Poate că luminile şi afişajul mausului nu vi se par interesante, însă software-ul trebuie să vi se pară deoarece este poate cel mai complet software pe care l-am folosit până acum. Se poate modifica aproape orice îi poate trece prin cap unui utilizator. Mai mult, suportă crearea de macro-uri şi script-uri, procedeul fiind foarte intuitiv.

 

alt

Atunci când se porneşte software-ul, acesta pune la dispoziţie două moduri de utilizare: FPS şi RTS.

 

În partea stângă avem ecranul de după selectarea modului FPS. În acest mod putem selecta un DPI de maxim 800 unităţi. În modul RTS se poate selecta un DPI minim de 800 şi cel maxim poate ajunge până la cât suportă senzorul, adică 5600 DPI.

 

Pentru modificarea aspectului mausului se pot folosi mai multe culori şi combinaţii de culori şi de asemenea, se poate modifica şi modul de iluminare. Eu prefer să am luminile stinse, pentru a nu-mi distrage atenţia.

 

Acest Storm Tactics ajută utilizatorii cărora numărul de butoane dispuse pe maus li se pare mic. Se pot construi combinaţii de câte două butoane pentru a exectua diferite comenzi.

 

Macro-urile se creează prin înregistrare şi acest lucru se poate fie cu delay-ul nostru de la apăsări, fie cu un delay prestabilit care în cazul din screenshot este de 12ms.

 

Conceperea script-urilor pentru acest maus sunt extrem intuitive şi pot fi folosite structuri de control ca „IF” şi statement-uri ca „GOTO”. Evident şi pentru script-uri se poate modifica delay-ul.

 

Din tab-ul Library se pot salva script-urile şi macro-urile din memoria mausului, iar tab-ul pentru support şi update este folositor, evident, pentru aceste lucruri.

Pages ( 3 of 5 ): « Previous12 3 45Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.