Acum ceva vreme vă prezentam primele căşti de la ASUS ce sunt orientate chiar spre segmentul gaming. Astăzi a sosit momentul să discutăm despre o verisune ceva mai nouă a acelor căşti ce aduc ceva în plus şi se arată a fi mai interesante.

Căştile Vulcan au rămas cam la fel, adică tot cu active noise cancelling sunt şi acestea şi la fel veţi beneficia de linişte totală graţie acelei tehnologi.

Noutatea reală o reprezintă ceea ce se află în pachet, mai exact stick-ul audio USB ROG Spitfire.

Avantajul pe care îl aduce o astfel de soluţie portabilă este foarte uşor de imaginat pentru că se aplică acelaşi principiu ca în cazul majorităţii stick-urilor audio USB. Practic, dacă te joci prin mai mutle locuri şi nicăieri nu ai acelaşi sunet şi îţi este undeva spre imposibil să te obişnuieşti cu toate felurile de sonorizare, un stick audio USB îţi aduce aceeaşi calitate audio pe toate PC-urile în doar 5 secunde cât durează să îl înfigi în port-ul USB.

În ceea ce priveşte specificaţiile să ştiţi că nu există mari diferenţe pentru că în definitv căştile sunt aceleaşi. Chiar dacă credeţi altfel, scoate-ţi-vă această idee din cap pentru că absolut totul coincide cu prima versiune. Singura diferenţă reală o vedem la gramaj unde acel 1g în plus pentru versiunea nouă spune multe…sau nu.

 

Dacă vreţi să vedeţi şi specificaţiile versiunii anterioare, intraţi aici.

 

Galerie foto

{gallery}/2012/04-gaming-gear/asus-vulcan-pro/galerie:150:100:0:1{/gallery}

 

Despre calitatea sunetului oferită de aceste căşti nu am să mai discut pentru că puteţi citi sau reciti articolul primei versiuni. În schimb am să abordez ROG Spitfire, soluţia audio USB de la ASUS. testele pe care le vom rula vor arăta utilizarea procesorului. În definitiv asta este singura diferenţă faţă de o soluţie audio ce se poate instala într-un slot de expansiune.

 

Teste performanţă

Graficul de deasupra arată numărul de cadre pe secundă în diferite jocuri folosind diferite soluţii audio. Ceea ce vedeţi cu roşu reprezintă implementarea GIGABYTE a cipului audio Recon 3D de la Creative.

După cum se poate observa mare diferenţă nu prea există în ceea ce priveşte performanţa. Poate şi pentru că Procesorul i7 2600K rula la 4,6 GHz. De asemenea, ţinând cont şi de faptul că jocurile moderne folosesc procesorul pentru partea audio, plăcile de sunet nu mai au aşa mare influenţă asupra performanţei.

Pai şi dacă performanţa nu are aşa mare influenţă, la ce se rezumă totul?! La calitatea sunetului.

 

Concluzii

Din păcate, Spitfire nu poate fi comparată cu niciun fel de soluţie dedicată audio pentru că oferă un sunet doar la nivelul satisfăcător. Totuşi, faptul că permite ajustarea on-the-fly folosind cele trei butoane o face să fie o soluţie bună pentru gaming deoarece profilul FPS reduce bass-ul, lucru esenţial pentru a identifica corect poziţia unui inamic într-un shooter.

Ceea ce mă face să o recomand pentru cei ce necesită o soluţie de-a dreptul plug-n-play este tocmai această caracteristica. Faptul că doar o conectezi la port-ul USB o face ideală pentru jucătorii ce folosesc PC-uri în salile de net. Practic îşi duc tot timpul aceaşi calitate audio cu ei şi să fim serioşi, sălile de net nu au cele mai bine dotate PC-uri.

Din pacate pretul este cam maricel si la suma de 670 Lei nu sunt chiar atat de accesibile pentru oricine.

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.