Văcuţa de muls Activision, adică licenţa Call of Duty se întoarce anul acesta cu un titlu nou numit Ghosts. După cum era de aşteptat, multiplayer-ul va fi o componentă importantă, iar noi am reuşit să punem mâna pe nişte clipuri de gameplay, inclusiv trailerul de dezvăluire.
Esenţa multiplayer-ului este cam aceeaşi. Tot ce a fost inclus până acum revine într-un pachet care sincer, nu prea arată diferit faţă de predecesori.
Infinity Ward susţin însă că au făcut câteva schimbări care vor să schimbe „dinamica” jocului. Dintre acestea numărăm:
- Bucăţi din mediul înconjurător pot fi distruse. Clipul cu pricina AICI.
- Deathstreak-urile au dispărut
- Un engine nou audio a fost construit pentru a oferi o fidelitate cât mai bună. Clipul cu pricina AICI.
- Personajele au animaţii noi, inclusiv animaţiile de salt peste obstacole, alunecare şi în sfârşit, posibilitatea de a te uita după colţuri (lean). Clipul cu pricina AICI.
- Armele vor fi împărţite în mai multe categorii, cu mai multă varietate
- Noi elemente de interactivitate cu comunitatea inclusiv un gimmick pentru a îţi organiza clan-ul de pe smartphone sau tabletă. Clipul cu pricina AICI.
- Personajele din multiplayer pot fi personalizate ca în Black Ops 1, iar de data aceasta jucătorii pot să joace cu un personaj feminin în multiplayer. Clipul poate fi vizionat AICI.
- Killstreak-ul MOAB va distruge o bună parte din hartă după ce va fi activat. Adică o hartă normală poate fi transformată într-o serie de ruine.
- CoD Ghosts va introduce un sistem de clanuri şi squad-uri, asemănător cu cel din Battlefield. Clan-urile se vor putea lupta între ele pentru a câştiga puncte în clasamentul mondial sau local. Clipul pentru Squads AICI. Cel pentru Clan Wars aici.
Şi cu toate acestea, parcă gameplay-ul pare să fie neschimbat. Dar asta vom vedea pe data de 5 Noiembrie a acestui an când jocul se va lansa pe PC şi consolele next gen. Până atunci, vă oferim trailerul de dezvăluire şi câteva clipuri cu gameplay de la prezentarea CoD Ghosts Multiplayer, mulţumită publicaţiei IGN şi canalului de youtube Machinima.
{noembedvideo}
Trailerul de dezvăluie poate fi vizionat AICI.
Gameplay pe harta Whiteout, modul Domination.
Gameplay pe harta Strike Zone.