La mulţi ani dragii noştri. Astăzi este un moment foarte important pentru industria asta în care parcă suntem prinşi şi nu putem scăpa.
Nu cumva să credeţi că prin scoaterea la lumină a procesoarelor pe 32nm, Intel înoieşte doar linia pentru desktop-uri.

Nu nu, nu trebuie să gândim atât de îngust. După cum deja aţi văzut pe ici colo au tot apărut laptop-uri cu i7 şi chiar noi am testat unul de la ASUS care s-a dovedit a fi o adevărată bestie în materie de putere brută de procesare, dar o adevărată pacoste când vine vorba de autonomie.
În mod sigur procesoarele i7 nu sunt viitorul, cel puţin apropiat, pentru segmentul mobil. Aşa că totul decurge exact cum cei mai perspicace dintre utilizatori au banuit…vine Nehalem dual-core.

Am tot aberat despre segmentul mobil pentru că acel segment arată cea mai spectaculoasă creştere în ultimul timp şi prezintă cel mai mult interes producătorilor de hardware tocmai din acest motiv.
Fear not, astăzi nu vom discuta despre procesoare pentru notebook-uri ci doar vom menţiona câteva vorbe despre ele.
De asemenea, nu vom testa niciun procesor pentru notebook-uri, ci vom testa unul dintre cele mai sexy lucruri inventate pentru un HTPC şi nu numai.

Vă mai aduceţi aminte de Spider, Dragon, Centrino sau alte nume erotice inventate pentru anumite platforme? în spatele acelor nume să ştiţi că nu stăteau doar o adunătură de componente de la acelaşi producător ci un monstruos concept…platformizarea.

3 ianuarie 2010 poate fi numită o dată memorabilă în industria IT tocmai pentru că acest concept a fost dus la un nivel clar sesizabil şi de cei mai puţin pricepuţi dintre noi.
Să nu credeţi că este primul pas făcut în această direcţie. Intel a luat premergătorul în braţe cu primul procesor Nehalem în care a integrat controller-ul de memorie, după care a urmat a doua generaţie de Nehalem în care a fost integrat şi controller-ul PCIe, iar acum asistăm la o integrare majoră, cip grafic în acelaşi ambalaj cu CPU-ul.

Bineînţeles că primul gând care trece prin mintea orcui este performanţa groaznică pe care o au cipurile grafice Intel din laptop-uri. Sincer să fiu când am auzit prima oară despre ideea asta mă luaseră nervii. Dar veţi vedea până la urmă că toate lucrurile sunt făcute cu un anume scop. Chiar şi laptop-urile cu placă video de la Intel, sunt făcute pentru un anumit segment…în niciun caz pentru cel al gamerilor. Aşadar, înainte de a sări la concluzii pripite eliberaţi-vă mintea şi gândiţi-vă dacă vi se potriveşte sau nu ceva anume şi dacă consideraţi necesară o atitudine acidă vis-a-vis de un produs ce nu vi se adresează.

Despre ce vom discuta astăzi? despre Core i5 661 şi despre Intel Desktop Board DH55TC. i5 661 îl vom compara cu o serie de procesoare destul de populare, însă lucrul acesta mai spre finalul articolului. Până una alta hai să vedem ce se ascunde sub carapacea (IHS-ul) lui i5.

 

 

Pages ( 1 of 7 ): 1 23 ... 7Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.