În urmă cu aproximativ o săptămână am fost invitaţi de către Asus & Co să luăm parte la una dintre cele mai aşteptate lansări ale anului, aceea a notebookului Asus NX90. NX90 a fost înconjurat de foarte multă vîlvă la noi şi pe bună dreptate.

Cum o lansare de o asemenea anvergură nu poate avea loc decât într-o locaţie cel puţin la fel de exclusivistă, evenimentul a avut loc la Ateneul Român într-o sală în care acustica a pus în valoare cu adevărat performanţele lui NX90.

Ca să detaliem un pic, vă voi povesti în câteva rânduri cum a luat fiinţă NX90 şi mai ales de ce s-a făcut atâta tam-tam în jurul lui.

Evoluţia hardware-ului din ultimii ani a adus în prim-plan plăcile video neglijând celelalte aspecte ale unui produs care să întrunească şi celelalte condiţii ale unui echipament cu adevărat revoluţionar. Astfel, Asus în parteneriat cu Bang & Olufsen şi-au unit forţele şi cele mai luminate capete pentru a obţine cele mai bune rezultate pe toate planurile, fără nici un compromis.

NX90 are un design creat de David Lewis, principalul om din spatele deisgnului echipamentelor Bang & Olufsen, un CPU ce oferă cele mai bune performanţe în momentul de faţă în materie de mobile-computing, completat de un GPU NVIDIA GT335M şi un display FullHD de 18.4″.

Dar să revenim la sunet, inovaţia şi cireaşa de pe tort în cazul de faţă. Asus NX90 are cele mai mari incinte acustice folosite vreodată pe un notebook. Cum probabil aţi observat în fotografiile de pe Internet, acestea sunt dispuse lateralul display-ului pentru o propagare mai bună a sunetului dar şi din raţiuni practice: vibraţiile produse de sunetul foarte puternic ar afecta integritatea componentelor aflate în imediata apropiere.

Puterea foarte mare a amplificatorului este unul dintre atu-urile notebook-ului. Amplificatorul face parte din clasa D, oferă o eficienţă de 90% şi a fost ales din cauza temperaturilor joase la care funcţionează. Distorsiunile armonice sunt sesizabile în cazul unui amplificator din această clasă iar Asus a apelat la Bang & Olufsen pentru a crea un nou codec pentru îmbunătăţirea  calităţii sunetului. Astfel NX90 a ajuns să fie propulsat de o nouă tehnologie proprietară, Bang & Olufsen ICEpower iar Asus a renunţat la Focusmaster în cazul NX90 şi a implementat o nouă tehnologie, Sonicmaster.

Iată şi specificaţiile tehnice ale notebook-ului:

  • CPU: Intel Core i7 Procesor 820QM/720QM : 1.73 GHz – 1.6 GHz, cu Turbo Boost până la 3.06/2.8 GHz
  • Cipset: Intel HM55 Express
  • Memorie: DDR3 1333/1066 MHz DDR3, expansiune până la 12GB RAM
  • HDD: 640GB ,5400rpm
  • ODD: Blu-ray DVD Combo
  • Fax/Modem/LAN/WLAN: Integrat 802.11 b/g/n sau 802.11b/g Bluetooth™ V2.0+EDR incorporat (funcție opțională) (opțional) 10/100/1000
  • Ieşiri: 1 x Microphone-in jack, 1 x Jack ieşire căşti, 1 x VGA port/Mini D-sub 15-pin, 2 x Porturi USB 2.0 (1 pentru E-SATA combo port), 1 x RJ45 LAN Jack, 1 x S/PDIF
  • Card Reader

Asus NX90 este disponibil în România la partenerii Asus la un preţ de 10.000 Lei. Disponibilitatea este momentan destul de redusă deşi conform oficialilor Asus există o cerere mare pe piaţă a acestui model.

La sfârşitul evenimentului Asus ne-a pregătit o surpriză: un mini-recital marca Paula Seling, care a smuls ropote de aplauze audienţei. Vă las în compania fotografiilor de la eveniment.

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.