Despre placa de bază am să spun un singur lucru: e o adevărată bestie! Foarte bine construită şi excelent dotată. Şi, la un preţ mediu de achiziţie de 1100-1200RON, e destul de accesibilă pentru orice utilizator care doreşte un astfel de nivel al dotărilor. E una din cele mai solide plăci care pot fi găsite prin magazine în momentul de faţă, şi în mod cert nu veţi regreta o astfel de achiziţie.

Despre HDD-urile testate astăzi iarăşi nu prea avem multe de spus. Strict din punct de vedere al performanţelor unui HDD, acestea sunt normale, deci nu avem nimic extraordinar dar nici nu avem nimic dezamăgitor. HDD-ul Buffalo arată foarte bine şi se comportă excelent, indiferent de interfaţa care o folosiţi.

Dar adevăratul test de astăzi a fost asupra noii interfeţe USB 3.0. Şi aceasta nu ne-a dezamăgit absolut deloc. Chiar din contră, ne-a confirmat toate aşteptările. În sfârşit vom putea copia aceeaşi cantitate de date în acelaşi timp, indiferent că vom folosi un HDD intern sau extern.

Deşi implementarea USB 3.0 e la început, primul pas a fost foarte reuşit şi ne încurajează să ne păstrăm optimismul în ceea ce priveşte viitoare dispozitive USB 3.0. Singurele lucruri care încă sunt în ceaţă privesc disponibilitatea masivă pe piaţă a produselor USB 3.0 (şi implicit preţuri accesibile), împreună cu momentul în care vom găsi integrare directă a noii tehnologii direct în Southbridge. Dar timpul le va rezolva destul de repede.

 

 

  • Buffalo DriveStation HD-HXU3 poate fi cumpărat de aici
  • GIGABYTE GA-EX58-UD7 poate fi cumpărată de aici
Pages ( 8 of 8 ): « Previous1 ... 67 8

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.