Sunt un impatimit al genului stealth si al seriei Thief, asa ca era normal sa fiu la fel de impatimit cu privinta la anumite discutii legate de joc purtate cu altii pe retelele sociale. Insa mi-am dat seama ca am abordat situatia gresit, dar acum sunt pregatit sa imi accept soarta si termin acest review, once and for all.

Development pe tiptil

Ma asteptam ca achizitia acestei francize de catre publisherul Square Enix sa fie un triumf pentru cei care adora genul stealth, cat si pentru cei care ar trebui sa vada cu ochii lor cum numai aceste jocuri sunt capabile sa iti creeze o atmosfera unica.

Protagonistul seriei, Garrett, un maestru hot, revine pentru a patra oara in actiune dupa ce trece printr-o trauma legata de un invatacel pe care il avea in grija sa. Dupa aceasta pierdere zdrobitoare, Garrett trece din nou la treaba pentru a isi continua munca „cinstita”, incercand, in acelasi timp, sa afle mai mult despre cultul misterios care l-a costat viata unei persoane nevinovate. Bine, sincer nici nu mi-am dat seama daca cineva anume a avut vreo vina, pentru ca scenariul este la fel de confuz ca si cel ce s-a ocupat de el, dar pana la urma in ziua de azi o poveste buna poate fi usor voalata, asa ca vorbind despre un univers steampunk este irelevant. De ce? Pentru ca multora pur si simplu nu le pasa.

Nu stiu daca Garrett avea un episod de amnezie disociativa sau daca scenaristul sufera de asa ceva, nici nu cred ca mai conteaza pentru ca pana si finalul jocului e la fel de ciudat si lipsit de explicatii logice sau un cliffhanger inteligent. Important este sa stim ca exista un raufacator la sfarsit, ca imaginea orasului este una tipica secolului 18 unde burghezia profita de clasa muncitoare. Au mai incercat ei sa faca un mic fan service pe alocuri cu fel si fel de referinte supranaturale. Problema este ca jocurile vechi au luat multe teme supranaturale precum druidismul, ocultism tocmai pentru a te pune in mijlocul unui razboi in care Garrett nu avea mare aport.

Fast forward in anul 2014 si acum Garrett devine un cruciat impotriva raufacatorilor de parca asta il opreste sa isi continue munca in alta parte. Nu zic nu sa imi oferi putina culoare personajului si sa il faci mai placut prin a ii da niste trasaturi de justitiar, insa aceasta franciza nu ar trebui sa aiba asa ceva pentru ca after all, e un joc in care trebuie sa te furisezi si sa iti faci munca asa cum stii tu mai bine. Eidos Montreal mi-a oferit mai mult decat trebuia si pe cealalta parte au uitat complet de originile protagonistului. Nu exista nici o explicatie logica, chiar si la finalul jocului pentru aceasta lupta a lui Garrett impotriva raului. E pusa acolo doar ca sa fie un motiv de Good vs Evil. De unde si pana unde? Garrett este un personaj neutru, asta a fost sarmul, asta a fost magia adevarata a jocurilor precedente.

Stiai bine ca vrei sa te implici intr-un razboi, insa personajul principal nu avea nici un motiv pentru a se implica. Gradul de imersiune in bocancii hotului suprem era sporit tocmai din cauza faptului ca erau niste lucruri rele care se intamplau in culise, insa nu prea puteai sa vezi si nici sa atingi sau sa gusti adevaratul plot. Sa imi fie invatare de minte pentru ca vreau ca protagonistul meu sa aiba vreo identitate aparte fata de alti protagonisti in anul 2014. Rusine Ghioca. Rusine!

Ce-i drept, se investesc multi bani in a convinge publicul sa isi dedice timpul pentru a iti descoperi mitologia lumii pe care ai creat-o, dar la cum se fabrica jocuri an de an, e destul de usor sa te pierzi in cacofonia a sute de coruri care incearca simultan sa iti capteze atentia.

Am terminat acest joc cu gandul ca nu voi mai vedea asa ceva niciodata. Un gust amar, o lipsa totala de satisfactie, ba chiar o piatra luata de pe suflet este tot ce mi-a ramas dupa finalul jocului. Conteaza pentru tine ca gamer sa mai fi satisfacut de o poveste bine regizata? Nu. Nu mai conteaza. Tot ce trebuie sa faci acum este sa dai din cap politicos si sa spui ca totul a fost extraordinar si ca mai bine de atat nu se putea.

Partial e adevarat, Thief este un joc bun. Mai bine de atat nu se putea. Nu se putea pentru ca nu au fost destui bani si timp, asa ca asta a fost nivelul de calitate. Evident, Thief nu este singurul joc din catalogul Square Enix care se bucura de un asemenea tratament, dar hei, exista sperante pentru oricine, oricand.

Gameplay-ul este neatins in mare parte. Ti se da o cutiuta de nisip in care te muti de colo-colo pentru a fura varii obiecte, a completa misiuni secundare si cam atat. Ai un oras bine realizat din punct de vedere al arhitecturii si al stilului grafic si cam atat.

Explorarea unui oras intr-un joc de stealth ar trebui sa fie prin definitie destul de libera, insa odata cu Dishonored cred ca majoritatea developerilor care vor lucra cu acest gen de jocuri, se vor limita la ce e sigur si merge, nimic mai mult. Dealtminteri, asta m-a dezamagit, Thief nu incearca sa fie ceva mai bun, nu ridica stacheta, nici nu incearca sa reia franciza de unde trebuia si sa o propulseze in next-gen. Nici macar nu exista un buton care sa te lase sa sari, totul merge pe trend-ul ala enervant numit „Contextual Actions”, ceea ce e stupid, dar asta e. Daca nu vrei sa pui omul sa exploreze, arunca-i niste locuri predefinite unde poate sa se duca, nu-i oferi libertate deplina, make it easier on the poor soul.

Ce inseamna next-gen cand discutam despre gameplay? Nimeni nu stie, nici eu, nici alti colegi de breasla nu au putut sa imi raspunda la aceasta intrebare si nimeni nu cred ca va putea raspunde.

Am sa presupun ca next-gen inseamna accesibilitatea si usurinta de a intra intr-un joc fara a te imbarliga in fatete irelevante si dificile ale jocurilor de dinainte. Pe scurt, daca nu iti baga nimeni o lingurita cu orez in gura, spunandu-ti exact cum sa tii lingura, cum sa mesteci orezul si cand sa il inghiti, atunci asta ar fi cea mai buna trasatura a unui joc next-gen si anume gameplay-ul de tip mura-n gura. Evident, mura-n gura e optionala, pentru ca fanii seriei merita un joc care sa fie dificil. That’s the spirit!

Am impresia ca multi nu cunosc termenul de joc pur stealth in ziua de azi, insa Thief incearca sa iti ofere o experienta cat mai fidela….asa putin cate putin. Nu te poti apara impotriva atacatorilor foarte eficient, daca ataci o poti face eficient doar din umbre, pe scurt, esti vulnerabil si AI-ul inamic are la dispozitie toate resursele ca sa te vaneze si sa te puna la punct……insa asta nu se intampla in nici un moment al jocului. De multe ori am vazut cum o patrula de garzi se uita in directia mea la cativa pasi, doar pentru a observa cum fac 180 grade the other way. Nu exista tensiune in ceea ce priveste acest aspect. De multe ori am scapat din mici greseli precum usi deschise, doar ca sa vad cum AI-ul neindemanatic isi vedea linistit de script-ul lenes caruia i-a fost inmanat de catre programatori.

Libertatea de a fi deziluzionat

E dragut ca mai gasesti developeri ca Eidos Montreal carora le pasa de toate categoriile de gameri. In special prin faptul ca Thief iti permite sa iti personalizezi dificultatea jocului prin a elimina anumite carje menite sa iti usureze gameplay-ul. Nu prea inteleg de ce acest lucru este popular in cercul jocurilor Square Enix, insa eu consider ca e destul de nesanatos pentru toti sa nu stii ce sa faci cu jocul pe care l-ai dezvoltat.

Pana la urma, developerii petrec ore nedormite pentru a iti livra tie, gamerului pasionat, un produs de care sa te poti bucura, asa ca de ce mi s-a oferit un produs pe care sa mi-l fac singur daca developerul imi limiteaza personalizarea experientei. Intelegeam daca Thief era un joc open world de tip sandbox, sa vina cu astfel de optiuni incluse, dar in cutiuta mica oferita de joc multe dintre optiunile de limitare sunt puse acolo pentru nimic.

De exemplu, multe dintre nivelele jocului (organizate in districte sau misiuni) iti ofera cateva cai de acces alternative, dar nici acelea nu te duc undeva anume in cateva cazuri. Am ajuns sa petrec o jumatate de ora in fiecare district al orasului tocmai pentru a descoperi, doar ca sa imi vad cum caile „ascunse” nu ascund nici un fel de secret.

It doesn’t make any sense. Garrett are echipament pe care il poate folosi pentru a avea un avantaj distinct asupra tuturor, insa de multe ori tin acel echipament degeaba in inventar. Nu exista nici un fel de management al resurselor sau vreun mod in care sa ma gandesc bine daca sa folosesc o sageata cu apa sau un blunt arrow pentru a obtine vreun avantaj si daca vine un astfel de moment, e unul care se intampla o data sau de doua ori pe capitol.

Cu toate lipsurile mentionate, Thief face un lucru bun in a iti oferi niste misiuni secundare, asemanatoare cu obiectivele bonus din titlurile precedente and that’s nice pentru ca acestea sunt cumva mai in tema cu meseria protagonistului. Mini-game-urile de tip lockpicking sau safecracking sunt mult mai placute si mult mai la obiect si asta e un lucru bun pentru ca nu multi au rabdarea sa stea 2 – 5 minute sa rezolve un puzzle.

Nu pot sa discut despre celelalte fatete ale jocului precum sistemul de Focus sau Upgrades pentru ca am ales sa joc jocul pe dificultatea Master fara nici un fel de carja atasata. Am incercat sa joc o experienta pur Thief si asta am primit intr-o oarecare masura.

TL;DR – Cum poti sa mai ai incredere intr-un developer care taie gameplay stanga si dreapta, justificand acest lucru pentru ca fanii au cerut asta. Nu are nici o logica. Pana si cei care nu au jucat seria veche Thief pe PC trebuie sa isi aduca aminte de jocuri steatlh bine realizate ca Metal Gear Solid pentru Playstation 2 & 3 si Perfect Dark Zero pentru Xbox 360. Nu ai nici o scuza in 2014 sa mai ceri Gold Pass unor produse marcate AAA facute in graba.

Next Generation Thievery

Fiind un joc next-gen din punct de vedere vizual, Thief este intr-adevar succesorul adevarat al seriei. Din acest aspect, toate nivelele prezente in joc sunt acolo sa iti aduca aminte ca industrializarea agresiva a adus progrese, dar si regrese in viata umana. Am mai auzit cum multi s-au plans de paleta de culori limitata la gri si albastru a graficii. Sa fim sinceri, nici seria veche nu a venit cu o paleta de culori bogata din cauza faptului ca jocul se bazeaza in principiu pe un contrast foarte puternic intre lumina si umbra. Cat despre ecranele de incarcare enervante care marcheaza tranzitionarea intre zone, well, sincer asta este o problema a anului 2014 care era prezenta si in anul 98, insa mai conteaza cand deja cam oricine a pus mana pe joc stie prin ce development hell a trecut acest joc?

Mai degraba, Thief este un tur grafic foarte bine realizat. Tineti minte ca am spus grafic, caci partea audio este discutabila, insa despre acea componenta voi discuta ceva mai incolo. Anyway, paleta de culori este acceptabila, iar engine-ul Unreal Engine 3 isi face treaba cu brio dupa cum vedeti in screenshot-urile de mai jos.

Fiind un port de PC surprinzator de bine optimizat, Thief primeste inca o bomboana pentru faptul ca ofera unui PC gamer, cat si unui Console gamer fix ceea ce trebuie, adica varietate. Thief reda aceasta experienta in 60 de cadre fara sa clinteasca catusi de putin, chiar si pe configuratia mea de acasa. Pe PC lucrurile stau bine in ceea ce priveste portarea si optiunile grafice cu care te poti juca, ba chiar are si o optiune de Benchmark which is quite nice pentru cei care vor sa isi ia placile video in teste.

Marele meu repros este mai mult indreptat catre partea audio a jocului care este groaznic realizata. Nu exista un engine separat pentru audio-ul jocului, nu exista un voice acting bine pus la punct, nu exista acustica, nimic, doar bug-uri de sunet. Diferenta dintre un zid din beton si unul de lemn este inexistenta, tipurile de materiale pe care calci nu au nici un fel de rezonanta. Din nou, cine nu a jucat un titlu din seria precenta nu isi va da seama imediat, dar stati linistiti ca aceasta ar fi cam singura problema a corpului tehnic al jocului. La fel, muzica nu este nici ea foarte inspirata, jocul avand o coloana sonora care puncteaza bine atmosfera doar in anumite nivele.

Thief trebuia sa fie jocul gamerului fidel dupa sunet, insa din pacate this isn’t the case.

Imi pare foarte rau insa, caci actorul de voce ce il interpreteaza pe Garrett este un baiat destul de bun in ceea ce face, insa nici scenaristul si nici colegii lui de breasla nu il ajuta deloc sa creeze o experienta auditiva mai demna.

Un jaf indraznet

Din păcate, acestui joc i s-au acordat puncte pozitive nu pentru ca ar fi cine stie ce minunatie, caci hai sa fim sinceri, comparativ cu alte titluri recente din categoria sa, Thief este bottom of the barrel. Din pacate, la noi se propaga un fel de circlejerk la infinit fara sa se realizeze de fapt ca noi stagnam pe fiecare moment cand pupam in fund si ridicam in slavi ceea ce ar trebui sa vina la noi si sa ne trezeasca interesul si atentia, dar din pacate asa merge segmentul romanesc de presa. Vorba cuiva: „De cacat.”

Pe scurt, Eidos Montreal au posibilitatea sa exploreze in detaliu acest gen acum ca au trecut prin chinurile facerii. Daca Square Enix este la fel de optimist in a proiecta cifre de vanzari cum a facut cu 3rd person-ul Tomb Raider 2013, atunci sunt sigur ca il vom vedea din nou pe Garrett intr-un viitor apropiat intr-un oras mai bine realizat cu un AI care sa fie atent la detalii si un sound design top notch.

Pana atunci, poti sa te joci Thief linistit fara sa ai vreo pretentie anume. Mi-am dat seama ca experienta livrata a fost mai degraba una experimentala, decat una finisata. Nu stiu de ce s-a luat astfel de decizie, mai ales ca Thief NU este un joc de tip Early Access, dar hai fie. Merg pe mana alora mai mari care au sotii si copii….ei stiu ce vor de la viata!

Thief poate fi cumparat pentru un pret modic de aici. La preţul de 80 RON se reflectă şi calitatea acestui joc. Thief is allright, dar numai daca Square Enix va investi mai multe resurse in echipa de la Eidos Montreal (cel putin in cazul unui sequel) putem vedea un joc pur stealth facut ca la carte.

Cam aceasta este capcana gamerului pasionat ce se afla in mijlocul acestei tranzitii in next-gen gaming. Ti se ofera niste informatii despre un produs de tip reboot (pentru ca moda), ajungi sa fii foarte excitat si intr-un final cand pui mana pe produs si iti dai seama ca nu ai cum sa iti „cuantifici fun-ul”, devii suparat si ti se spune intr-un mod acid sa „iti vezi de treaba” si sa move on to the next great game. Poftim?

• Gameplay: 6
  
• Sunet: 6
• Grafica: 10
• Story: 4
  
• Performanta: 8
  
• Overall: 6.8