Lansarea Call of Juarez în România

Pe data de 22 noiembrie iulie 2011, Concept Store-ul GameShop.ro va fi gazda lansării celui mai nou titlu din seria Call of Juarez, intitulat The Cartel, începând cu ora 16:00. Andrei Ene, redactorul emisiunii Zona IT, va fi amfitrionul evenimentului. De asemenea, vor exista concursuri cu premiile

Logitech circulă vara pe Vespa

Acum două săptămâni, Logitech au început un concurs în parteneriat cu magazinele din rețelele Altex și MediaGalaxy. Acesta se desfășoară pe perioada 4 iulie - 4 septembrie și premiile oferite sunt foarte atractive.    1 x scuter Vespa LX50 4T 4V Touring 3 x Logitech Z906 -

Ubisoft vor banii voștri

        Pentru a ne dovedi încă o dată că și-au pierdut interesul de a face jocuri, Ubi Soft vor să introducă „Ubicollectibles", pentru a mai scoate niște bani de pe seama brand-urilor pe care în ultimii ani le-au secat de toată vlaga. Și pentru

Steam Summer Camp

Pentru că pentru majoritatea lumii a început vacanța de vară, Valve s-au hotărât să ne facă o surpriză plăcută. Astfel, în fiecare zi între 30 iunie și 10 iulie, frontpage-ul Steam ne așteaptă cu oferte noi. Pe lângă acestea, pe toată perioada promoției vor fi disponibile pachete de la

Activision mai scot bani din Call of Duty

  La doar două săptămâni de la prezentarea Battle.net-ului Call of Duty, Activision se pregătesc să scoată în continuare bani din franciză. Astfel, în 28 iunie urmează ca cea mai importantă platformă să primească al 3-lea pachet downloadabil pentru Call of Duty: Black Ops. Vorbim, desigur, despre Call of Duty: Black

Un nou monitor LED de la Philips

Monitorul se numeşte Philips 221TE2L. Acesta este un monitor Full-HD de 22”. Ce știe să facă? Este LED backlit, cu o rezoluție de 1920x1080 și contrast de 20.000.000:1. În plus, dispune de conexiuni VGA și HDMI dar și de un tuner DVB-T cu MPEG4 pentru a putea savura

EA ne vând hărți pentru Crysis 2

Crysis 2, lansat de două luni și pe care Octavian l-a devorat cu plăcere aici va primi un DLC numit Retaliation.   http://www.youtube.com/watch?v=rlmdWv99rX0 Retaliation vine cu ceea ce toți fanii Crysis așteaptă încă de la lansarea lui Crysis 2: suport DirectX11 4 hărți pentru modul multiplayer: Compound, Park

EA Week pe Steam se prelungeşte?

Nu avem încă un răspuns la această întrebare. Cert este că la ora publicării acestui material încă puteţi achiziţiona unele jocuri EA la o super-reducere. Iată că totul se încheie cu un bang răsunător.     Astfel, ultima zi, prelungită se pare, ne întâmpină cu reduceri masive

Page 1 of 6
1 2 3 6