În linii mari, GENE3 e foarte similară cu GENE2, doar că GENE3 marchează trecerea la o schemă coloristică mai aspectuoasă, dominată de roşu şi negru, la fel ca surioara R3E.

 

Partea superioară a plăcii de bază, unde întâlnim socket-ul procesorului, etajul de alimentare şi slot-urle RAM. Ca şi o mică observaţie, GENE3 oferă suport pentru montarea cooler-elor compatibile LGA1366, pe când pe GENE2 se putea instala şi un cooler compatibil LGA775. Din acest motiv n-am putut păstra bătrânul CCF, iar iniţial testele au fost realizate folosind un NoiseBlocker TwinTec. Ulterior am trecut la Thermalright Venomous-X.

 

Observaţi primul set de leduri de la Voltminder LED, pentru CPU, plasate exact deasupra radiatorului pentru etajul de alimentare. În funcţie de voltajul setat, se va aprinde ledul corespunzător. Primul e verde (Normal), al doilea e portocaliu (High) iar al treilea e roşu (Crazy).

 

Cele 8 faze pentru alimentarea procesorului.

 

Aici se pot observa slot-urile de memorie, conectorul ATX 24-pin, iar imediat sub el se află ledurile de la Q-LED, precum şi punctele de măsurare a voltajelor prin funcţia ProbeIt. Ca şi observaţie, în locul în care găsim acum ProbeIt şi Q-LED, GENE2 avea un conector IDE, care acum lipseşte. Cu această ocazie am fost nevoit şi eu să renunţ la bătrâna unitate optică IDE şi să reinstalez sistemul de operare folosind un stick USB.

 

Q-LED şi ProbeIt în detaliu. Pentru Q-LED, ordinea de iniţializare e de la stânga la dreapta, aşadar CPU > DRAM > VGA > Boot Device.

 

Cele 8 port-uri SATA, din care cele două port-uri roşii sunt compatibile cu standardul SATA 6Gbps. Tot aici se poate vedea şi chip-ul iROG, care, printre multe alte funcţii, are şi sarcina de a supratacta sistemul folosind CPU Level-Up.

 

O privire asupra părţii inferioare. Aceasta găzduieşte butoanele de START, Reset şi MemOK! De asemenea, aici vedem şi cele două slot-uri PCIe x16, un slot PCIe x4 şi un slot PCI. Acestea două din urmă sunt inutilizabile în cazul folosirii configuraţiilor multi-GPU cu două plăci video dual-slot.

 

The Supreme Ruler, SupremeFX X-Fi 🙂

 

O privire asupra panoului I/O. Cele două port-uri USB albastre sunt compatibile cu standardul USB3.0

 

Butonul care activează ROG Connect, şi port-ul USB ROG Connect din dreapta.

 

Construcţia este foarte bună, şi cam toţi conectorii importanţi sunt situaţi în locuri normale. Şi cu toate că avem foarte multe dotări, la o privire de ansamblu layout-ul e destul de aerisit. Bine… odată ce intrăm în detalii, creierul nostru face o mică pauză când ne gândim cum au reuşit inginerii ASUS să înghesuie atâta tehnologie pe mititica placă…

 

Oricum, o placă foarte îngrijită, la care îi simţi calitatea specifică seriei ROG, imediat ce ai luat-o prima oară în mână.

 

Pages ( 3 of 5 ): « Previous12 3 45Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.