Cu ceva timp in urma, se vehicula prin presa de tech termenul „phablet”, o strutocamila intre phone si tablet. Acum, porecla parca a fost complet eradicata, iar linia dintre cele doua tipuri de device-uri e tot mai difuza. Traind cu S21 Ultra timp de 2 saptamani, n-as spune ca mai conteaza categoria. E suficient ca e awesome.

Prin contrast, ultimii 4 ani am avut la purtator un Samsung Galaxy S8+, care mi-a fost alaturi si la bine si la greu. Cand a aparut in ianuarie seria S21, parca dorinta pentru un upgrade a fost de nestavilit dupa ce mi-am delectat pupilele cu evenimentul Galaxy Unpacked. Cineva mi-a receptionat telepatic fanteziile si cred ca de aceea ne-am ales cu un Galaxy S21 Ultra la review; asa se face ca articolul in cauza a fost realizat cu sprijinul Samsung.

Primele smartphone-uri aveau dimensiuni mult mai reduse. Au crescut odata cu mine, iar acum imi vine greu sa-mi tin si propriul S8+ in palma. Cumva parca mi-au luat-o inainte. Cei cu mainile mari sunt avantajati, flagshipurile targetandu-i in mod special, dar noi restul avem mai putine optiuni.

Adica sigur, inteleg farmecul la a te juca pe un ecran mare cat cel de cinema, dar eu unul imi prefer buzunarul mai usurel.

Cand vorbim de gaming insa, se schimba perspectiva conversatiei. Normal ca imi place ecranul enorm. Of. Decizi decizi.

Samsung Galaxy S21 gaming experience | WASD

In prezent, nu se mai face o distinctie clara intre consola portabila si mobil, iar S21 Ultra e dovada viu asamblata. Sigur, nu vom juca prea curand Super Mario Odyssey sau Breath of the Wild pe telefon, dar Google Play ofera un catalog generos cu multe titluri excelente.

Iar cu asa multe controllere, servicii de video game straming si jocuri care-si au locul mai degraba pe un monitor de PC, gamingul pe mobil incepe sa rivalizeze cu cel stationar in materie de continut.

Incercand sa fac Ultra-Gaming cu S21 prin conexiunea 5G, ecranul demential cu o rezolutie QHD+ si refresh rate de 120Hz, in saptamanile ce abia au trecut parca am uitat ca trebuie sa raspund la apeluri pe noua consola.

 

Ce este Samsung Galaxy S21 Ultra?

Flagshipul notorii serii Samsung Galaxy S. Luminozitatea displayului OLED ajunge pana la 942 de niti (1500 peak), culorile vibrante sunt de-a dreptul inconfundabile (clasic Samsung), iar refresh rate-ul poate fi setat pe 120Hz, concomitent cu rezolutia de 1440 x 3200 pixeli.

Unii inteleg ca ecranul e cea mai importanta piesa a unei masinarii pe care o numim — mai mult sau mai putin — calculator, iar de aceea este unicul loc unde compromisurile nu sunt justificate. Samsung pricepe asta.

Un telefon catalogat drept flagship trebuie sa ofere performante demne de acest titlu, corect? Ei bine, Samsung si-au facut bine temele si au integrat in al lor S21 Ultra un procesor Exynos 2100. Acesta este succesorul modelului 990. Varianta de S21 Ultra disponibila in America si China vin echipate cu Snapdragon 888, un alt monstru gata de lupta. Atat Exynos 2100 cat si Snapdragon 888 sunt SoC-uri care au la baza procesul de fabricatie de 5 nm si incapsuleaza 8 nuclee fizice care ating frecvente de pana la 2.9 GHz.

Un SoC, adica System-on-a-Chip, in general cuprinde: procesorul, procesorul grafic, memoria, controller-ul USB, circuitele de control al alimentarii si modemul GSM care ne permite conectarea la Wi-Fi, Bluetooth si retele telefonice. Toate aceste componete sunt integrate intr-o singura pastila de silicon, denumita SoC. SoC-ul prezent in interiorul lui S21 Ultra cuprinde doar procesorul, procesorul grafic si controller-ul USB. Memoria RAM este amplasata chiar deasupra SoC-ului.

Varianta internationala de S21 Ultra dispune de un procesor grafic Mali-G78 MP14, iar cea disponibila pentru America si China dispune de un Adreno 660.

Ambele SoC-uri sunt destul de similare. Exynos 2100 are frecventa nucleelor cu doar 60 MHz mai mare decat cea a lui Snapdragon 888. De asemenea, Exynos 2100 poate reda rezolutia maxima de 4096 x 2160, spre deosebire de celalat SoC, care poate reda imagini de pana la 3840 x 2160. La capitolul GSM, Exynos 2100 este mai bun pe LTE, pe cand Snapdragon 888 se descurca ceva mai bine pe 5G.

Samsung S21 Ultra are la dispozitie 12 sau 16 GB de memorie RAM LPDDR5 la frecventa de 3200 MHz. Impreuna cu controller-ul de memorie din SoC, aceste memorii pot atinge viteze de pana la 6.25 GB/s.

Stocarea are formatul UFS 3.1, Snapdragon 888 fiind capabil sa utilizeze si formatul UFS 3.0. S21 Ultra este disponibil in variante cu 128 GB, 256 GB si 512 GB.

Camera frontala are 40 MP. Senzorul optic principal are 108 MP, iar alaturi de acesta regasim un set de 3 camere secundare de 10, 10 si 12 MP.

S21 Ultra dispune si de un procesor neuronal, adica un NPU. Un NPU are rolul de a accelera executarea operatiilor provenite de la algoritmii de machine-learning. Aceste procesoare utilizeaza modelele predictive pentru a-si imbunatati performantele. NPU-urile din ambele dintre cele doua SoC-uri disponibile este capabil sa execute pana la 26 de trilioane de operatii pe secunda, TOPS.

Display-ul cu care S21 Ultra e inzestrat este de tip Dynamic AMOLED 2X si are diagonala de 6.8 inchi. Rata de refresh a ecranului este, chair de pe default, de 120 Hz. Este un display care poate reda culori foarte vibrante si este foarte luminos, avand 1500 de niti, si pe deasupra, este foarte rapid. Astfel nu mai este nevoie sa alegi intre rezolutie inalta sau refresh rate ridicat, precum este in situatia seriei S20 si Note 20. Rezolutia acestui ecran este de 3200 x 1440, avand densitatea de 516 PPI. Senzorul biometric de amprenta foloseste tehnologie ultrasonica si are suprafata de actionare aproape de doua ori mai mare decat pe modelele precedente de telefoane.

Bateria aflata in dotarea lui S21 Ultra are capacitatea de 5000 mAh, aceeasi capacitate fiind regasita si pe S20 Ultra. Puterea incarcatorului rapid pe USB Type-C este de 25W, fiind redusa de la cei 45W cu care ne-a intampinat S20. Mai mult, telefoanele Samsung S21 nu sunt compatibile cu incarcatoarele de 45W. Incarcarea rapida wireless poate fi realizata cu o putere de pana la 15W, iar functia de revers charge poate incarca wireless alte dispozitive cu o putere maxima de 4.5W.

Prin intermediul software-ului rata de refresh a ecranului va fi optimizata in functie de activitatea curenta cu o valoare intre 11 si 120 Hz astfel putand fi redusa temperatura si consumul de energie inutil.

 

 

Mobile gaming in 2021

Mi-a placut asa de mult sa redescopar gamingul portabil cu S21 Ultra, incat mi-am neglijat complet backlogurile de pe PC si console. Oriunde prindeam ocazia, in metrou, pe banca la mall, in masina, acasa, scoteam consola-celular sa bag cate un joc scurt.

Mai exact Brawl Stars, League of Legends: Wild Rift, Sky: Children of Light, Call of Duty: Mobile, PUBG Mobile si, preferatul meu mai nou, Asphalt 9: Legends.

Fiecare joc mi-a oferit alta experienta; asta pentru ca unele din ele si-au aratat potentialul real abia dupa ce am facut rost de un controller adecvat.

Dar mai intai sa vorbim despre cum s-ar juca omul de rand pe un asa telefon de top:

 

Handheld

Recunosc, primul instinct a fost sa descarc Brawl Stars; este my go-to game si trebuia sa imi satisfac prima curiozitate.

Asa am aflat si ca nu stie de 120Hz. Sau setari grafice. Si este limitat la 90 fps. In schimb, luminozitatea si rezolutia ecranului lui S21 imi denota un upgrade mult prea evident fata de batranul meu S8+, care a asistat la destul ore de BS.

N-am ales eu cel mai solicitant joc, insa mi-am dat seama ca n-as fi singurul cu acest obicei. Pana la urma, unii cauta sa umple 2-3 minute cu un meci cat de cat intens pana ce vine sotia de la cumparaturi.

Wild Rift este o varianta super accesibila a lui League of Legends. Nu sunt mare fan League, dar WR chiar se simte ca o portare foarte bine executata. Poate si pentru ca meciurile sunt ceva mai lejere. Nu la fel de hardcore precum in League. Asta il face cumva mai potrivit pentru touchscreen.

Ofera indeajuns de multe setari grafice incat sa-ti croiesti combinatia perfecta, insa S21 Ultra trebuia sa-si dovedeasca titulatura. Cu refresh rate-ul setat la 120Hz si calitatea pe Ultra, meciurile de Wild Rift au decurs lin, fara stres cauzat de intreruperea conexiunii.

Totusi, lin au decurs pana cand am fost nevoit sa mut totul pe low pentru ca framerate-ul scazuse la 80 fps. Cam atunci am devenit din impresionat de calitatea efectelor in dornic sa fac frag-uri. Asa ca am mutat toate detaliile pe minim si am reusit sa revin la mult ravnitul 120 fps.

COD: Mobile mi se pare un viitor inevitabil pentru seria lui Activision. Ritmul alert si natura simpla a gameplay-ului il fac un rival mai apropiat de Brawl Stars decat de Wild Rift, motivul fiind ca un meci poate dura maxim 5 minute.

Apoi nu mi-am putut crede ochilor cat de bine suporta telefonul stresul unui deathmatch. Totul se misca fenomenal de cursiv, iar „butoanele” asigurau receptivitatea de care aveam nevoie. Mai ales intr-un first-person shooter, ecranul lui S21 Ultra iti da sentimentul ca aria vizuala a personajului tau e reprodusa cu fidelitate.

Nu in ultimul rand, am incercat PUBG Mobile. Am o reticenta fata de battle-royale-uri, dar stiu cat de popular poate fi jocul cu tigaia. Nu am beneficiat de experienta smooth din COD din acelasi motiv din care nici posesorii de RTX 3090 nu sunt fericiti cand joaca PUBG pe PC. Pentru ca nu este cel maioptimizat joc de pe planeta.

Per total, as spune ca PUBG ofera o experienta semnificativ mai greoaie, dar trebuie sa mentinonez ca setat pe Ultra graphics. Cu detaliile setate mai jos a fost mult mai cursiv totul.

Un dezavantaj la jucatul cu setarile maxime pe S21 Ultra este temperatura ridicata. Fiind vorba de mai multe efecte ce trebuiesc procesate de catre GPU, si consumul de curent al acestuia este mai mare. Drept urmare temperatura de functionare a GPU-ului va fi crescuta.

Temperatura la care incepe sa reduca frecventele

Gamepad pentru telefon

Primul echipament supus la teste de compatibilitate a fost Razer Kishi.

E practic plug-and-play, caci tot ce am facut a fost sa bag S21-ul in conectorul USB-C, sa-l „imbrac” in cealalta jumatate a lui Kishi si gata.

Mi-a facut putini nervi caci jocurile despre care v-am povestit mai devreme nu sunt compatibile. Singurele pe care le-am putut juca in combinatia S21+Kishi au fost Sky si Asphalt 9. Si oh doamne, nu eram pregatit sa trec asa rapid de la frustrare la euforie.

In Sky am ramas placut surprins cand am vazut pop-ups care imi indicau tutoriale cu iconuri de controller, dovada ca era complet integrat in joc. Partea mai putin buna e ca Sky necesita extrem de multe resurse. Iar in QHD+, setat pe High Performance Mode (60 FPS) si cu luminozitatea la maxim se tot bloca. Cum am redus intensitate au disparut si momentele de supraincalzire.

Bine, ca sa fiu complet impartial, in primele 2-3 minute se misca la 60, dar imediat ce crestea temperatura in interiorul telefonului jocul se inchidea. Quickfix-ul a fost sa reduc luminozitatea ecranului.

Totusi, acum nu mai conta la cate grade ajunge, caci mana mea sedea pe Kishi, nu pe telefon; deci pe ansamblul care si-a castigat din partea mea titlul de consola de buzunar. Cumva reproduce experienta Nintendo, caci acolo jocurile stau adesea la 30 FPS. Doar ca acele console nu au 120 Hz.

Dar Asphalt 9 m-a facut sa uit instant de experienta cu Sky.

As fi facut un subcapitol special dedicat acestui titlu, pentru ca e si motivul din cauza caruia era sa nu termin la timp articolul. M-a transportat direct in copilarie, cand ma jucam NFS: Most Wanted pe PSP sau, ca sa vezi, Real Racing 3 pe Galaxy S2-ul tatei.

Exceptand microtranzactiile, restul esentei Asphalt 9 nu e strans legata de mobil; adica nu te-ar mira sa-l vezi pe TV-ul din sufragerie. Nu as fi zis intr-un milion de ani ca un joc poate sa arate atat de spectaculos, sa se miste fara nicio problema si sa fie atat de captivant printr-un gameplay la fel de simplu.

Si pot spune toate astea pentru ca nu m-am complicat deloc cu touch controls, caci butoanele si joystick-urile de pe Kishi mi-au oferit mai mult decat stricul necesar.

Un singur lucru ma scotea complet din acest dans al nostalgiei: telefonul tot iesea din jumatatea stanga a controllerului. Razer se lauda in tabelul lor de specificati ca S21 Ultra incape, dar cumva panglica nu face suficienta presiune pentru ca e prea intinsa si de fapt incap celelalte S21 in mod corespunzator.  Dar am invatat cum sa pun contra pentru a-l tine manual in loc si sa nu ii mai iasa jumatatea stanga.

 

Samsung Dex

Conectat la monitor (MSI OPTIX MAG274QRF-QD) printr-un USB hub, am fost intampinat pe ecran de o notificare pentru a activa Samsung Dex. Iar interfanta afisata era una asemanatoare cu cea de Windows.

2 lucruri ieseau in evidenta: faptul ca monitorul afisa exclusiv in 60Hz, iar ecranul telefonului putea fi oprit. Motivul pentru cel din urma este limitarea consumului de energie; daca ecranul nu mai „mananca” asa mult curent, GPU-ul si CPU-ul au suficient pentru a rula la capacitate maxima.

Practic S21 Ultra a devenit un mini-PC, foarte util pentru cei care nu sunt dispusi sa investeasca intr-o unitate sau un laptop.

Cu tastatura si mouse-ul pregatite, am deschis pe rand fiecare din jocurile enumerate mai sus. Asa m-am lovit de o problema nescuzabila: cele mai noi si populare jocuri de mobil nu au suport pentru mouse si tastatura. In 2021.

Exceptie o face PUBG, insa doar pe partea de WASD. Atat. Din cele 108 taste functionau doar 4.

Pentru a tinti, trebuia sa simulez via mouse ce as face cu degetele, adica sa tin apasat pentru a glisa si sa dau click pe iconita de pe ecran sa trag. Mi-a amintit de vremea cand emulam Android pe BlueStacks, iar asta nu-i un compliment pentru sistemul de operare devenit de multa vreme matur.

Precizez ca vorbesc de support nativ, caci exista soft-uri care rezolva fix problema asta, dar e destul de dezamagitor sa incerci mouse-ul in COD: Mobile si te alegi doar cu un cursor pe ecran.

Partea mult mai frumoasa e ca Samsung Dex chiar face uz de Windows Key, Alt+Tab, Alt+F4 si alte shortcut-uri folosite in mod frecvent. Daca pe gaming e nevoie de un set nou de caracteristici din partea Google. Macar UX-ul sistemului de operare a mai indulcit amaraciunea.

Am conectat si credinciosul DualShock 4 cat telefonul afisa pe monitor. Spre surprinderea mea, COD ofera suport pentru el, chiar daca pe Kishi l-a uitat. Per total, asta a fost cea mai apropiata experienta de jucatul in sufragerie, cu controllerul in mana, tolanit pe canapea.

Actiunile sunt configurate pentru layout-ul de PS

Zburand si vreo 10 minute in Sky, cu telefonul la incarcat asezat pe un ventilator si DualShock 4 in maini, am primit si avertismentul ca trebuie sa inchid jocul din cauza supraincalzirii. Ca sa fiu corect, a fost unica oara cand am vazut pop-up-ul, caci dupa ce l-am scos de la alimentare am avut parte de o sesiune neintrerupta.

 

 

Verdict

Reticenta fata de mobile gaming se disipa. Inca astept ziua in care GTA IV va aparea pe telefoane, dar pana atunci exista multe alternative care sa umple golul.

S21 Ultra are specificatii atat de bune incat, daca n-ar avea acel modul masiv de camere de pe spate, l-as confunda usor cu un Nintendo Switch. Ba chiar are un ecran de 10 ori mai bun.

Nu mai suntem limitati la a juca doar prin touchscreen, putem conecta controllere prin bluetooth sau exista nenumarate optiuni de gamepaduri cu conector fizic aidoma lui Razer Kishi. Dar pe partea de mouse+tastatura avem doar mediu office.

La capitolul jocuri inca se observa o tranzitie lenta spre refresh rate mare. E bine ca macar sunt cateva titluri cu grad mare de rejucabilitate ca Wild Rift.

In final, cu un telefon ca S21 Ultra vei vrea sa tii tot timpul rezolutia pe maxim, pentru a te bucura de fiecare detaliu, dar asta costa si se reflecta in caldura degajata atunci cand te joci.

E nice to have o rezolutie mare si cu un PPI atat de mare ar ata absolut superb la 120 Hz. Dar la fel ca si in PC Gaming, o rezolutie mai mica aduce doar avantaje. E bine ca macar ai 3 optiuni in materie de rezolutie a ecranului care te pot multi fie ca joci AFK Arena, fie ca joci Wild Rift.

Gamingul cu setarile date pe turbo si frame rate-ul constant nu este inca un dat, asa ca mai avem de asteptat pana ce noi, Ultra-pretentiosii, ne vom putea bucura de o experienta ideala. Desprinsa din filmul PCMR.

Dar ne indreptam in directia aia. Cu pasi mari chiar.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.