TRENDnet N150 Router - best buy pentru entry-level

Written by  // 29 November 2012 //
(3 votes)
    TRENDnet N150 Router - best buy pentru entry-level
    Iată-ne din nou pe masa de teste cu un router. N-am mai pus mânuţele de multă vreme pe vreun echipament de reţea care să mă mulţumească. Ba specificaţiile tehnice sunt prea slabe, ba preţul este mult prea mare sau firmware-ul este depăşit, bloated sau doar parţial funcţional. TRENDnet sunt un nume destul de cunoscut vouă. Prezenţa lor pe piaţa de la noi vă este cunoscută din vremurile imemoriale ale primelor magazine retail.

    În ultima vreme echipamentele de acest gen au apărut ca ciupercile după ploaie datorită orientării tuturor segmentelor de piaţă spre mobilitate. Aşa cum am mai spus şi în alte articole, până şi bunica are cel puţin un echipament care necesită conectivitate WiFi pentru a căuta noi reţete sau a ţine legătura cu nepoţii :), iar routerele nu mai asigură doar minimul de operaţiuni pentru browsingul pe Internet sau crearea unui LAN de mici dimensiuni.

    TRENDnet N150 (TEW-712BR) este exact ceea ce am spus mai sus şi îndeplineşte cu succes funcţiile minime ale unui router WiFi.

    Ca specificaţii tehnice nu străluceşte însă este unul dintre puţinii concurenţi serioşi la titlul de best-buy pe  segmentul entry level. Spun acest lucru pentru că preţurile au luat-o puţin razna în ultima vreme în cazul routerelor şi singurele echipamente pe care le recomand pe acest segment sunt cele de la TP-Link şi acest TRENDnet N150. O să vedeţi în continuare de ce mi-a plăcut atât de mult. Raportul preţ / performanţă este unul bun, iar specificaţiile tehnice sunt decente. Faptul că suportă şi firmware open-source (Open-WRT) este un bonus.
    Nu vă speriaţi. Dacă nu vă mulţumeşte firmware-ul oficial sau pur şi simplu vreţi să instalaţi Open-WRT din pură curiozitate puteţi face acest lucru fără să pierdeţi garanţia.

    Nu vă aşteptaţi ca N150 să vină cu un bundle extraordinar însă puteţi crea o reţea rapid cu ceea ce găsiţi în cutie. Ah, da, cutia. E amuzant să vezi că în 2012 mai există producători care se laudă că echipamentul lor are porturi ethernet. Mai ales când vine vorba de un router. Însă asta este o scăpare pe care am văzut-o recent şi la ASUS.

    Bundle-ul este compus din discul cu manualul şi "vrăjitorul" care ajută utilizatorii mai puţin experimentaţi să configureze routerul rapid şi eficient, un cablu re reţea, alimentatorul şi echipamentul în sine.
    E de apreciat faptul că producătorii nu au încărcat cutia cu hârtii nefolositoare, pe care nimeni nu le citeşte şi care ajung în secunda doi în coşul de gunoi. Tot ce trebuie să ştiţi găsiţi pe CD.

    La exterior TRENDnet N150 arată foarte şic. Singurul neajuns al design-ului este plasticul lucios care este un magnet pentru amprente. Pe partea din faţă avem LED-urile pentru status (pentru power, WAN, WLAN şi porturile ethernet). Pe partea de conectivitate echipamentul este destul de spartan. Nu avem decât patru porturi fast ethernet (100mbps), un port pentru wan, un buton pentru WPS şi conectorul pentru alimentare. Nu putea să lipsească antena care este una de 2dBi. Da, s-ar fi simţit nevoia unui port USB pentru conectarea unui NAS (de exemplu) sau a unui modem 3G însă TRENDnet au preferat să păstreze lucrurile simple. Acest lucru s-a reflectat în performanţele firmware-ului care este "lightweight" cît şi în performanţele efective ale echipamentului.

    Din punct de vedere al specificaţiilor N150 stă destul de bine. Vine echipat cu un NPU Qualcomm tactat la 400Mhz, un ROM de 4MB şi o memorie RAM de 32MB. Cipul Wireless este unul produs de ATHEROS. Procesorul este suficient din punct de vedere al performanţei însă memoria RAM se încarcă destul de repede dacă instalăm Open-WRT sau DD-WRT pe el. Astfel, vă recomand cu căldură să păstraţi firmware-ul original. Ce mi-a plăcut este faptul că după fiecare setare nu este necesar un restart al router-ului. Toate setările se salvează in câteva secunde. Asta mi-a plăcut mult pentru că un pasionat se joacă mereu cu setările pentru a obţine performanţe cât mai aproape de perfecţiune. 

    • Click to enlarge image 1.png
    • Click to enlarge image 2.png
    • Click to enlarge image 3.png
    • Click to enlarge image 4.png
    • Click to enlarge image 5.png
    • Click to enlarge image 6.png
    • Click to enlarge image 7.png
    •  


    Deci la exterior se prezintă bine, ca specificaţii este ok, nu ne-a rămas decât să vorbim de performanţele efective. V-am spus că porturile sunt fast ethernet 100mbps şi nu gigabit deci nu vă aşteptaţi la viteze extraordinare. Este de apreciat însă că viteza este susţinută şi nu are spike-uri ca în cazul altor echipamente (Zyxel). La preţul ce preţ de raft avem eu consider că este mai mult decât ok.

    În cadrul testului pe fir, adaptoarele de reţea folosite au fost Intel 82579LM Gigabit şi BroadComm BCM5788. Adaptoarele wireless pe care le-am folosit au fost Intel Centrino Advanced-N 6205 şi Atheros AR500G cu un adaptor Intel WiFi Link 5300N. Criptarea folosită a fost WPA2/AES. Ca benchmark am folosit Jperf 2.0. Iată şi rezultatele: 

    TRENDnet N150Viteză
    Routing LAN97 mbits/s
    Switching LAN95 Mbits/s
    Wireless 802.11g 1m TX şi RX45 Mbits/s
    Wireless 802.11g 5m şi doi pereţi TX şi RX30 Mbits/s
    Wireless 802.11n 1m TX şi RX79 Mbits/s
    Wireless 802.11n 5m şi doi pereţi TX şi RX43 Mbits/s

     

    Concluzii

    Cipul Atheros îşi face foarte bine treaba, iar transferul de date are viteze susţinute foarte bune. Dacă mai adăugăm în ecuaţie şi preţul de doar ~100 lei avem un câştigător. Aşa cum vă spuneam, singurele neajunsuri sunt lipsa unui conector USB şi porturile fast-ethernet de 100mbps. Dar la acest preţ nu există decât rivalul celor de la TP-Link. Poate vedem şi un echipament de-al lor la teste.

    Oricum, performanţele per leu plătit sunt bune. TRENDnet N150 este un echipament care îşi merită cu prisosinţă economiile unui student cu buzunarele goale :).

     

    Last modified on Thursday, 29 November 2012 17:31

    George Dimache

    Am căutat mereu un soi de libertate normală. Aceea de a lucra mereu doar la proiectele care-mi plac cu adevărat. WASD este ca o configuraţie chimică formată din elemente compatibile, care ne-a legat, pentru a elucubra păreri fără a ţine cont de prejudecăţi şi responsabilităţi.

    You are here: HomeHardware reviewsOther hardware & gadgets TRENDnet N150 Router - best buy pentru entry-level