În urmă cu vreo 15 ani era foarte simplu să-ţi alegi un calculator, deoarece pe la noi existau doar câteva opţiuni de sisteme desktop. De notebook-uri nu mai zic nimic, pentru că le vedeam doar în episoadele din X-Files, când Dana Scully îşi scria în „jurnalul” zilnic… Acum, însă, achiziţia unui calculator e un proces decizional foarte complex.

Nu numai asta, dar pe lângă desktop-uri şi notebook-uri mai avem şi netbook-uri, nettop-uri, e-reader-e, smartphone-uri şi o tonă de alte derivate, pe care nu am să le înşir pentru că sunt mult prea multe.

Mărturisesc sincer că până nu demult, chiar nu vedeam niciun rost acestor „derivate”. Însă ştiinţele economice ne învaţă că fiecare persoană are anumite nevoi, individuale, unice, diferite de ale celorlalţi. Astfel, imensa diversificare a ofertei de pe segmentul IT nu e altceva decât răspunsul economic firesc al producătorilor pentru nevoile oamenilor.

Aşadar, la întrebarea „Ce rost au toate acestea?”, vă răspund cu un singur cuvânt: „focalizarea”. Unele produse oferă performanţă pură, ignorând toate celelalte aspecte, iar altele oferă suficientă putere de calcul pentru a putea realiza anumite lucruri, fără a fi nevoiţi să plătim în plus pentru unele dotări sau capabilităţi care nu ne interesează.

În articolul de astăzi vom studia un produs care intră în cea de-a doua categorie: o placă de bază Mini-ITX produsă de GIGABYTE. Aceasta se numeşte GA-D510UD, şi vă spun de pe acum că e unul din cele mai interesante produse pe care le-am testat vreodată, şi cu siguranţă unul din preferatele mele de până acum.

 

 

Pe pagina următoare vom discuta despre trei dintre cele mai importante componente întâlnite pe GA-D510UD.

 

Pages ( 1 of 7 ): 1 23 ... 7Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.