Ne mai despart aproximativ două săptămâni de lansarea noii microarhitecturi Intel cu nume de cod Haswell şi iată că Fractal Design anunţă lista de compatibilitate a surselor proprii cu noile procesoare.

Dacă vă întrebaţi de ce este necesară o certificare a surselor de alimentare, este vorba de o nouă funcţie de economisire a energiei. Aceasta din urmă va debuta odată cu cea de-a patra generaţie de procesoare Intel Core. Denumită C7, noua funcţie este o aşa zisă „deepest sleep state” şi va permite reducerea consumului procesorului în momentul în care sistemul hibernează la numai 0.05A (0.6W).

Această veste bună are şi o latură mai puţin bună, din păcate. Majoritatea componentelor din sistem alimentate de pe linia de 12V (printre care se află şi procesorul) se opresc complet sau funcţionează în mod de consum redus atunci când sistemul hibernează. Încărcarea liniei de 12V scade semnificativ odată cu activarea funcţiei C7 pentru procesor. În paralel cu o incărcare mai mare pe liniile de 3.3V şi 5V, se poate ajunge în punctul în care reglarea tensiunilor de alimentare nu mai este facută corespunzător în cazul unor surse. Cred că nu mai este necesar să spun că acesta nu este un lucru bun pentru sănătatea sistemului.

Lăsând la o parte descrierile tehnice, dacă abia aşteptaţi să puneţi mâna pe un Haswell şi vă tentează şi o sursă Fractal Design, ar fi recomandabil să alegeţi un model din seriile Newton R3 sau Tesla R2. Conform comunicatului de presă, acestea nu au probleme cu dieta noilor procesoare. Seria Integra R2, în schimb, primeşte un „Likely compatible” (compatibil, cel mai probabil) drept calificativ. În acest caz, „cel mai probabil” înseamnă că dacă nu aveţi prea multe componente prin sistem care să fie alimentate de pe liniile de 3.3V şi/sau 5V, nu o să aveţi probleme.

Aveţi mai jos lista de compatibilitate:

Fractal Design anunţă lista de compatibilitate a surselor proprii cu viitoarele procesoare Intel Haswell

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.