Nu este vorba despre un player audio aşa cum lasă impresia denumirea acestui produs. Audio USB 8GB este de fapt un stick USB cu nişte dimensiuni atât de mici că poate fi confundat cu un capac pentru port-ul USB.

Promovarea acestui produs de către producător este cât se poate de corectă, Audio USB fiind şi aplicabilitatea acestui stick într-o manieră cât mai de succes.

Sincer vă spun, oricât de rapid ar fi un astfel de stick, mi-ar fi dificil să îl folosesc pentru că riscul de a-l pierde este foarte mare fiind atât de mic.

În schimb, într-un player multimedia al cărui aspect este deosebit nu putem introduce un stick clasic, evident, dacă suntem mai pretenţioşi în ale imaginii de ansamblu oferite de către un stick USB de dimensiuni groteşi.

Aşadar, Store’n’Go Audio USB 8GB este cu adevărat perfect pentru situaţiile în care dorim ca aspectul dispozitivului „mamă” să nu fie „stricat”.

Hai să facem un exerciţiu de imagine şi să luăm un TV LCD cu USB-urile pe laterale (de exemplu Bravia de la Sony), dacă vom folosi un stick clasic, vom observa cu iese o chestie din TV. Dacă suntem pretenţioşi, evident, că nu putem permite o asemenea atrocitate şi vom apela la o soluţie mai elegantă.

 

Trecând peste aceste snobisme, există şi parte utilă. De exemplu, în maşini, pentru playerele audio sau pentru modulatoarele FM. Adesea, dimensiunile modulatoarelor la un loc cu dimensiunea unui stick USB clasic, ne va determina să lovim cu schimbătorul de viteze întrgul aranjament şi fie să ne enervăm pentru că nu putem schimba treapta corespunzător, fie pentru că cine ştie ce se întâmplă cu agregatul respectiv şi oprim muzica.

Indiferent de rezultat, soluţia este să folosim un stick cât mai mic, sau un modulator cât mai mic…dacă există aşa ceva.

 

 

Acum că am clarificat la ce este bun acest mini stick USB, hai să vedeţi şi cum se comportă. L-am comparat direct cu stick-ul USB pe care eu îl folosesc zilnic: un Kingston DT 101 G2 de 8GB.

Testele pe care le-am rulat sunt cele de removable storage şi file system din SisofSandra 2011.SP4a şi benchmark-ul din Flash Memory Toolkit versiunea 2.00.

Aceste stick-uri le-am testat pe port-urile USB ale plăcii de bază ASUS Maximus 3 Gene.

 

 

Teste şi concluzii

 

SisofSandra 2011.SP4a

 

Flash Memory Toolkit

 

Rata de transfer la citire nu este foarte mare, însă 10MB/s sunt suficienţi pentru redarea de conţinut audio. La fel şi rata de transfer la scriere, este destul de mică, însă aproape la fel ca cea a stick-ului Kingston pe care îl va înlocui în tabieturile mele audiofile.

Pentru targetul său, stick-ul de la Verbatim este foarte bun, dimenisunile sale mici fiind un adevărat atu. Rata de transfer decentă este şi ea un motiv pentru care l-aş alege în defavoarea altor stick-uri USB pentru task-urile audio.

Preţul însă este ceva cam măricel dacă îl comparăm cu stick-uri USB full-size. Însă, dacă ţinem cont de faptul că singurul stick cu aceste dimensiuni disponibil în România costă 100 Lei, putem să spunem că este rezonabil şi cel al stick-ului Verbatim.

 

Plusuri şi minusuri pentru Verbatim Store’n’Go Audio USB 8GB

+ Dimensiuni
+ Aspect
+ Rate de transfer decente

– Imposibilitate ataşare şnur

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.