Kingston au anunţat lansarea unor ediţii limitate de kit-uri de memorie RAM şi SSD-uri sub brandul Na’Vi, realizate în colaborare cu Natus Vincere. Acestea se adresează celor mai pretenţiosi jucători şi dispun de un design unic.

Dacă primul lucru care v-a venit în minte au fost extratereştrii albaştri din Avatar, ar trebui să ştiţi că Na’Vi în această situaţie este prescurtarea pentru Natus Vincere. Aceştia din urmă sunt unul dintre cele mai premiate cluburi de eSports din lume, cu peste 2.5 milioane dolari câştigaţi în urma participării la campionatele de sporturi electronice. Echipa de Counter-Strike 1.6 a Na’Vi a câştigat în 2010 trei campionate de top (Intel Extreme Masters, Electronic Sports World Cup şi World Cyber Games), situaţie unică pe scena sporturilor electronice. De asemenea, în vara lui 2011 au câştigat campionatul DotA 2 – The International şi şi-au adjudecat premiul de 1 milion dolari.

Revenind la produse în sine, vorbim de două SSD-uri Kingston HyperX 3K şi de două kit-uri de memorie DDR3 Kingston HyperX Genesis. SSD-urile pun la dispoziţia utilizatorului un spaţiu de stocare de 120GB (SH103S3/120G-NV) sau 240GB (SH103S3/240G-NV) şi folosesc controllere SandForce SF-2281, chip-uri MLC NAND Flash şi o interfaţă SATA3. Controller-ul suportă funcţiile SMART, TRIM şi Garbage Collection. Vitezele anunţate sunt de 555MB/s pentru citire secvenţială, respectiv 510MB/s pentru scriere secvenţială.

HyperXYellow

Noile kit-uri de memorie fac parte din seria Kingston HyperX Genesis şi oferă capacităţi de 8GB (2x4GB, model KHX16C9C2K2/8) sau 16GB (2x8GB, model KHX16C9C2K2/16). Chip-urile de memorie RAM DDR3 funcţionează la o frecvenţă efectivă de 1600MHz cu latenţele 9-9-9 (valoarea latenţei Tras nu este anunţată, însă este probabil ori 24 ori 28) la o tensiune de alimentare de 1.5V.

Ediţiile limitate Na’Vi pot să fie recunoscute uşor după schema coloristică. Produsele sunt pictate cu negru şi galben (modulele de memorie folosesc PCB-uri negre, se pare) şi au la vedere sigla Na’Vi. Noile produse sunt disponibile în Romania prin intermediul magazinului online eMag. Preţurile nu au fost anuntate.

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.