Am întârziat ceva vreme cu acest material datorită aglomerării evenimentelor la care am fost invitaţi în ultima vreme dar şi din cauza faptului că abia în urmă cu câteva ore am reuşit să obţinem ultimele detalii concrete care ţin de finalul apoteotic al acestui concurs.

15 roboți autonomi, capabili să execute acţiuni specifice, fără intervenţie umană, fără control teleghidat, constructori inventivi și dăruiți scopului lor și un public interesat, au reprezentat rețeta succesului celei de-a 4-a ediții a Concursului Național de Robotică ROBOCHALLENGE, faza naţională. Această ediție a reunit cele mai importante centre universitare de profil tehnic din țară: Universitatea Politehnica din București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați.

Deja consacrată, Robo-Sumo a reprezentat aşa numita proba tradițională, fiind tema ediției anterioare, care s-a bucurat de un real succes. Proba s-a desfăşurat între 2 roboţi autonomi plasaţi într-un ring. Fiecare robot a incercat să-şi scoată adversarul în afara ringului şi în acelasi timp să evite să cadă în afara suprafeţei de joc. Primul ieşit din „teren” pierde runda. Regula de joc este cel mai bun din 3 runde. Robotul care câştigă cele mai multe meciuri câştigă proba.

Robo-LaserMaxx reprezintă o noutate atât pentru concursul Robochallenge, cât şi pentru concursurile de robotică internaționale. Totoadată a fost o provocare pentru participaţii anilor trecuți și i-a ambiționat pe cei nou înscriși să se autodepășească. Confruntarea a avut loc între doi sau mai multi roboţi pe durata a 3 minute. Fiecare robot a trebuit să își găsească adversarii prin labirint și folosind raza laser să îi țintească pe aceștia în zonele vulnerabile, mascate sub forma unor senzori. Fiecare țintire corectă este punctată. Câștigătorul este desemnat de punctajul maxim.

Pentru cei mai puțin experimentați a existat și proba Robo-Line Follower, având un nivel scăzut de complexitate, special concepută pentru elevii din cercurile de electronică ale Palatelor Copiilor din ţară. Prin această probă s-a dorit atragerea tinerilor către facultățile cu profil tehnic, în special către cele de profil electric, adesea criticate pentru teoretizarea excesivă a cursurilor și lipsa de practică. Acest concurs reprezintă o soluție alternativă de a pune în practică cunoștințele teoretice din facultate și reprezintă o provocare pentru orice student aspirant la titlul de inginer.

Emoțiile au fost mari deopotrivă pentru concurenți și pentru roboți. Probele au fost solicitante pentru micile creații, dar ca de fiecare dată acestea s-au descurcat onorabil și s-au ridicat la măsura așteptărilor, uluind publicul cu dârzenia lor și dorința de a câștiga. Remize impresionante (meciurile dintre roboţii Bazinga și Machiavelli), victorii rapide (Tescot este campionul declarat) și înfrângeri ceva mai dure, sunt doar câteva din lucrurile care au reprezentat punctele esenţiale ediției.

Cu toate acestea, scopul concursului a fost găsirea celui mai determinat și bine dotat robot, capabil să ne reprezinte țara la Concursul Robotchallenge ce va avea loc la Viena, în 2012. Cu un punctaj final de 1400 de puncte, Bazinga – Cluj-Napoca a fost încoronat drept câștigător al celei de-a 4-a ediții a Concursului Național de Robotică Robochallenge și împreună cu echipa constructoare (Oana Joița, Bogdan Hopulete, Bogdan Geniș, Andrei Florea) sperăm să revină cu un premiu anul viitor. Pe podium s-au mai clasat Tescot – București, Megan Fox – București și Sylar – București, toți fiind cunoscuți din edițiile anterioare ale concursului.

Iată galeria foto şi un mic filmuleţ din care vă puteţi forma o părere despre cum a arătat proba de Robo-Sumo.

 

 

 

http://www.youtube.com/watch?v=zx-dSyJFpuo

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.