CES 2015: A 5-a generatie Intel Core debuteaza

Intel a anuntat noua generatie de procesoare Intel Core, a 5-a de pana acuma. Ni s-au promis multe cu acestea iar foarte curand vom putea sa si simtim pe pielea noastra cam cum se misca ele. Abia asteptam. Intel a lansat la CES 2015 cea de-a cincea generatie

NVIDIA lansează astăzi a doua generaţie ION

Astăzi, în cadrul CeBIT 2010 care are loc la Hanovra, Germania, NVIDIA a anunţat oficial lansarea celei de-a doua generaţii NVIDIA ION. Prin comparaţie cu netbook-urile obişnuite, netbook-urile ION vor aduce o performanţă de până la 10 ori mai mare, precum şi o autonomie sporită, de până la

Intel amână lansarea lui Lynnfield

Conform unor informaţii "scurse" pe Internet, Intel va amâna lansarea noului procesor Lynnfield (i5), programată în iulie. Noile procesoare i5 vor fi disponibile în magazine la sfârşitul lui august-începutul lui septembrie 2009, la fel ca şi noile cipseturi P55. i5 va fi un procesor destinat pieţii mainstream. Tactat la trei

Noile Notebook-uri U/UX şi netbook-uri Asus EEE Seashell

Marţi 26 mai, Asus România a lansat în clubul PAT din Bucureşti nouă noi serii de notebook-uri, U şi UX şi o nouă familie de netbook-uri Asus EEE PC "Seashell". Noua serie Asus U rezolvă dilema dintre design şi funcţionalitate, oferind performanţe maxime păstrând tradiţia ASUS a unui design de