Tegra 3 este un procesor quad-core nativ care funcționează la o frecvență de 1.3 Ghz și este construit folosind tehnologia TSMC pe 40nm. Asta înseamnă, pentru cei mai puțini tehnici, că va consuma mai puțină energie dar va oferi în același timp performanțe foarte bune datorită arhitecturii „4+1”. Conform reprezentanţilor NVIDIA, această arhitecură permite folosirea progresivă a celor patru nuclee şi rezervarea celui de-al cincilea pentru aplicaţiile uzuale.
Pe noi acest lucru nu poate decât să ne bucure deoarece este primul telefon mobil care foloseşte Tegra 3 şi astfel ne vom putea bucura de jocuri cu o grafică ce va rivaliza cu cea de pe console.
“HTC One X dotat cu Tegra 3 oferă o experienţă pe care consumatorii o vor aprecia cu siguranţă,” a declarat Kouji Kodera, Chief Product Officer HTC. “Ştiam că următorul nostru smartphone trebuie să fie cu adevarăt impresionant. Acesta este motivul pentru care am decis să colaborăm cu NVIDIA.”
Detalii legate de preţ şi disponibilitate nu avem încă dar sperăm că vom putea vedea HTC One X şi în ofertele operatorilor de telefonie români până în luna iunie a acestui an când este preconizat să apară următoarea generaţie Tegra (Wayne).