Computex începe mâine şi tot de mâine va începe nebunia lansărilor şi anunţurilor de noi componente. GIGABYTE a dat startul încă de azi anunţând o nouă placă de bază bazată pe cipsetul Intel Z68 Express –  Z68XP-UD3-iSSD, placă de bază care vine în bundle cu un SSD Intel de 20GB din seria 311.

„Oferind un SSD Intel din seria 311, optimizat pentru tehnologia Intel Smart Response, împreună cu placa de bază GIGABYTE Z68XP-UD3-iSSD, putem aduce beneficiile creşterii vitezei de răspuns a sistemului mai multor utilizatori,” a spus Pete Hazen, director de marketing pentru Intel Non-Volatile Memory Solutions Group.

Seria de plăci de bază GIGABYTE Z68 este echipată cu tehnologia Intel® Smart Response care, în teorie, permite performanţe ale sistemului similare cu cele ale sistemelor echipate cu SSD-uri. Tehnologia Intel® Smart Response foloseşte un sistem inteligent bazat pe încărcarea în cache a aplicaţiilor folosite în mod frecvent pentru a se îmbunătăţi performanţa şi timpul de răspuns ale sistemului

Despre soluţia Smart Response v-a vorbit, în detaliu, Octavian aici. Z68XP-UD3-iSSD va fi disponibilă la începutul lunii iunie la un preţ estimativ de 376$.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.