Activision a anuntat Call of Duty: Mobile pentru Android si iOS, dezvoltat in colaborare cu Tencent si folosind platforma Unity. Jocul free-to-play, anuntat initial doar in China, aduce harti, moduri, arme si caractere din intreaga franciza Call of Duty, inclusiv seria „Black Ops” si seria „Modern Warfare”.

Pentru a sarbatori anuntul jocului, Activision a lansat primul trailer al acestuia. In el, puteti vedea exact ce intentioneaza dezvoltatorii Call of Duty Mobile sa creeze. Sunt prezentate cateva tactici de lupta, manuirea armelor si o idee despre cum vor arata hartile.

Jocul este in curs de dezvoltare de catre studioul Tencent Timi, exclusiv pentru Android si iOS, si are mai multe moduri de joc head-to-head, cum ar fi Team Deathmatch, Search and Destroy si Free-For-All. Totodata, jocul va include hartile Nuketown, Crash, Hijacked si multe altele.

Jocul, creat pe platforma Unity, va permite, de asemenea, jucatorilor sa castige si sa deblocheze caracterele clasice Call of Duty, arme, scoruri si alte unelte pentru a-si dota si personaliza echipamentele in timp ce lupta pentru a fi printre cei mai buni din lume.

„Livram experienta definitiva, a actiunii din First-Person, in noul joc pentru mobile, impreuna cu grafica si tot ce defineste un joc Call Of Duty „, a spus Chris Plummer, VP, Mobile la Activision, intr-o declaratie pregatita.

„Impreuna cu echipa uimitoare de la Tencent, aducem o colectie de cele mai iubite harti, moduri competitive, caractere familiare si arme recunoscute de-a lungul acestei francize, intr-o experienta epica pentru prima data pe mobil”.

In plus, Activision a sustinut ca Zombi si un mod battle royale (desi nu explicit Blackout) vor fi introduse in viitorul apropiat pe versiunea mobila.

Fanii se pot pre-inregistra pentru Call of Duty: Mobile de aici. De asemenea, prin inregistrare, jucatorii vor primi cele mai recente stiri legate de joc si vor avea acces la versiunea beta publica, care este programata pentru vara anului 2019 in anumite regiuni.

Cu siguranta, Call of Duty: Mobile va fi un competitor de temut pentru jocurile de tip battle royale ca PUBG Mobile si Fortnite.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.