asus-echelon-start2Uneori, când văd perseverenţă, mă cuprinde un entuziasm ciudat şi o curiozitate din cale afară. Întotdeauna sunt foarte entuziasmat de produse noi, mai ales când vin de la companii ce nu au o foarte mare istorie într-un domeniu anume.

Să luăm ca exemplu ASUS. Ei au fost mereu prezenţi pe piaţă cu brandul ROG, însă niciodată nu au avut produse de gaming care să sară de nivelul mediocru (exceptând plăcile de bază şi video). Au scos nişte mauşi groaznici, iar căştile nu deveneau un punct forte al lor dacă nu scoteau modelul Vulcan pe piaţă.

Chiar putem considera momentul în care au fost lansate căştile Vulcan ANC ca fiind punctul în care începe ascensiunea acestui brand.

ASUS Echelon sunt o pereche de căşti ce nu apelează la tot felul de tehnologii auxiliare ce adesea pentru un gamer se dovedesc a fi total inutile. Atuul lor nu îl reprezintă vreun mecanism de noise cancelling sau vreo „plăcuţă”  de sunet USB.

Înainte de a continua călătoria prin lumea specificaţiilor acestor căşti, ar trebui să clarificăm faptul că Echelon nu fac parte din familia ROG. Cu toate că am discutat despre acest brand deţinut de către ASUS, să nu credeţi aşa ceva.

 

Specificaţii

Microfon – Bi-direcţional

Difuzor – Diametru : 50 mm, Material: Neodymium magnet

Sensitivitate – Căşti: 100 dB, Microfon: -30 dB

Putere maximă intrare – 50 mW

Răspuns în frecvenţă – Căşti: 20 ~ 20000 Hz

Impedanţă – 32 Ohm ± 3 %

Lungime cablu – 2.5 metri

Izolare – maxim > 30 dB

Greutate – 268 g

 

Ceea ce iese cel mai tare în evidenţă este faptul că ASUS au folosit difuzoare cu diametru de 50mm. Deşi nu pare nimic special, aflaţi  că Razer, de exemplu, folosesc difuzoare cu acest diametru doar pe căştile Chimaera 5.1 care sunt, de altfel, şi vârful lor de lance. După cum vedeţi, au trecut şi izolarea fonică în specificaţii. Deşi 30dB pare puţin, să ştiţi că, de fapt, căştile oferă o izolare foarte bună fără a aplica o presiune mare asupra capului. Izolarea este dată de folosirea pernuţelor din piele sintetică.

Forma pernuţelor este uşor ovală şi circum-auriculară şi acest lucru sporeşte confortul faţă de căştile over-ear care aplică toată presiunea asupra lobului urechii.

Dacă vă întrebaţi de ce au folosit exact această temă militară pentru a „îmbrăca” căştile Echelon, ASUS au observat că shooterele militare permit jucătorilor să îşi aleagă costumaţia pentru personajul din joc şi că exact această temă este foarte populară.

Sincer să fiu, şi pe mine mă atrage acest tip de colorit. Nu este strident şi nici de prost gust.

Trecând peste această mică notă legată de aspect, ajungem la suporţii ce modifică dimensiunea. Aceştia sunt din metal şi sunt destul de rigizi. Însă, partea legată de rigiditate poate fi tolerată foarte uşor dacă ne gândim la faptul că fiabilitatea şi rezistenţa la şocuri este cu mult crescută. Am fost plăcut surprins de faptul că desschiderea suporţilor permite folosirea acestor căşti şi de către utilizatori cu craniu mai voluminos ca al meu (este ceva complet nou:)).

Pentru a oferi cel mai mare confort, ASUS au căptuşit breteaua superioară tot cu piele sintetică şi au folosit şi burete moale.

 

Hai să vedeţi galeria foto şi apoi voi continua să vă povestesc şi despre cum se comportă căştile.

{gallery}/2013/04-gaming-gear/asus-echelon/galerie:171:105:0:1{/gallery}

 

Am să încep prin a vă spune că îmi place aspectul acestor căşti şi cum gusturile nu se discută, ori sunteţi de acord cu mine, ori nu. Am rămas plăcut surprins să descopăr că ASUS au venit cu un bundle „chel”. Poate părea ciudat că am fost plăcut impresionat de asta însă adevărul este că un bundle cu cât este mai gol cu atât aduce după sine şi un preţ mai mic. Şi între noi fie vorba, ce poţi avea nevoie la o pereche de căşti? Pe lângă căşti evident.

Cel mai important aspect pentru mine îl reprezintă confortul atunci când vine vorba de căşti. Cu sunet de calitate mai slabă te poţi descurca, însă dacă cupele îţi apasă prea tare pe cap, după câteva ore nici nu va mai conta calitatea audio pentru că oricum nu le vei mai avea deasupra urechilor.

Ca o pereche de căşti să fie demne de luat în seamă atunci când vine vorba de confort ele trebuie să respecte un singur criteriu pe perioada de testare. Să nu îmi dea dureri sau mâncărimi de urechi dupa o noapte de gaming.

La capitolul confort, Echelon stau perfect. Nu provoacă dureri din cauza presiunii cupelor şi îţi şi lasă urechile să respire pentru că nu sunt izolate etanş (vezi foto cu sita de pe cupe). Tot la acest capitol s-ar integra perfect şi faptul că microfonul este retractabil şi maleabil. Aţi mai văzut aşa ceva şi pe căştile celor de la SteelSeries, însă diferenţa o face faptul că la Echelon nu te chinui să scoţi microfonul în afara şi nici nu ai impresia că îl rupi atunci când îi ajustezi poziţia.

Pe partea de calitate audio trebuie să mă declar la fel de mulţumit. Deşi nu aş fi crezut că ASUS ar putea, cu puţina experienţă pe care o au în domeniul căştilor audio, să întreacă dinozauri precum Razer sau SteelSeries, ei bine iată că Echelon sunt mai bune ca 5HV2 sau Carcharias. Prin a fi mai bune mă refer strict la calitatea audio produsă în jocuri.

Deşi este total subiectiv, am să discut un pic şi despre ceea ce am perceput cu urechile mele. Bass-ul este uşor mai puternic la Echelon în timp ce pe 5HV2 este spart (spus pe româneşte sună a cazan gol), iar pe Carcharias lipseşte. Deşi setul de frecvenţe joase este inutil pentru jocuri, lipsa lui sau proasta redare poate creea un disconfort şi overall, experienţa jocurilor se deteriorează. Până la urmă orice motiv de stres poate diminua plăcerea jucatului jocurilor şi perceperea unor sunete ciudate este exact reprezintă un motiv de stres.

 

Concluzii

Echelon sunt cea mai plăcută surpriză pe care ASUS mi-au făcut-o în ultima vreme. Deşi de obicei lansau produse interesante, în tot anul ce a trecut totul a fost o rutină şi nici un produs nu era mai special cu mult faţă de cele din generaţia anterioară. Mi-au plăcut şi căştile lor Vulcan, însă vă spun cât se poate de sincer că acele căşti sunt inferioare modelului Echelon.

Chiar dacă Echelon nu au Active Noise Cancelling să nu credeţi că sunt mai prejos. Izolarea fonică este excelentă dacă o punem în balanţă cu confortul. Izolare pasivă mai bună am văzut pe Vulcan însă confortul nu este acelaşi.

Nu v-am spus nimic despre potenţiometrul volumului amplasat pe fir pentru că este o dotare standard pentru nişte căşti de gaming. La fel şi firul matisat este tot o dotare standard şi căştile ce nu vin cu asemenea caracteristici nici nu ar trebui luate în considerare.  A, să nu uit să vă spun şi că lungimea cablului este de 2,5m.

Ce să o mai lungim, căştile ASUS Echelon sunt de departe o investiţie excelentă şi îşi merită pe deplin cei 360 Lei pe care trebui să îi investiţi. Sigur că există alegeri ce pot părea mai inspirate, însă credeţi-mă că doar SteelSeries Siberia V2 se apropie de Echelon.

 

Plusuri şi minusuri pentru ASUS Echelon Camo Edition

+ Confort
+ Calitate sonoră
+ Aspect
+ Preţ

 

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.