentru preţul lor ridicat, acesta este. Cositorirea lamelelor de heatpipe-uri funcţionează exact la fel ca pasta termoconductoare dintre procesor şi talpa cooler-ului, prin acoperirea găurilor microscopice şi creşterea suprafeţei prin care se efectuează transferul de căldură. Un efect secundar al cositoririi este obţinerea unui radiator mult mai solid deoarece este înlăturată posibilitatea ca lamelele să poată să alunece de pe heatpipe-uri şi să iasă cu totul. Heatpipe-urile sunt îndoite şi poziţionate pe lamelele de aluminiu astfel încât să distribuie căldura transferată cât mai uniform pe suprafaţa lamelelor, fapt care ajută la obţinerea unor performanţe superioare.

Noctua NH-U12S este livrat cu un ventilator Noctua NF-F12 PWM deja montat pe radiator folosind o pereche de cleme identice cu cele din cutia de accesorii, deci aveţi cele necesare pentru montarea unui al doilea ventilator, şi suporţii de cauciuc pentru atenuarea vibraţiilor.

Pentru lista întreagă de specificaţii pentru Noctua NH-U12S, vă recomand să vizitaţi site-ul producătorului.

Mai jos aveţi galeria foto:

{gallery}/2013/03-hardware/NoctuaU14S-U12S/galerieU12S:124:110:0:1{/gallery}

 

NH-U14S

Noctua NH-U14S este fratele mai mare al lui NH-U12S şi este construit pentru ventilatoarele de 140mm. Radiatorul în sine este considerabil mai mare şi foloseşte aceleaşi materiale ca şi NH-U12S, mai exact talpa radiatorului şi heatpipe-uri din cupru nichelat, respectiv lamele din aluminiu. Spre deosebire de NH-U12S, dimensiunile lui NH-U14S au permis adăugarea unui heatpipe în plus (pentru un total de şase). Acestea din urmă sunt montate astfel încât să distribuie căldura emanată de procesor în mod egal pe aproape toată suprafaţa lamelelor de aluminiu. Talpa radiatorului prezintă exact aceeaşi suprafaţă ca şi în cazul NH-U12S, iar lamelele de aluminiu sunt tot cositorite de heatpipe-uri. În mare, se poate spune că diferenţele dintre NH-U14S şi NH-U12S constau în folosirea unui heatpipe în plus şi dimensiunile mai mari ale lamelelor de aluminiu, plus că o parte din lamelele de aluminiu dinspre baza cooler-ului sunt mai mici decât restul.

NH-U14S este livrat cu un ventilator Noctua NF-A15 PWM deja instalat, folosindu-se o pereche de cleme identice cu cele livrate în pachetul de accesorii. Sunt prezenţi şi suporţii din cauciuc pentru atenuarea vibraţiilor. Un lucru pe care l-am remarcat în cazul ambelor coolere este că distanţa dintre lamelele de aluminiu este foarte bună pentru folosirea cooler-ului în mod pasiv (fără ventilator).

Pentru lista întreagă de specificaţii pentru Noctua NH-U14S, vă recomand să vizitaţi site-ul producătorului.

Mai jos aveţi galeria foto:

{gallery}/2013/03-hardware/NoctuaU14S-U12S/galerieU14S:124:110:0:1{/gallery}

 

Platforma de test si metodologie

Testele au fost realizate folosind o platformă compusă din următoarele componente:

Procesor: Intel Core i5 4670K

Coolere procesor: Noctua NH-U14S, Noctua NH-U12S şi Thermalright True Spirit 120

Pastă termoconductoare: Noctua NT-H1

Placă de bază: ASRock Z87 OC Formula

Memorie RAM: 2x2GB Kingston HyperX DDR3-1866 CAS9

Placă video: GIGABYTE GV-R785OC-2GD

Hard Disk: Western Digital WD3200AAKS

Sursă: Sapphire Pure 950W

Z87OCF

Pentru realizarea testelor am decis să măsor temperaturile în idle şi full load atât la frecvenţele implicite, cât şi în overclocking. Pentru testele de overclocking am crescut frecvenţa de lucru a procesorului Intel Core i5 4670K la 4.6GHz folosind o tensiune de alimentare de 1.232V. Pentru încărcarea procesorului am folosit Prime95 Blend, iar măsurarea temperaturii a fost efectuată folosind Real Temp 3.70. Temperaturile în load notate sunt cele maxime înregistrate, în timp ce pentru idle am notat temperaturile la care s-a stabilizat sistemul. Pentru compararea rezultatelor am folosit un cooler Thermalright True Spirit 120. Am decis să testăm ambele coolere Noctua cu câte două ventilatoare identice în configuraţie push/pull deoarece Noctua ne-au pus la dispoziţie dubluri pentru fiecare dintre acestea. Astfel, am folosit două ventilatoare Noctua NF-A15 PWM pentru NH-U14S, respectiv două ventilatoare Noctua NF-F12 PWM pentru NH-U12S.

Montarea coolerelor

După cum am precizat la începutul articolului, sistemele de retenţie SecuFirm2 folosite de Noctua pentru aceste coolere sunt excelente. Instalarea sistemului de retenţie se face foarte uşor şi rapid, indiferent de platforma folosită. Am încercat sistemele de retenţie atât pentru platforma socket LGA1150 pe care am folosit-o pentru teste, cât şi o platformă AMD socket AM3 (placă de bază ASUS Crosshair V Formula) şi una Intel socket LGA2011 (placă de bază GIGABYTE G1.Assassin 2) şi pot să vă spun că instalarea este extrem de uşoară, ia extrem de puţin timp şi este intuitivă. Comparativ, sistemul de retenţie folosit de cooler-ul Thermalright este mult mai greoi de folosit şi tinde să implice şi folosirea unui patent pe alocuri.

Revenind la montarea pe platforma de test, nu am dat peste probleme cu modelul NH-U12S, însă din păcate nu se poate spune acelaşi lucru şi despre NH-U14S. Dimensiunile acestui cooler permit instalarea fără probleme a modulelor de memorie cu radiatoare mari (Corsair Vengeance sau Kingston HyperX T1/Predator/Beast) cât timp radiatorul este montat pe verticală (paralel cu modulele de memorie RAM) indiferent de platforma. În această situaţie însă, veţi avea probleme dacă este necesară montarea plăcii grafice pe primul slot de expansiune, cum este cazul pentru ASRock Z87 OC Formula. Practic, spaţiul dintre radiator şi PCB-ul plăcii grafice într-o asemenea situaţie este extrem de mic şi nu v-aş recomanda să vă asumaţi riscul. Pot să apară scurt-circuituri sau chiar puteţi să smulgeţi SMD-uri de pe PCB când montaţi placa video dacă nu sunteţi foarte atenţi.

Dacă este absolut necesar să montaţi placa grafică pe primul slot de expansiune, puteţi să montaţi cooler-ul pe orizontală (perpendicular pe sloturile de memorie RAM) pe platformele Intel. Însă în acest caz s-ar putea să apară probleme cu modulele de memorie cu radiatoare înalte. Corsair Vengeance cu siguranţă nu încap, de exemplu. Toate aceste probleme nu apar sau pot să fie evitate uşor în cazul NH-U12S.

 

Teste

Datorită căldurilor excesive din această perioadă, am efectuat toate testele pe perioada unei singure seri. Temperatura ambientală a fost de aproximativ 31 grade Celsius.

temps-noctua

După cum se poate vedea din graficele de mai sus, coolerele Noctua reuşesc să obţină aceleaşi temperaturi în idle ca şi modelul Thermalright, însă în load situaţia este cu totul alta. Când am primit la test cooler-ele Noctua, mă aşteptam să văd o diferenţă de maxim 2-3 grade Celsius între NH-U14S şi cooler-ul Thermalright în overclocking în load. Realitatea mi-a întrecut aşteptările cu mult însă şi pot să spun că diferenţa de nu mai puţin de 6 grade Celsius poziţionează NH-U14S în topul celor mai bune coolere pe aer disponibile la ora actuală, la nivelul celor mai bune soluţii de răcire cu apă de tip all-in-one. De asemenea, NH-U12S reuşeşte să obţină cu 3 grade Celsius mai puţin în overclocking în load decât concurentul Thermalright, un rezultat peste aşteptări ţinând cont că lamelele acestuia din urmă folosesc un design special care permite o direcţionare mai bună a aerului printre lamele.

Ventilatoarele Noctua de 120mm au rămas perfect silenţioase pe toată durata testelor, chiar şi la turaţie maximă. Ventilatorul livrat împreună cu cooler-ul Thermalright a fost mai gălăgios, deşi nu pot să spun că zgomotul generat a fost îndeajuns de puternic încât să deranjeze cu adevărat. Ventilatoarele Noctua de 140mm s-au dovedit puţin mai gălăgioase la turaţie maxima decât Noctua-urile de 120mm şi mai silenţioase decât cel Thermalright, însă nu cu mult şi zgomotul nu este deranjant. Cu toate aceste, utilizatorii pretenţioşi în privinţa zgomotului produs sunt sfătuiţi să folosească cu încredere funcţia PWM a ventilatoarelor şi/sau adaptorul pentru scăderea turaţiei inclus cu accesoriile.

 

Concluzie

Iată că am ajuns la capătul acestui review. Atât NH-U14S, cât şi NH-U12S, au reuşit să mă surprindă iîn mod plăcut. De la felul în care accesoriile şi sistemele de retenţie sunt ambalate separat, până la uşurinţa cu care se montează şi performanţele superioare.

Mai presus de orice, impresionează calitatea a tot ce ţine de cele două coolere Noctua. Radiatoarele sunt foarte solide deoarece lamelele sunt cositorite de heatpipe-uri, iar lamelele în sine sunt destul de groase şi nu se îndoaie uşor. Ventilatoarele sunt printre cele mai bune de pe piaţă şi oferă un raport performanţă/zgomot excelent. Accesoriile sunt de asemenea de top. Pasta termoconductoare Noctua NT-H1 este cu foarte puţin mai bună decât Arctic Cooling MX-4, se întinde foarte uşor şi aveţi la dispoziţie destulă pastă pentru mai multe aplicări în seringa livrată în pachet.  Benzile adezive din silicon şi suporţii din cauciuc atenuează cu succes orice vibraţii generate de ventilatoare. Clemele de prindere a ventilatoarelor sunt foarte bine proiectate, însă s-ar putea să fie necesar să depuneţi ceva efort în cazul în care montaţi NH-U14S pe verticala într-o carcasă mai puţin spaţioasă. Şurubelniţa livrată în pachet este ideală pentru montarea cooler-ului şi vă recomand să o folosiţi.

Pe partea de ergonomie, Noctua NH-U12S reprezintă alegerea ideală la ora actuală deoarece radiatorul este îndeajuns de mic încât să nu intefereze cu componentele din sistem. Puteţi să folosiţi fără probleme memorii cu radiatoare înalte, plăci de bază cu sisteme de răcire impresionante pentru VRM şi plăci video high end pe primul slot de expansiune. Lucrurile sunt puţin mai complicate în privinţa lui Noctua NH-U14S. Din cauza dimensiunilor radiatorului, nu o să puteţi să folosiţi module de memorie cu radiatoare înalte cât timp placa de bază vă obligă să montaţi placa grafică în primul slot de expansiune. Aceasta este o problemă relativ minoră, valabilă pentru toate cooler-ele de tip tower cu ventilatoare de 140mm, însă una pe care ar fi bine să o aveţi în vedere.

U14S-dualfan

Ambele modele Noctua testate oferă performanţe de top. Noctua NH-U12S reprezintă alegerea ideală pentru utilizatorii care doresc un cooler îndeajuns de mic încât să nu interfereze cu restul componentelor din sistem, dar care oferă performanţe de top în paralel cu silenţiozitate perfectă. Fratele său mai mare, Noctua NH-U14S, este cu siguranţă unul dintre cele mai performante coolere pe aer produse vreodată, chiar mai performant decât majoritatea sistemelor de răcire cu apă de tip all-in-one precum Corsair H100 sau Antec Kuhler H2O 920. Dacă vreţi performanţă maximă, zgomot redus şi aveţi o placă de bază care nu vă obligă să montaţi placa video în primul slot de expansiune, Noctua NH-U14S reprezintă cea mai bună alegere la ora actuală.

Preţurile cooler-elor Noctua nu sunt pentru toate buzunarele, însă asta era de aşteptat. Cel mai mic preţ pentru Noctua NH-U12S la ora redactării acestui articol este de aproximativ 310 RON, iar pentru NH-U14S este de aproximativ 350 RON. Singurele soluţii de răcire cu apă de tip all-in-one care se încadrează în această limită de preţ ar fi Corsair H60/H70 sau Antec Kuhler H2O 620, în condiţiile în care niciunul dintre ele nu oferă performanţe la fel de bune, cu siguranţă nu sunt la fel de silenţioase şi vor avea probleme în timp datorită agentului de răcire. Există alternative mai ieftine de la alţi producători pentru ambele modele, însă nimic care să ofere în acelaşi pachet performanţe la fel de bune, accesorii la fel de variate, sisteme de retenţie la fel de eficiente şi usor de folosit, ventilatoare cu un raport performanţă/zgomot la fel de bun şi mai ales calitate a construcţiei şi materialelor folosite. Altfel zis, aceste coolere Noctua sunt pentru utilizatorii care nu sunt dispuşi să facă compromisuri.

 

Plusuri şi minusuri pentru Noctua NH-U12S

editors-choice

+ Performanţe foarte bune
+ Foarte silenţios
+ Instalare extrem de uşoară
+ Ergonomie bună

 

 

Plusuri şi minusuri pentru Noctua NH-U14S

editors-choice

+ Performanţe extreme
+ Silenţios
+ Instalare uşoară
+ Ergonomie bună

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.