Astăzi continuăm telenovela noastră a mouşilor dedicaţi gamingului, cu un nou şoarec ce se vrea a fi o încercare a unei companii cu tradiţie din industria hardware-ului de a pătrunde pe piaţa perifericelor dedicate gaming-ului.

Asus are deja o serie de produse ce sunt dedicate gamerilor. Echipamente ca plăci de bază sau căşti, toate poartă culorile şi logo-ul de pe stindardul Republic of Gamers.

Cum GIGABYTE a reuşit cu succes, într-un timp destul de scurt, să îşi facă un nume pe acest segment, al perifericelor, nu ne aşteptam să treacă prea mult timp până ce ASUS, competitorii lor direcţi pe aproape toate segmentele, să încerce marea cu degetul şi pe această nişă. Acest material nu se vrea unul comparativ, ci mai degrabă o privire foarte amănunţită asupra caracteristicilor şi a performanţelor acestui mouse care îşi va face apariţia în scurt timp, sper eu, pe rafturile magazinelor sau în stocurile retailerilor din România.

Cum v-am obişnuit, începem cu tabelul cu specificaţii, tabel unde în mod normal mai adăugăm un mouse sau doi pentru comparaţie. De data aceasta am ales un mouse pe care încă nu vi l-am prezentat, un mouse ce abia a fost lansat în urmă cu câteva luni de GIGABYTE. Putem spune că bătălia pentru supremaţie dintre cele două companii s-a mutat deja şi pe segmentul de periferice. Acest lucru nu poate decât să ne bucure pentru că diversificarea acestei pieţe va fi întotdeauna în favoarea gamerilor din punctul de vedere al preţurilor şi al inovaţiilor.

Dar să revenim la tabelul cu specificaţii:

 

 

După cum vedeţi mouşii sunt foarte apropiaţi ca specificaţii. Haideţi să continuăm cu galeria foto şi să observăm caracteristicile cheie ce îl definesc pe GX900. Ca o notă de subsol, îmi pun şi eu o întrebare. Oare când vor înceta ASUS şi GIGABYTE să îşi numească perifericele cu denumiri parcă rupte din seria terminator? GX900 sau M6980 nu sunt foarte uşor de reţinut şi parcă nu au aceeaşi rezonanţă ca cele pe care le au mouşii de la Steelseries, Razer sau Roccat de exemplu.

 

Pages ( 1 of 4 ): 1 234Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.