League of Legends este cunoscut de oricine. Chiar si de mine. Ceva mai intim decat ti-ai imagina. Si asta este si motivul pentru care am butonat Hextech Mayhem, pentru ca sunt in continuare curios de acest univers.
Arcane este fix ceea ce avea nevoie un fost jucator de League. Sa primesc niste poveste cu personajele alea misto. Caci sa fim seriosi, personajele sunt atat de multe si cu atat de multe comportmanete, incat este aproape imposibil sa nu iti pice macar unul mai cu tronc.
Asa ca bineinteles ca am aruncat un ochi si prin Hextech Mayhem. Si atat a fost. Am jucat un total de 13 minute. 8
pe minute pe desktop unde totul a fost ok si ma intrebam daca exista si varianta mobile, caci fix asta pare. Iar urmatoarele 5 minute le-am petrecut in chinuri groznice pe un laptop cu IPG intel unde jocul rula sub 60 fps.
Gameplay-ul nu este rau. Trebuie sa sari cu Ziggs, sa te arunci in jos, sau sa arunci o bomba. Un fel de auto attack din Lol al lui Ziggs.
Partea misto este ca totul se intampla pe ritmul muzicii jocului. E misto cand reusesti sa apesi secventele corect. Pare ca ai canta tu. Dar te lovesti de muzica jocului. Muzica de care eu unul nu am chef in momentul de fata cand imi cand in casti asta.
Mi-ar placea sa imi faca un traseu pentru Ziggs in functie de niste melodii mai putin childish. Eventual integrat cu Spotify. Dar ce vorbesc eu aici. E un Indie game, mobile game. Ceva lejer pe care nu inteleg de ce l-ai juca daca joci League. Poate ca sa iti incalzesti degetele. Chiar tre sa iti iasa secventele cam ca la fighting games.
Uite playlistul aici.
Jocul costa xxx pe Steam. A reusit sa ma faca curios 13 minute si sa imi doresc sa va povestesc si voua fix 300 de cuvinte.
