G500 are un design ergonomic, iar forma este creată pentru a se potrivi cu mâna oricărui dreptaci. Exagerez, nu chiar oricare dreptaci poate folosi G500. Fiind un mouse de dimensiuni medii, gamerii cu mâinile mai măricele vor avea ceva probleme în a se obişnui cu layout-ul butoanelor pentru că există posibilitatea să le apese din greşeală.

Grip-ul este realizat dintr-ul plastic texturat, de o granulaţie foarte fină. De aceea nu se observă în poze. De data asta Logitech au preferat un plastic brut, dar finisat cum trebuie în defavoarea cauciucului care în timp se umfla şi se decojea ca în cazul MX518 sau G9.

Grip-ul e puternic, iar baza mare, un pic ondulată nu permite fixarea mouse-ului cu degetul mare în aşa fel încât degetul să se frece de pad. Este foarte comod pentru cei ce folosesc un palm-grip pentru că  în acelaşi timp permite sprijinul palmei pe spatele şoarecului. Zona destinată găzduirii degetului mare nu este la fel de adâncită ca la MX518 şi din acest motiv poate creea impresia că este mai mare.

Butoanele sunt în număr de 8, 10 dacă includem şi poziţiile tilt-ului. Click-urile sunt ceva mai pretenţioase, opun aceeaşi rezistenţă la apăsare ca cele de pe MX518 dar sunt un pic mai imprecise.

Butoanele back-forward sunt dispuse în acelaşi mod ca şi la MX518 sau G5, dar sunt poziţionate un pic mai jos. De data aceasta între ele Logitech a plasat butonul pentru înregistrarea macro-urilor. O alegere foarte neinspirată, pentru că acesta poate fi apăsat accidental. Partea bună este că butonul nu este destinat exclusiv pentru înregistrarea macro-urilor. Puteţi folosi butonul pentru macro-uri sau comenzile pe care le folosiţi mai des în Windows – copy, paste, cut, printscreen, CTRL+ALT+DEL sau îl puteţi dezactiva. Că tot comparam cu versiunile precedente, butoanele nu sunt la fel de pronunţate şi adesea verifici să vezi ce apeşi.

 

Logitech G500

Layout-ul înghesuit al butoanelor.

 

Alte butoane ce pot fi folosite ca macro-uri sau scurtături sunt butoanele pentru schimbarea DPI-ului. Octavian a venit cu ideea de a pune „triple-click” – o rafală de trei focuri -pe unul dintre ele. Poziţionarea lor foarte aproape de click-ul stânga este o lamă cu două tăişuri. Ori le veţi apăsa accidental şi le veţi urî de moarte ori le veţi iubi pentru poziţia excelentă.

A mai rămas scroll-ul. Rotiţa este construită exact ca la G9, din metal acoperit cu un cauciuc gradat. Scroll-ul este foarte rapid comparat cu generaţiile vechi – MX518 sau G5 dar inerţia este mult mai mică – comparativ cu G9 – în cazul în care folosiţi hyper-scroll-ul. Ca să nu uit, sub scroll, avem un buton pentru mişcarea „fără frână” a rotiţei. Butonul este foarte uşor de apăsat dar lasă impresia de fragilitate.

Tilt-ul de care vorbeam la început este încercarea Logitech de a uşura munca gamerului care din când în când mai şi lucrează cu Excel-uri mari. Mişcarea stânga-dreapta se face fără efort dar scade semnificativ precizia middle-click-ului. Şi pe tilt putem pune macro-uri sau scurtături spre programele folosite mai des, dar după cum spuneam, precizia  middle-click-ului este destul de mică.

Am tot vorbit de macro-uri şi setarea DPI-ului. Hai să trecem mai departe şi să aruncăm un ochi prin softul cu care vine G500.

 

Pages ( 4 of 6 ): « Previous123 4 56Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.