In mod clar, s-a creat ceva valva in jurul acestui dispozitiv si foarte sigur o parte din vina o poarta motivul ca nu se comercializeaza (cel putin momentan) decat peste ocean. Nimeni nu reusea sa conceapa cum este posibil ca un dispozitiv care se arata atat de revolutionar sa fie vandut pe o sigura piata.

Desigur, nu este un dispozitiv extrem de nou, insa chiar am considerat necesar sa va ofer un review al lui, mai ales ca Nvidia au actualizat sistemul de operare pentru Shield si au adus doua lucruri incredibil de misto. Anyway, vom incepe cu inceputul si vom discuta intai despre specificatii si caracteristici si abia la partea de software vom discuta si despre acele doua lucruri speciale.

La prima vedere, Nvidia Shield pare un dispozitiv mobil, cu hardware-ul unui mobil ce are atasat un gamepad. In realitate, insa, Shield este mai mult de atat. Este atat un dispozitiv ce permite rularea jocurilor de Android, cat si unul ce permite streaming-ul celor ce ruleaza pe PC-ul echipat cu placa video GeForce.

Ceea ce intriga totusi cel mai tare, este faptul ca, de obicei, o companie care produce tehnologii nu scoate la vanzare produse. Astfel, atat Qualcomm, cat si multi altii construiesc design-uri de referinta doar pentru a exemplifica mai usor capabilitatile produselor lor. Ce face Nvidia prin Shield este total diferit deoarece ei au construit acest dispozitiv si tot ei il si vand.

Probabil lipsa experientei in vanzari directe catre consumatori i-a fortat sa si inceapa vanzarea doar pe o piata. Oricum, cert este ca umbla o vorba care spune ca Nvidia ar vrea sa incerce si piata europeana si, asadar, s-ar putea sa putem achizitiona si noi direct din Romania. Cine stie.

 

Specificatii

Nvidia ShieldDupa cum se poate observa din imaginea alaturata, Nvidia Shield este un dispozitiv „carnos” ce are o masa destul de mare (579 grame) pentru un dispozitiv Android cu ecran de 5 inci. Capacitatea de stocare nu este iesita din comun, insa 16 GB sunt suficienti pentru a umple cateva ecrane cu jocuri.

Ecranul nu are o rezolutie fenomenala, insa calitatea imaginii este foarte buna si, desi acesta este de dimensiuni mici, cu timpul te poti obisnui cu cei 5 inci.

Desi nu este trecut in specificatii, procesorul quad core din Tegra 4 folosit pentru Shield ruleaza la 1,9 GHz, iar GPU-ul are 72 de nuclee. Memoria RAM este de 2 GB, iar tipul ei este LPDDR3 si asta asigura o performanta foarte mare pentru un dispozitiv cu Android.

Procesorul este quad core si frecventa lui este dinamica, ajustandu-se in functie de sarcini. Aceasta variaza intre 1,6 GHz si 1,9 GHz. Pentru situatiile in care este nevoie de putere redusa de calcul, procesorul isi opreste toate nucleele si incepe utilizarea core-ului ce nu ofera foarte mare putere de calcul, dar consuma putina energie electrica.

Pe partea de conectivitate Shield sta foarte bine. Ofera posibilitatea de conectare atat pe 2,4 GHz, cat si pe 5 GHz. Si mai mult decat atat, configuratia 2×2 MIMO ofera posibilitatea utilizarii mai multor stream-uri simultan, pe aceeasi frecventa.

Desi este puternic, trebuie sa stiti ca GPU-ul nu are o arhitectura unificata asa cum se intampla in cazul celor din seria 300 de la Adreno. Stim oricum ca NVIDIA nu sunt foarte mari fani ai implementarilor inutile. Daca va aduceti aminte, nici pe vremea lui DirectX 10.1 nu s-au avantat in implementari care mai tarziu s-au dovedit a fi inutile. OpenGL ES 3.0 nu este inutil, dar jocurile ce folosesc acest API lipsesc in momentul de fata asa ca inteleg perfect de ce nu s-au aruncat inca in a face ca GPU-ul lor sa fie compatibil cu acest API.

 

Galerie foto

 

Gaming pe Android

Pare ciudata sintagma asta (gaming pe Android) mai ales cand privim catre toate platformele de gaming deja existente. Insa, adevarul este ca s-a dezvoltat atat de mult incat a devenit un segment pe care pur si simplu nu il mai pot ignora. Ba mai mult, de plictiseala si fara sa vreau in mod neaparat, as putea spune am inceput sa fac parte din el.

Aventurile mele cu jocurile de Android au inceput timid. Ba in avion, ba in metrou, incet-incet incepeam sa imi petrec tot mai multe ore in jocurile stupide pentru aceasta platforma. Mereu cand eram intrebat ce parere am despre Android spuneam ca este doar pentru casual gaming. Totusi, a venit acel moment in care am pus mana pe jocul care avea sa ma captiveze cel mai tare dintre toate si sa imi schimbe radical perceptiile despre acest sistem de operare.

Real Racing 3 este jocul in care mi-am petrecut cele mai multe ore din tot timpul petrecut in jocurile de Android. Cu fiecare ocazie cu care prind un dispozitiv cu Android, imi incarc salvarea si ii dau bataie. Nu este cel mai reusit joc de racing si nici macar nu ma atrage ideea de a astepta pentru livrarea upgrade-urilor masinilor, dar ceva ma atrage – probabil posibilitatea de a te intrece cu prietenii de pe Facebook.

Recent, mai exact anul acesta, s-a produs schimbarea. Au inceput sa apara tot felul de jocuri destul de inteligent dezvoltate pentru platforma mobile. De asemenea, tot mai multe jocuri au inceput sa ofere suport si pentru gamepad-uri si unele isi dau seama ca sunt rulate de pe un Shield.

Primul exemplu care imi vine in minte este GT Racing 2: Real Car Experience, insa numarul acestora este destul de mare. Chiar si vechiturile care mi-au mancat copilaria prin salile de arcade, ca Metal Slug 1, 2, 3, X, King of Fighter 97 sau Samurai Shodown 2 exista pe Android si atunci cand le joci cu un controller sunt al naibii de distractive. Poate sunt chiar cele mai distractive dintre toate tampeniile pline de reclame, dar asta e doar parerea mea.

 

In ceea ce priveste multiplayer-ul pe aceasta platforma, ei bine, el este prezent doar acolo unde a vrut dezvoltatorul jocului. Cele mai multe sunt de tipul Time Shifted Multiplayer, exact ca in Real Racing 3, insa exista si cateva care permit conectarea la un al doilea player prin Bluetooth.

Cu Nvidia Shield gaming-ul este dus intr-o alta directie. Desi per ansamblu seamana cu o tableta fara modul 3G, Shield permite mai multe lucruri. De exemplu, se pot juca o sumedenie dintre jocurile pe PC. Tot ce iti trebuie este un PC cu o placa video GeForce din seria 600 sau mai noua si Steam ce ruleaza in Big Picture. Lista de jocuri ce suporta aceasta tehnologie este destul de mica, insa pot fi rulate chiar si cele ce nu se regasesc in lista. Eu de exemplu am rulat Battlefield 4, singura lui problema fiind aceea ca nu sarea de 15 fps:).

Trecand peste streaming-ul local, una dintre cele mai importante aditii o reprezinta suportul pentru jocurile din Nvidia Grid. Va mai aduceti aminte ce reprezinta acest Grid? Daca nu, va explic succint: este o ferma de servere ce ruleaza jocuri ce pot fi jucate prin streaming. Fiind abonat la acest serviciu nu va mai trebui sa iti faci griji ca nu gasesti jocul X in magazine, deoarece cu Grid totul se intampla in cloud. Singurul downside al acestui serviciu, din pacate, il reprezinta dependenta de o conexiune la internet ultra-rapida. Sa nu credeti ca ajuta la ceva faptul ca downloadezi cu 11 MB/s.

In cazul lui Grid, cel mai important aspect al conexiunii il reprezinta timpul de raspuns deoarece influenteaza in mod direct viteza de reactie a jocului. Am incercat Street Fighter X Tekken prin RDS si mai aveam un pic si spargeam consola de nervi. Lag-ul era de aproximativ o secunda si implicit era imposibil de jucat in vreun fel.

Pe partea de autonomie sta foarte bine. Chiar mai bine decat PS Vita. Si putem discuta de autonomii cuprinse intre 4 ore si chiar 8 ore de joaca. Evident, acest aspect este influentat strict de jocurile pe care decideti sa le rulati. De asemenea, cel mai mare impact asupra autonomiei il are conectivitatea Wi-Fi. Daca acest modul este activat degeaba, acumulatorul se descarca alarmant de rapid si nu te poti astepta la o autonomie mai mare de 5 ore in gaming. Cu modulul Wi-Fi pornit si jucand GT2: Real Car Experience am reusit sa obtin 4 ore si 40 minute de distractie.

De asemenea, daca doriti sa folositi Nvidia Shield pentru a urmari srteam-uri video ep Twitch.tv sa nu va asteptati la autonomii iesite din comun. In general vei putea urmari cam 5 ore de continut video prin streaming tocmai pentru ca este necesara conxiunea la o retea wireless.

 

Concluzii

Nvidia Shield nu este cea mai noua bomba tehnologica. Nu are un GPU compatibil cu cel mai recent API pentru Android insa, in mod clar, poate rula absolut orice joc disponibil in Google Play. Pare un dispozitiv ciudat. Are ecran cat un telefon, dar nu are modul GSM. Este imposibil de spus cu ce seamana acest dispozitiv pentru ca este cam unic.

Se poate ajunge la acelasi lucru cu un gamepad pentru Android si cu un telefon foarte performant. Este destul de clar acest lucru. Insa cu Shield eviti acel moment ciudat in care iti suna telefonul inclestat in clema gamepad-ului. Uiti de grija bateriei telefonului care este secata de orice joc.

Va spun ca de cand detin acest Shield telefonul a devenit un simplu smartphone pe care il folosesc doar pentru vorbit si pentru email-uri atunci cand nu sunt la birou. Pot in sfarsit sa ma bucur de autonomia telefonului si, evident, pot sa ma si joc jocurile de Android la un nivel mult mai avansat.

Tot ce mai trebuie sa fac acum este sa reusesc sa le dau de cap emulatoarelor de Neo Geo si sa imi rejoc copilaria oriunde.

Este adevarat ca Nvidia Shield este mare. Nu se compara cu PS Vita in ceea ce priveste portabilitatea sau cu un telefon mobil. Nu incape in buzunar. Dar nici nu trebuie sa faca asta deocamdata. Chiar daca este un dispozitiv greu, ergonomia face posibila utilizarea lui chiar cu o mana. Evident, daca este nevoie de apasarea unui singur buton sau doua.

Vor mai aparea si alte versiuni, poate chiar cu Tegra 5 si poate vor satisface orice pretentie. Pana una alta, eu ma bucur de acest dispozitiv de gaming portabil, dar nu asa cum speram.

Din pacate, Nvidia Shield nu este disponibil momentan in Europa, insa poate vor decide sa inceapa sa il vand si pe aceasta piata ceva mai dinamica.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.