Castile over-ear sunt un subiect delicat. Trebuie sa se auda clar, trebuie sa fie puternice, trebuie sa fie ergonomice si nu in ultimul rand trebuie sa fie versatile. Sa nu uitam ca trebuie sa arate si bine. Am luat la cateva ture o pereche de casti HyperX Cloud II Wireless si le voi judeca dupa toate aceste criterii.

E greu sa multumesti pe toata lumea cu o pereche de casti. Cine investeste intr-o pereche de casti de calitate nu le va folosi doar la gaming. Va asculta evident si muzica. Va interactiona si in sesiuni de video-conferinte. Imi vine sa cred ca o buna parte dintre noi sta cateva ore bune cu castile, in fiecare zi.

HyperX promoveaza aceste casti ca fiind potrivite pentru sesiuni foarte lungi de purtare. Sa vedem daca asa si este.

 

Ce sunt HyperX Cloud II Wireless?

La prima vedere, HyperX Cloud II Wireless arata ca o pereche de casti obisnuita, sa spunem mid-level. Structura este de aluminiu iar difuzoarele vin cu pernita cu memory foam acoperit cu piele ecologica neagra.

Memory foam-ul ar trebui sa ofere confort la purtare indelungata, cu dedicatie purtatorilor de ochelari.

Modelul vine in trei variante de culori: rosu, gri antracit si negru.

Eu am avut ocazia sa ma joc cu varianta “rosie” care de fapt e predominant neagra, cu accente rosii care nu depasesc 20%. Accentele constau in cusatura de pe marginea bandoului, articulatiile difuzoarelor si, desigur, logo-ul HyperX. Ca la carte. Serios, e o pereche de casti frumoasa.

HyperX Cloud II Wireless | WASD.ro

 

Acum, putina istorie. Varianta cu fir a castilor HyperX Cloud II a aparut in urma cu 5 ani.

Asadar, ne uitam la o estetica a castilor care mai are un pic si face cei 7 ani de acasa.

Serios vorbind, design-ul a fost unul reusit si chiar nu aveau de ce sa il schimbe pe varianta wireless, 5 ani mai tarziu. Cine stie, poate ca atat le-a luat sa perfectioneze transmiterea sunetului wireless fara sa afecteze calitatea acestuia, atat la casti cat si la microfon. Banuiala asta a mea s-a ivit dupa ce am stat cateva zile bune cu ele la urechi. Dar o sa ajungem si acolo.

Revenim la modelul de anul acesta. In cutie primim, pe langa casti, un microfon detasabil cu conexiune jack 3.5mm, un modul USB pentru conexiunea wireless de 2.4 GHz si un cablu USB tip C.

La atingere, castile se simt ca o pereche destul de premium. Cu o greutate de 300g la care se adauga cele doar 9 grame ale microfonului detasabil, incep sa inteleg de ce se numesc Cloud. Modulul USB pentru conexiunea wireless face insa nota discordanta. Initial, nu intelegeam de ce nu l-au putut face mai aratos, dar mi-a explicat Fulger ca totusi conexiunea aia flawless, la distanta, nu se realizeaza cu o componenta micuta.

HyperX Cloud II Wireless | WASD.ro

 

In timpul utilizarii

Modulul USB de conexiune al castilor HyperX Cloud II Wireless se conecteaza in PC iar legatura are loc instantaneu. Pe cutie apare linkul de descarcare al soft-ului HyperX NGenuity si m-am servit de acolo.

Am constatat ca exista un set de presetari dar nu se intra foarte mult in detalii. Exista volum pentru casti si pentru microfon. Exista un toggle pentru Surround 7.1 si alt toggle pentru monitorizarea microfonului. In schimb, nu exista equalizer. Mentionez ca software-ul se afla la versiunea beta.

In introducerea review-ului castilor HyperX Cloud II Wireless am formulat cum ca “le-am luat la mai multe ture”. Trebuie sa specific ca lucrez intr-un mediu foarte zgomotos, cu utilaje automatizate si colegi care fie folosesc unelte de tip bormasina, ciocan, polizor, fie vorbesc intre ei. In acest mediu mi-am petrecut o saptamana lucratoare cu castile pe urechi. Am ascultat muzica, am participat la videoconferinte si, uneori, am stat cu ele pe cap pur si simplu bucurandu-ma de noise cancellation.

Sunetul este unul clar dar si puternic. Pentru o pereche de casti al caror sunet nu poate fi configurat in detaliu, ascultatul muzicii a fost suprinzator de placut. Frecventele joase, cum s-ar spune bass-ii, se aud exceptional. M-am rupt pe hip-hop si R&B. Trecerea de la stereo la surround da profunzime oricarui sunet, fie ca provine de la o piesa sau ca e vorba de vocea unui profesor in timpul unui curs online.

Nu consider ca s-a facut niciun compromis in ceea ce priveste calitatea castilor la trecerea pe tehnologia wireless. Ba mai mult, s-a intamplat de cateva ori sa si uit ca aceste casti n-au fir.

HyperX Cloud II Wireless | WASD.ro

 

Trecand mai departe, am simtit nevoia sa testez microfonul inregistrandu-ma in Audacity. Calitatea sunetului nu m-a surprins, considerand ca este un microfon foarte compact, demontabil, conectat prin mufa jack. Sunetul e putin aspru si plat. In final, sunt totusi niste casti de gaming iar microfoanele atasate in general nu sunt prea performante.

Daca vrei, totusi, sa ramai cu microfonul conectat dar sa nu te auda baietii pe Discord, difuzorul stang are, la partea inferioara, un buton de dezactivare al microfonului. Probabil poate fi util acest buton, insa am preferat sa detasez complet microfonul.

HyperX Cloud II Wireless | WASD.ro

Autonomia acestor casti este, totusi, impresionanta. Din cutie, bateria era la 75% si abia dupa 3 zile de utilizare non-stop, 8 ore pe zi, am primit bip-ul specific care ma anunta ca trebuia sa le bag la incarcat. Incarcarea se face prin cablul USB-C si bateria a ajuns la 100% in 3 ore, la 5V/2A.

In final, as vrea sa ajung la punctul forte al acestor casti. Mentionasem ca am stat cu ele la urechi timp de 5 zile, de dimineata pana seara. Dupa cateva ore, orice pereche de casti devine deranjanta in zona urechilor sau in zona bandoului de pe crestetul capului. Nu si acestea! Trebuie sa marturisesc ca este prima pereche de casti over ear pe care efectiv nu le-am simtit. Practic, nici nu aveam de ce sa le dau jos pe tot parcursul zilei pentru ca transmisia wireless 2.4 GHz batea de la PC-ul meu si pana in parcare, la circa 20-30m departare.

Cei de la HyperX marketeaza aceste casti ca avand range 20m. Imi imaginez ca se refera la 20m distanta in interior, intre pereti de caramida. Noi, la atelier, avem open space si pot confirma ca range-ul sare de 30m in aceste conditii.

 

Verdict

HyperX ne-au obisnuit cu niste modele de casti excelente. Design simplu, robust, super comode si cu un sunet care efectiv rupe. Nu este de mirare ca varianta wireless a modelului consacrat HyperX Cloud II se ridica la nivelul asteptarilor.

 

Mai mult, ne surprinde placut cu particularitati de care nici nu stiam ca aveam nevoie.

Cu mana pe inima pot spune ca este cea mai tare pereche de casti wireless pentru gaming.

Castile HyperX Coud II Wireless sunt disponibile in tara si pot fi achizitionate la pretul de 799,99 RON.

Editor's Choice WASD Award

Review overview
Summary Mai avem de asteptat pana la o versiune finala a software-ului care (sper ca) ne va da si un equalizer. Chiar si fara EQ, pot spune ca sunt castile mele preferate din categoria de gaming gear. Puternice si super comode, chiar si pentru ochelaristi.
4.5
Tagged

Similar Articles

One thought on “Review: HyperX Cloud II Wireless

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.