Intel a reusit o lovitura de imagine de mare proportii incheiind un partereriat cu echipa de FC Barcelona.

Probabil alarmati de posibilitatea ca Microsoft sa se alieze cu Real Madrid prin redenumirea stadionului Santiago Bernabeu, Intel s-a miscat repede si a recurs la cea mai mare rivala a galacticilor pentru a castiga la nivelul de imagine.

Ce inseamna mai precis aceasta alaturare a brand-urilor? Intel promite sa asigure tehnologia de care Barca are nevoie pentru a se afla cat mai aproape de fani, pentru ca jucatorii, staff-ul si juniorii sa aiba cele mai noi si inovative dispozitive in scopul imbunatatirii antrenamentelor, metodelor de urmarire a performantelor si totodata, a cresterii creativitatii la nivelul cultural. Astfel, FC Barcelona va deveni un club care va avea la dispozitie cele mai noi tehnologii Intel, iar fanii vor beneficia de o experienta inedita atunci cand vor vizita sau se vor afla pe stadionul Nou Camp.

„Acest parteneriat este pentru Intel mai mult decât o sponsorizare”, a declarat Deborah Conrad, Chief Marketing Office, Intel. „Tehnologiile pe care le dezvoltăm și programele la care lucrăm împreună sunt concepute pentru ca FC Barcelona să devină cel mai avansat club de fotbal din lume din punct de vedere tehnologic și pentru a lansa una dintre cele mai ambițioase inițiative la nivel educațional”, a adăugat ea.

Este pentru prima data cand numele unui sponsor (logo-ul Intel Inside) se va afla pe interiorul unui tricou al unei echipe de fotbal. Tricoul a fost prezentat de catre presedintele clubului FC Barcelona, Sandro Rosell, si de doi jucatori emblematici ai echipei catalane: Gerard Pique si capitanul Carles Puyol, urmand sa fie folosit pentru prima oara cu acest logo in meciul de pe 14 decembrie in compania celor de la FC Villarreal.

„Este o mândrie extraordinară pentru FC Barcelona să își unească forțele și să împărtășească aceleași valori cu o companie de un așa prestigiu, cum este Intel”, a spus Rosell. „Suntem deschizători de drumuri în domeniile noastre și sunt convins că această colaborare pe care am început-o astăzi este foarte importantă. Are o semnificație mult mai mare decât o sponsorizare.”

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.