A fost mare nebunie in vara cu Model O de la Glorious PC. Cel putin asta vedeam pe social media, in special pe Twitter, unde erau diversi jurnalisti de afara care erau foarte nerabdatori sa testeze soarecul.

Si uite ca dupa cateva luni, hype-ul s-a dus. Dar la ce flama a avut toata actiunea, s-a stins de parca ar fi cazut intr-un lac. Si dupa un interval de timp atat de scurt, jurnalistii nici nu-l mai pomenesc, nici pro playerii de CS nu-l folosesc.

De ce? Pai in mare, nici pe partea de tehnica, dar nici din punct de vedere al design-ului, nu e un mouse cine stie ce.

Anume fara sa ma stresez foarte mult gasesc trei producatori ce au scos si ei mousi cu acest design tip fagure: Finalmouse, Xtrfy, Coolermaster.

Nici senzorul nu este unul de top. Anume, este echipat cu un PWM3360, un senzor decent si cam atat.

Deci din punctul meu de vedere, nu iese in evidenta mai cu nimic. Poate cu greutatea foarte scazuta.

Glorious PC Gaming Race Model O Minus review | WASD.ro

 

Ce este Glorious PC Gaming Race Model O-?

Tovarasul soarec este versiunea mai mica si mai usoara a lui Model O, anume modelul O- masoara 120 x 63 x 36 mm si cantareste doar 58 de grame.

Acesta este dotat cu un senzor optic PixArt PMW3360 ce poate ajunge pana la 12000 DPI, suporta polling rate de 1000Hz si vine echipat cu un cablu paracord de 2m.

Mouse-ul poate fi configurat fie prin software-ul ce se gaseste pe site-ul oficial al celor de la Glorious, dar si prin prin diverse combinatii de butoane cum ar fi in cazul iluminarii RGB.

Iar ca tot am pomenit butoanele, acesta dispune de 6. Pe langa cele clasice, acesta dispune si de buton de DPI switch, ce se afla dupa scroll.

 

Galerie foto

 

Experienta in timpul utilizarii

Cat l-am utilizat pe tovarasul glorios, l-am stresat in CS:GO, jucandu-ma diverse moduri.

Am jucat ceva ore cu el niste matchmaking, aim_map 1v1 si surf. Iar ca suprafata am folosit padul mega cunoscut de catre public, SteelSeries QCK Heavy.

Am renuntat la padurile tip hard pentru ca imi forjau mult prea rau skatez-urile la orice mouse as fi utilizat, iar pe piata romaneasca mai dificil sa gasesti asemenea accesorii si trebuie mereu sa apelezi la comercianti de afara.

 

Forma si constructie

Forma aduce putin a SteelSeries Kinzu, mouse ce l-am indragit enorm in perioada in care mancam Counter-Strike pe paine.

Insa, nu prea sunt fan al design-ului tip fagure. Mie cel putin imi da o senzatie de disconfort si chiar daca am utilizat mouse-ul undeva la doua saptamani, n-am reusit sa scap de senzatia asta.

Plus ca datorita acestui design, sunt destul de sigur ca nu este un mouse care sa te tina cativa ani. Sunt destul de sigur de faptul ca cu trecerea timpului datorita prafului sau posibil si a sudorii, mouse-ul o sa intampine probleme.

Greutatea este foarte faina, insa necesita putin timp de adaptare. Eu utilizez Razer Viper de aproape o luna, adica tot un mouse usor. Insa primele ore de joc pe care le-am avut cu Model O Minus stateam prea incordat, aparent creierul meu nu procesa complet informatia ca mouse-ul este mai usor decat celelalte modele.

In fine, diferenta aia de 11 grame intre un Glorious PC Gaming Race Model O- si Viper poate fi trecuta cu vederea. Dintre un mouse de arata parca s-a plictisit cineva acasa si a gaurit mouse-ul cu burgiul si altul plin, dar si el usor, as alege pe cel plin evident.

Iar design-ul ma mai irita cu ceva visual. Datorita porilor, iluminarea RGB este odioasa, cel putin cand te uiti din pozitia in care stai la birou.

Insa mai exista un lucru ce-mi place foarte mult la mouse, pe langa forma. Imi place cablul, care este foarte usor si maleabil. Cablurile paracord sunt foarte faine pentru ca daca ai astfel un mouse dotat cu asa ceva in proportie destul de mare n-ai nevoie si de un mouse bungee.

Skatez-urile sunt si ele ok, fiind din PTFE. Iar combinatia aceasta impreuna cu mousepad-ul meu SteelSeries QCK Heavy este una foarte buna.

 

Butoane si scroll

Click-urile sunt faine si destul de silentioase, avand o senzatie placuta cand sunt utilizate. Bine, ar fi fost absurd sa nu fie o senzatie ok, mai ales ca sunt switch-uri Omron sub capota.

Scroll-ul este si el unul foarte fain, avand striatiile iesite in relief o idee mai mult decat la un mouse normal, lucru ce este foarte util pentru jucatorii ca mine ce cand se joaca CS:GO incearca pe cat de mult posibil ca movement sa foloseasca bunnyhop. Si sunt convins ca un scroll de genul mi-ar fi fost util si in CS 1.6, unde am pierdut cateva sute de ore in hide and seek, Kz si surf.

Click-urile laterale sunt pozitionate ok, imediat sub click stanga. Nu sunt foarte galagioase, insa intr-un mouse ce adreseaza neoficial jucatorilor de FPS-uri, par putin inutile.

 

Software

Aplicatia prin care se poate customiza soarecul este Glorious Model O Software si dupa cum o indica si numele, poate customiza mousii Model O si Model O Minus.

Desi pare usor banal, unde ai un singur tab in el, are diverse butoane tip popup unde se pot edita sau aduga diverse functii precum iluminarea, DPI, polling rate, setare macro-uri si altele.

 

Verdict

Daca ma iau dupa hype-ul pe care l-a avut, fie generat de catre unii influenceri sau de catre jurnalisti, mouse-ul Glorious PC Gaming Race Model O- trebuia sa fie cel mai bun mouse de gaming lansat vreodata. Nu este.

Dar este adevarat, este un mouse bun, ce ii este superior lui Endgame Gear XM1.

Destul de bun pentru pretul pe care-l are. Are si cateva caracteristici faine, cum ar fi greutatea scazuta si un cablu paracord.

Dar cam atat, aici se pune punct. Nu este un mouse special, au urmat doar reteta altor producatori si au sperat ca o sa rupa norii.

N-am cifre sa stiu cate unitati au vandut, dar probabil au vandut ceva. Insa nu este cu nimic mai special decat alti soareci.

Si a mai fost ceva deranjant, dar nu tine de mouse, ci tine de pachet. Ei se bat cu pumnul in piept ca au ambalaj premium, totul frumos. Insa n-am patit niciodata sa desigilez un produs ce are cutia invelita complet in tipla, dar produsul sa fie acoperit de pamant. Ei bine, am patit-o glorios de data asta.

Pretul este oarecum bun. In momentul publicarii review-ului costa 299.99 la PC Garage. Insa dupa cum am mai spus-o, nu sunt atat de convins de longetivitatea ce o are acest mouse.

Insa nu m-as vedea sa-l achizitionez. Daca maine ar fi sa renunt la mouse wireless, cu siguranta m-as reorienta catre alte modele, strict datorita design-ului.

Similar Articles

One thought on “Review: Glorious PC Gaming Race Model O-

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.