Deși piața de memorii poate nu este la fel de spectaculosă precum cea a plăcilor video, sau a procesoarelor, se întamplă din când în când să mai vedem o lansare care să ne atragă atenția. Așa se întâmplă și în cazul de față cu un kit nou-nouț de la Kingston, care se prezinta sub forma unor module tactate la 1600MHz cu CAS 7.

Dar până să intrăm in detalii tehnice, trebuie să vă atrag atenţia asupra unui detaliu legat de design-ul acestor noi kituri.

Se pare că cei de la Kingston au adoptat culoarea neagră pentru toate modulelor lor mai speciale, iar cele de față nu sunt o excepție.

De fapt, culoarea neagra însoțită de logo-ul HyperX și denumirea Limited Edition, nu imi pot spune decât ca am de-a face cu două module care se doresc cu adevărat speciale. În aceeași ordine de idei, e clar că aceia dintre voi care vor caută astfel de kituri sunt genul care nu se multumesc doar cu specificațiile de pe hârtie și caută să scoată untul din fiecare leu investit.

În acest caz vorbim clar despre overclocking, pentru că este clar că noile kituri lansate de Kingston se adresează acelora dintre voi care ştiu şi vor să modifice setările din fabrică.

Dar să nu mai lungim vorba şi să purcedem la testare, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu un kit DDR3 dual-channel, care pare tocmai bun de instalat pe una dintre noile platforme Intel, dat fiind faptul că sunt şi certificate XMP.

 

Pages ( 1 of 3 ): 1 23Next »

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.