Hideo Kojima e un geniu in toata regula. De ce? Pentru ca toata lumea spune asta, asa ca e deja un fapt concret, de la sine inteles. Nu ai cum sa te pui cu intelectul si viziunea sa artistica necuantificabila!
Dar azi voi face pe emisarul zeului Kojima si voi incerca sa traduc si pe limba voastra, a plebeilor, intelesul adanc ingropat in al 7-lea cerc al urii fata de Konami. Toti cei care spun ca in Death Stranding joci cu un postas, nu ar putea fi mai departe de adevar. De fapt joci cu baiatu de la cablu’.
Aducem internetul si la rural
O sa propun o teorie pe care probabil nici salvatorul nostru, Kojima, n-a realizat ca a implementat-o in acest joc remarcabil: USA, sau UCA (United Cities of America), cum se mai numeste lumea din Death Stranding, sunt, de fapt, Romania.
Si fix in momentul cand am realizat asta, am simtit cum mi se deschide al 3-lea ochi astral si m-am inaltat catre urmatorul plan al existentei. Normal ca Death Stranding se petrece in Romania.
Altfel cum s-ar putea explica ca jocul te pune sa construiesti drumuri judetene, adaposturi pentru saraci sau sa te lupti cu hotii care vor sa iti fure si ultimul dinte din gura doar pentru ca asta e pasiunea lor?
Locatiile si drumurile sunt mohorate, lungi, obositoare, exact ca si cum as incerca sa ajung de la Slobozia pana la Fetesti pe jos. Numai gropi, drumuri denivelate, pietris si foarte mult camp. Este o simulare de nota 20 si cred ca marele maestru Kojima inca nu realizeaza ce ghid VR turistic ideal ar fi Death Stranding pentru straini.
Ca venind vorba de drumuri, am reconstruit mai multe sosele decat a reusit tot Tel Drum-ul lui Dragnea. E adevarat, am primit ajutor si de la ceilalti colegi asincronizati din alte sesiuni si tin foarte tare sa le multumesc tovarasilor osanditi cu cateva Like-uri.
Dar care e scopul lui Norman Reedus pe plaiurile mioritice? Sa conecteze fiecare cetatean de la rural, izolat de catre orasele moderne nemiloase, la internet. Cum face asta? Cu niste usb stick-uri atasate la gat pe un lant. Si aici a cam nimerit-o ilustrul autor Kojima. Nu multi stiu ca in Romanica avem mai multe smartphone-uri decat canalizari.
Tu esti Reedus?
Si Guillermo del Toro, Mads Mikkelsen, Léa Seydoux sau inegalabilul Troy Baker. Aparent, filosofia lui Kojima a fost „Cu cat mai multe figuri cunoscute, cu atat mai multe vanzari!” Iar din acest punct de vedere, cred ca putem spune cu totii ca a avut dreptate.
Dar subiectul focal este Norman Reedus. Un individ caruia nu i-a placut contactul fizic chiar dinainte de pandemia din 2020 si care…nu spune prea multe. Dar gandeste.
In drumurile sale lungi peste munti si vai, curierul nostru indragit tace malc. Personal, as innebuni la un moment dat si as incepe sa fredonez linii melodice ale anilor 2000. Dar nu si Norman Reedus, sau Sam.
El se interiorizeaza la un nivel extrem, ramane calm si stoic in fata tuturor napastelor. Chiar si atunci cand cade de oboseala, cand se vede pe fata lui ca functioneaza la pilot automat doar ca sa faca o ultima nenorocita livrare, Sam se mentine in picioare ca ultimul stalp falnic al societatii.
Ascultati la mine, un om care da din greseala cu piciorul intr-o piatra si nu cauta sa-i blesteme tot arborele genealogic, este un spirit ratacitor! As putea spune ca Sam nici nu a fost conceput ca om, ci ca o figura idilica a transcendentalului Kojima.
In toate calatoriile pustii, Sam contempleaza privelistea si se identifica launtric cu fenomenele naturale din jurul sau. Este un poet post-apocaliptic care inca nu stie sa isi expuna toate trairile, iar fiecare pas fizic pe care il face in drumul sau catre alt refugiat, e un pas in drumul sau interior de a se intelege pe sine.
E ca o sticla de suc acidulat care este scapata din nou si din nou din mainile vietii. La un moment dat trebuie sa explodeze, nu?
La munca, nu la privit pe geam!
In timp ce il manipulam pe Sam, am observat ca nimic din ce faceam nu era fara sens. Toate sistemele erau interconectate, astfel ca pana si cand duceam protagonistul la toaleta, ma alegeam cu grenade concepute din numerele 1 sau 2. Deci si cand ma odihneam, tot munceam.
Iar acele grenade chiar m-au ajutat de cateva ori sa scap de nalucile numite BTs. Bastarzii Trauma, cum i-am intitulat eu (si pentru ca n-am fost atent cand s-a mentionat de la ce vine abrevierea), sunt moartea in sine. Literalmente. Si nu e o singura Moarte, exista una pentru fiecare om rapus. Dragut, nu?
Pleci dimineata la munca, iti pregatesti camionul cu toate livrarile pe ordinea de zi si ii dai bataie! Stiind bine ca sunt sanse de 99% ca in drum sa te intalnesti cu fantoma vecinului Ion care a mancat pamantul miercurea trecuta.
Hai! Poate azi ma cocot si eu pe un damb sa ma relaxez si sa admir peisajul! Poate apuc si eu in sfarsit sa ma bucur de DLSS 2.0-ul de la Nvidia de cand s-a portat jocul. Desi, probabil ca de la atata efort psihologic de a procesa Death Stranding, n-am vazut vreo diferenta semnificativa a calitatii imaginii. In schimb, am observat diferenta de performanta: in jur de 30 FPS-uri in plus pe Performance Mode.
Si chiar am apucat sa fac asta, doar ca n-am reusit sa imi clatesc ochii cu grafica prea mult. Cadrul era foarte tihnit, si nimerisem fix intr-o scena in care s-a instaurat superba coloana sonora si…am adormit. Asa relaxant o fu!
Anti-concluzia
La finalul zilei, Death Stranding este un joc pentru toata lumea si pentru nimeni. Oricat de mult ai juca, nu ai cum sa intelegi exact mesajul ascuns al delicatului Kojima fara sa urmaresti opinia tuturor reviewerilor pe internet care sa-ti spuna intocmai ce si cum trebui sa pricepi despre joc.
Asa ca, daca ai sansa unica in viata, da skip la cutscene-urile create cu atata grija, ignora povestea fiecarui personaj cu multe straturi de sechele emotionale in spate, nici sa nu incerci sa citesti lore-ul ascuns si doar treci prin joc ca un cutit prin unt.
Nu ai cum sa fii dezamagit daca tu nici n-ai apucat sa iti formezi o parere, nu?
One thought on “Sam „Portare” Bridges face practica la Drumuri si Poduri”