V-am mai povestit cu câteva ocazii că faptul că NVIDIA a făcut posibilă utilizarea tehnologiei 3D în orice casă mi se pare un mare lucru. Şi AMD au făcut asta însă este groaznic să te joci în 3D folosind altceva decât 3D Vision pentru simplul motiv că nu au reuşit să dezvolte această tehnolgie la fel de mult ca NVIDIA.

Deşi NVIDIA au avut şi au, de fapt, în continuare cea mai bună implementare de 3D pentru PC, aceştia s-au gândit că e momentul pentru o schimbare şi iată cum a ieşit pe piaţă, în linişte, 3D Vision 2.

În acest articol în care vom discuta despre un singur monitor vom atinge de fapt două subiecte importante: 3D Vision 2 şi 27 inci cu 120Hz. Le vom trata pe fiecare în ordinea pe care o vedeţi şi vă recomand să citiţi acest articol înainte de a citi informaţiile despre 3D Vision 2.

 

Primul lucru pe care l-am observat şi care mi-a plăcut de altfel şi cel mai mult a fost faptul că ASUS au învăţat din greşeli şi astfel faţă de primul lor monitor 3D, acesta are un ecrant mat, nu glossy.

Până să trecem mai departe cred că ar fi bine să vă familiarizaţi cu produsul şi să îi ştiţi cât de cât specificaţiile.

 

  • Panou LCD: 27″ (69 cm) Wide Screen 16:9, TN, LED backlight
  • Rezoluţie nativă: 1920×1080 pixels
  • Pixel Pitch: 0.311 mm
  • Luminozitate (Max.): 300 cd/m2
  • Rată contrast (Max.): 50,000,000:1 (dinamic)
  • Unghiuri vizualizare: 170° H / 160° V
  • Timp de răspuns: 2 ms (GtG)
  • Intrări video: Dual-link DVI-D, VGA, HDMI 1.4a
  • Consum electric: 65W On,
  • Sistem audio: 2x 3W stereo
  • Suportul monitorului: tilt +15°~-5°, Rotire şi ajustare înălţime
  • Dimensiuni (WxHxD): 643 x 460 x 220 mm
  • Greutate: 8 kg

 

Printre nenumăratele lucruri interesante ale acestui monitor se mai numără şi faptul că emiţătorul integrat îşi poate schimba unghiul pe verticală. Pe orizontală am observat că nu este nevoie de nici o ajustare întrucât semnalul 3D se pierde tocmai după ce nu se mai poate vizualiza nimic pe monitor din cauza unghiului prea mare de vizualizare. Aşadar, faptul că se poate regla doar pe verticală nu reprezintă un minus, ci un plus.

De asemenea, această caracteristică împreună cu ajustarea înălţimii monitorului oferă un număr destul de mare de setup-uri posibile.

 

 

Când aducem în discuţie 3D Vision 2, vorbim practic doar de un set nou de ochelari şi de NVIDIA Lighboost, o setare cu diferite nivele ce creşte luminozitatea imaginii percepute de către ochelari şi implicit şi de către ochiul uman. Chestia foarte interesantă este că vechii ochelari funcţionează perfect cu noua tehnologie şi dacă folosim monitorul de faţă combinat cu ochelarii vechi beneficiem de NVIDIA Lightboost.

Ochelarii noi pot fi folosiţi şi cu vechile monitoare compatibile cu prima variantă de 3D Vision fără absolut niciun fel de problemă, însă să nu vă aşteptaţi să fie vreun progres tehnologic de la unii la alţii. Singura diferenţă pe care am observat-o între cele două perechi de ochelari (vechi şi noi) a fost doar la nivelul izolării de mediul înconjurător.

Având braţele mult mai late, ochelarii noi ne fac să vedem mai puţin din mediul înconjurător şi într-un final experienţa este mai puţin obositoare.

 

 

Ca să nu o mai lungim foarte mult în ceea ce priveşte experienţa folosind 3D Vision 2, ei bine, aceasta se apropie foarte mult de cea a unui HDTV 3D foarte bun. Dacă la prima variantă de 3D Vision era nevoie să stăm cu lumina stinsă pentru cele mai bune rezultate, acum vizionarea unui film 3D poate fi făcută şi cu lumina aprinsă.

Hai să vă arăt două poze făcute prin ambele perechi de ochelari, atât noi cât şi vechi, cu lumina aprinsă.

 

Perechea de ochelari de jos sunt cei din pachetul 3D Vision 2, iar cei de sus sunt cei vechi pe care îi puteţi analiza în articolul indicat mai devreme.

 

În pagina următoare vom discuta despre monitor în sine şi vom lăsa partea de 3D la o parte.

Pages ( 1 of 2 ): 1 2Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.