Era clar că la un moment dat vom vedea o variantă de PC a 3rd person online shooter-ului produs de Massive Entertainment ce a făcut furori la prezentarea de la E3 2013. 

Developerii susţin că această decizie a fost luată datorită comunităţii înflăcărate care a ţinut musai să creeze o petiţie online şi să o semneze în masă. Serios? E drăguţ când aud de aşa ceva, însă sincer o variantă de PC a unui joc, mai ales a unui shooter cu componentă principală online era cea mai logică şi mai sigură opţiune pentru a îţi face jocul cunoscut.

Culmea……studio-ul de development suedez Massive Entertainment a început cu jocuri de PC ca Ground Control şi World in Conflict, aşa că de ce nu ar fi făcut o variantă de PC chiar şi fără îndemnarea din partea fanilor?

Dar na, Ubisoft cam aşa operează faţă de platforma noastră iubită, însă vom vedea dacă The Division se va ţine pe picioare când vom pune mâna pe joc în anul 2014. Până atunci, bravo nouă? Cel puţin aşa zice Massive Entertainment în clipul de mai jos.

 

Similar Articles

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.