Lucrurile în lumea gamingului stau destul de simplu: cu cât ai skill mai mult cu atât mai bine. Dar ce se întâmplă când hardware-ul tău îmbătrâneşte şi jocurile încep să ruleze de la 250 fps la 100, de la 100 la 50 fps şi până la urmă ajungi să te laşi de gaming pentru că nu îţi permite „râjniţa” să mai pwnezi ca la 250 fps.

Acesta ar putea fi un scenariu nefericit, al unui posibil gamer plin de skill şi dibăcie dar fără bani să îşi actualizeze hardware-ul. E păcat, dar e o realitate crudă pe care toată lumea o ignoră pentru că nu o să se apuce nimeni să facă donaţii unui gamer ca să îşi poată menţine pasiunea.

Trecând peste acest scenariu trist, mai putem da şi de gamer-ul perseverent care are note bune la şcoală şi părinţii îi dau bani şi de ţigări şi de componente. Ei bine, el e fericit. Jocurile îi merg strună întotdeauna. Începe şi prinde şi un pic de skill şi ajunge la un moment dat în care observă că nu mai poate progresa. Şi-o încasează mereu de la aceiaşi oameni virtuali şi deşi îşi analizează greşelile din joc, nu e în stare să depăşească acele momente şi mereu se împiedică în acelaşi loc şi în acelaşi mod.

Ce poate face acest gamer din urmă? Să tot probeze hardware, fie că este vorba de periferice, fie că este vorba de plăci video sau de sunet. Fiecare componentă este percepută într-un anume fel de fiecare om. Unii pot ignora o anume curbură a mouse-ului, alţii nu şi tocmai d-aia v-am recomandat mereu să probaţi mauşii înainte de a-i cumpăra.

Să zicem că tot probează el, tot probează şi ajunge să decidă asupra unor componente şi periferice perfecte pentru el. Îi „bate” şi pe cei pe care nu putea în niciun fel să îi înfrângă şi dă de alţii (evident). Şi stă şi se chinuie, şi stă şi analizează iar demo-uri, face verificări dacă ăia au trişat…ce să mai, îl apucă nervii pentru că de abia ce reuşise să treacă de un episod ca ăsta şi acum dă iar de altul.

Există două variante:

  1. se plafonează pentru că se minte atât de mult că ăsta e nivelul lui încât toată perseverenţa se transformă într-o mare pierdere de finanţe şi timp.
  2. se apucă iar de cumpărat componente şi periferice la probat până îi pică cele porivite în mână şi îl ajută să îşi învingă adversarii.

În mod cert va ceda nervos până la urmă.

Alternativă exista, însă este adesea ignorată de gamerii semi-pro, cei ce îşi folosesc calculatoarele şi pentru altceva decât jocuri dar în acelaşi timp mai participă şi la o cupă sau la un concurs.

Nu ştiu dacă aţi ghicit, dar achiziţionarea unui monitor cu rată de refresh de 120 Hz e cea mai sexy variantă. Poate râdeaţi de coreeni când îi vedeaţi cu ditamai CRT-urile la nişte cupe cu premii de mii de dolari. Să nu credeţi voi că CRT-urile alea le foloseau pentru că nu aveau bani de LCD-uri. Nu nene, CRT-urile sunt sfinte pentru gaming.

Practic, după atâţia ani de când LCD-urile au invadat piaţa display-urilor, nu a fost inventat nimic care să înlocuiască acele bătrâneşti monitoare ce cântăresc şi 20 Kg.

Well, lucrurile nu stau chiar aşa. Adică există o invenţie ce are rolul de a înlocui vechile monitoare CRT. Da, e vorba de monitoarele LCD cu refresh de 120 Hz.

În mod cert gamerii hardcore nu le vor adopta chiar atât de uşor, dar pentru jucătorii semi-pro care încet-încet se apropie de apogeul performanţelor oferite de setup-ul lor de gaming, aceste LCD-uri cu refresh de 120 Hz sunt cea mai comodă metodă de a progresa ca nivel de joc.

V-aţi prins din felul în care le separ că nu le consider ca fiind înlocuitoare ale CRT-urilor. E perfect adevărat pentru că în definitiv nici nu sunt.

Dar ce sunt de fapt monitoarele LCD cu refresh de 120 Hz? Sunt o soluţie de mijloc, un compromis. Adică dacă vrei să ai spaţiu pe birou, confort pentru ochi, dar şi performanţă în gaming nu prea ai alternativă.

Ca să nu exagerez cu vorbăraia, v-am pregătit o poză edificatoare aş putea spune (e luată de pe situl Asus).

 

Ceea ce vedeţi în partea stângă se întâmplă pe un monitor normal, cu refresh de 60 Hz, iar ceea ce vedeţi în dreapta se întâmplă pe un monitor al cărui refresh este de 120 Hz.

Lucrurile sunt simple, dacă rata de reîmprospătare este mai mare avem în acelaşi interval de timp şi o sumă de imagini afişate tot mai mare.

Acelaşi fenomen este întâlnit şi la servere, doar că numele sub care este cunoscut este tickrate, dar asta e o cu totul altă poveste despre care nu are sens să discutăm acum. Ideea legată de tickrate este simplă, dacă jucaţi jocuri online şi aveţi monitor de 120 Hz şi totuşi trageţi pe lângă, nu daţi vina pe monitor, pe skill-ul vostru sau pe vreo componentă hardware… daţi vina pe server sau pe conexiunea la internet pentru că acestea două pot afecta tickrate-ul în aşa fel încât să dispară una sau două poziţii în care se află personajul din imaginea de mai sus.

Ca să nu o mai lungesc prea mult, de când a început să se facă aşa mare val cu monitoarele cu refresh de 120 Hz am probat 3 modele: Samsung SyncMaster 2233RZ, Acer GD245HQ şi Asus VG236HE.

Primul este varză ca să o spun pe româneşte, al doilea este foarte ok, iar al treilea este cel care m-a impresionat într-un mod atât de plăcut, încât este monitorul pe care mi-l şi voi achiziţiona.

Spre deosebire de acel Acer, Asus-ul cu pricina are doar unghiurile de vizualizare cam slabe, însă dacă ţinem cont de faptul că este un monitor de gaming şi stăm întotdeauna în faţa lui, nu văd de ce ne-ar afecta aşa de tare.

Aşa, în încheiere mai vreau să vă mai povestesc doar o chestie scurtă, un fel de revelaţie din momentul în care am jucat Bad Company 2, joc pe care îl jucam şi 6 ore pe zi, chiar când a apărut. Foarte scurt şi la obiect, îmi făcusem reflex cât de lungă să fie o apăsare de tastă ca sa ies de după copac şi să trag.

În momentul în care am jucat pe monitor cu 120 Hz, nu numai că vedeam animaţiile armelor ca fiind mai lungi şi complete dar atunci când am dorit să ies de după un copac, cum făceam în mod frecvent, m-am trezit în mijlocul drumului deşi apăsasem tasta D aşa cum o apăsam mereu.

Morala: nu doar că vezi mai multe imagini, dar şi perifericele reacţionează mai prompt.

Aşa că nu vă mai chinuiţi să vă holbaţi la monitoare, care are culori mai fistichii şi care are LED-urile mai puţin luminoase, pentru că oricat de „de gaming” ar avea numele, dacă nu sunt la 120 Hz, nu sunt altceva decât nişte monitoare obişnuite.

Hai, spor la joacă şi ne auzim când vor apărea monitoarele cu 200 Hz :).

Similar Articles

One thought on “Gaming la 120 Hz – apogeul timpului de reacţie

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.