Cum piaţa dispozitivelor de stocare a luat avânt în ultima vreme, se pare că unii dintre producători nu se mai mulţumesc cu securitatea oferită de soluţii precum Bitlocker-ul din Windows şi încearcă să implementeze propriile soluţii.

Este şi cazul Verbatim, care a lansat astăzi o nouă soluţie de stocare.

SSD-urile, numite generic SSD Secure Express Card, vin în trei variante, de 16, 32 şi 64 GB, toate trei beneficiind de criptare hardware, cu cifru AES 256 biţi.

Practic cele trei SSD-uri sunt memory stick-uri ceva mai mari, dar care beneficiază de un nivel de securitate ridicat. După cum v-aţi dat probabil seama, dispozitivul se conectează la notebook / netbook prin slotul Express Card şi dacă vă întrebaţi cumva, nu afectează foarte mult autonomia, este plug and play şi este compatibil cu Windows XP şi Vista. Din momentul conectării, veţi avea nevoie de o parolă. Aveţi grijă, conţinutul drive-ului este şters automat după 10 introduceri greşite ale parolei.

Momentan, nu avem un preţ oficial şi conform comunicatului de la Verbatim, vor fi în curând disponibile pe rafturile magazinelor în variantele 16GB şi 32GB.

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.